|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
"Spunem că viaţa e plăcută, că satisfacţiile ei sunt adânci. Spunem toate acestea păşind ca nişte somnambuli prin timp, de-a lungul anilor şi zilelor şi nopţilor. Lăsăm timpul să se prăvălească peste noi asemenea unei cascade, gândind că n-o să se isprăvească nicicând. Şi totuşi, fiecare zi care ne atinge e unică, irecuperabilă, terminată. (...)
Şi totuşi cu ce scop se prăvăleşte cascada timpului? Doar ca să se piardă în valuri? De ce eram medic? De ce practicam? Cu ce folos dădeam îngrijiri atente, dar lipsite de dragoste?
Cei care sunt norocoşi ar trebui să se ascundă. Ar trebui să-şi strige recunoştinţa. Ar trebui să spere că zilele mâniei n-or să calce niciodată pragul casei lor. Ar trebui să alerge să pună la adăpost tot ce-i al lor şi să-l plângă pe vecinul lovit de urgie. Dar cu calm şi de la distanţă."
Stephen Fleming îşi trăieşte viaţa precum un actor mediocru rolul într-o piesă de teatru. Fără prea multă dramă, fără entuziasm, fără tristeţe. Doar există. Apariţia Annei Barton, logodnica fiului său, va însufleţi existenţa plată a doctorului Fleming, iar aventura celor doi sfidează regulile moralităţii şi împinge pasiunea până la limita patologicului.
"Cecilia nu-şi arătă ciuda. Lăsă să zboare durerea sufletească, pe care vântul marin o luă cu el, lăsând drum liber furiei purtate de sângele ei rebel. Dar nu lăsă să apară nimic pe faţa ei fardată. Obrajii nu i se roşiră. Nu trebuia să arate slăbiciune. Nu în momentul întâlnirii cu cadâna. Zora o învăţase să se controleze. Nu uitase lecţiile celei care se sacrificase de bunăvoie însoţind-o la Topkapi.
În faţa duşmanilor, fii la fel de netedă şi de dură ca marmura unei statui, îi spunea ea. Compune-ţi zâmbetele, dar fă în aşa fel încât ironia să lipsească, pentru că nu vei fi iertată dacă vei vrea să semeni cu cadâna Hurrem."
Din fascinantele palate veneţiene, unde luxul se îmbină în mod natural cu intrigile, cititorul va fi absorbit de vârtejul evenimentelor ce o vor duce pe Cecilia Baffo drept în mijlocul seraiurilor otomane. Pentru cei familiarizati cu legendele despre iubirea dintre cadâna Hurrem şi puternicul stăpân al Imperiului otoman, Suleyman, această carte va readuce în atenţie şarmul şi exotismul acelor timpuri, iar celor ce descoperă pentru prima oară această lume le va oferi magia culorilor, a tradiţiilor şi a manevrelor politice desfăşurate chiar şi în mijlocul palatelor plăcerii.
"Noaptea se lasă şi acum veghea mea începe. Nu se va sfârşi până la moarte. Nu-mi voi lua soţie, nu voi avea pământuri, nu voi zămisli copii. Nu voi purta coroane şi nu voi câştiga glorie. Voi trăi şi voi muri la locul meu de veghe. Sunt sabia din întuneric. Sunt păzitorul de pe ziduri. Sunt focul care arde frigul şi lumina care aduce zorile, goarna care-i trezeşte pe cei adormiţi şi sunt scutul care păzeşte ţinuturile oamenilor. Îmi dăruiesc viaţa şi onoarea Rondului de Noapte, pentru noaptea aceasta şi pentru toate nopţile ce vor veni."
"Actul pur al creaţiei îi aprindea imaginaţia, iar vraja caldă a mândriei şi înflăcărării ei îl păstrase arzând ca un fulger, nu pentru secunde sau fracţiuni de secundă, ci timp de cinci luni într-o unică descărcare de energie prelungă şi sălbatică care părea să creeze peisajul pământului din neant doar prin forţa strălucirii ei - dealuri şi piscuri, copaci aplecaţi în vântul pasional, oameni ai nopţii, toate aduse la viaţă de către săgeata albă lovind cerurile din arcul de lumină al scrierii lui. Când terminase se simţise secătuit şi satisfăcut ca şi cum întreaga iubire din viaţa lui s-ar fi exprimat printr-un singur act."
"Robin nu era sigur că acest obiectiv îl încânta. Egalizarea mijloacelor, fie; amestecarea civilizaţiilor într-una singură, fie; dispariţia naţiunilor, fie; metisajul raselor, fie; dar această umanitate tentaculară redusă la un singur individ reprodus automat într-un număr infinit de exemplare...
Totuşi, o idee era în măsură să-l liniştească: oricare ar fi fost eforturile pe care le-ar desfăşura în vederea aplicării acestei lecţii, nu exista niciun risc ca ea să fie pe deplin realizabilă pe durata vieţii sale."
Deşi titlul acestei cărţi ne-ar determina să o considerăm un roman despre artă, descoperim cu plăcere că suntem în faţa unei cărţi poliţiste de factură clasică, care respectă parcă "canoanele" englezeşti, cu o intrigă extrem de complicată şi incitantă. Bineînţeles că este vorba şi despre artă, mai ales că toată acţiunea se desfăşoară în jurul membrilor unui comitet ce se ocupă de picturile celebrului Tiziano, dar în centru vom găsi investigarea unor morţi suspecte.
Fără să te plictisească cu prea multe detalii, autorul te introduce cu măiestrie în cadrul în care se petrece acţiunea, fie că este vorba de Veneţia, Milano sau chiar Franţa.
O carte bună, la un nivel la care nici nu te aşteptai. Nu aş fi putut începe altfel descrierea. Deşi pentru cei pasionaţi de "teoria conspiraţiei" şi de povestirile gen "Dosarele X" această carte va avea, într-o oarecare măsură, un "gust " cunoscut, tot periplul, de la început până la "marele final", te va prinde, într-o aşa măsură, încât, nu te vei putea dezlipi de ea. Este printre puţinele lecturi din ultima vreme care reuşeşte să-ţi pună adevărate scene de acţiune în minte , şi care îţi descrie atât de bine totul încât o citeşti "în imagini". Este o carte despre supravieţuire, despre prietenie necondiţionată, despre datoria faţă de ceva mai presus de tine, despre dragoste şi, nu în ultimul rând, despre speranţă. Pentru că: "E prea devreme ca să renunţi la speranţă. Speranţa dispare ultima. Dacă o pierzi, pierzi totul.
"Destul e destul. Nu-şi putea permite sentimente inutile sau vise romantice. Era singurul sprijin al familiei sale. Viitorul lor depindea de abilitatea ei de a-şi construi o carieră ca fotograf în Londra. Nu-şi putea permite să se lase distrasă de la planurile îndrăzneţe pe care le făcuse împreună cu ceilalţi, succesul presupunea multă muncă, isteţime şi atenţie la detalii."
Acţiune romanului, plasată la sfârşit de secol 19, pare cum nu se poate mai inspirat aleasă. Într-un timp în care femeile nu puteau spera decât într-o căsătorie bună pentru a se realiza, Venetia Milton demonstrează că, prin talentul ei ca fotograf, poate să îşi întreţină familia. Un contract din partea Societăţii Arcanului, societate plină de excentrici secretoşi şi singuratici, obsedaţi de mistere şi ciudăţenii, o va arunca pe Venetia în braţele lui Gabriel Jones, membru al societăţii, dar şi în mijlocul unui mister de secole, ce se dovedeşte extrem de râvnit de persoane periculoase.
Conversaţii şi situaţii pline de umor vor încânta cititorul, iar aventura tumultuoasă va reprezenta de asemenea o "trataţie" deosebită. Vei găsi în "Lovitură de teatru" tot ce-ţi doreşti de la o lectură plăcută, o carte ce te va purta în altă epocă şi te va surprinde cu fiecare pagină parcursă.
Deşi considerată a fi a treia parte a trilogiei "Blestemul Chalionului" vom regăsi ca numitor comun numai epoca, aceleaşi scheme sociale şi aceleaşi zeităţi. Personajele, teritoriile şi mai ales ponderea supranaturalului sunt complet diferite de celelalte volume. Îmbinarea spiritului uman cu cel animal şi implicaţiile acestui fapt reuşesc să te farmece, dar să te şi deruteze. Introspecţiile, visele premonitorii, psihozele şi blestemele abundă încă din primele pagini, iar acţiunea propriu zisă va prelua conducerea abia din a doua jumătate a cărţii, răsplătind răbdarea şi consecvenţa cititorului. Stilul plăcut al autoarei nu suferă nici o modificare, aşa că în continuare ne vom bucura de magia cuvintelor foarte bine îmbinate, iar pe ici pe colo vom găsi şi ceva mesaje demne de reţinut: "Să trăieşti veşnic! Cum nu ar reuşi un om să găsească fericirea, cu atâtea ocazii de a depăşi greşelile trecutului, pentru a îndrepta lucrurile?
"Cum frumuseţea lumii sensibile se naşte din ordinea care se respectă aici şi se alcătuieşte dintr-o situaţie dreaptă şi dintr-o mişcare regulată a pieselor acestei admirabile maşinării, tot astfel în mersul lucrurilor morale şi în cursul societăţii umane, perfecţiunea sălăşluieşte în aceea ca fiecare parte să-şi păstreze rangul ce trebuie să-l deţină aici şi să îndeplinească funcţiunile pe care trebuie să le facă."
Globalizarea, mai ales din punct de vedere politic, este cum nu se poate mai evident dezvăluită în această carte. Numai ideea unei retrase enclave, Monterosso, care îşi desfăşoară existenţa după regulile proprii şi având un preşedinte, Regele munţilor, ce nu se pleacă în faţa "măreţiei" occidentale, declanşează o criză la nivel mondial. Pentru ca întregii puneri în scenă să nu-i lipsească nimic, se creează şi Tribunalul Internaţional al Drepturilor Omului, special pentru a-l judeca pe acest preşedinte, Vladimir Knezevici.
