|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Dacă facem abstracţie de existenţa vampirilor (sau mai precis a vampirului) în carte şi a invocatului demon, acest volum reprezintă o excelentă intrigă poliţistă. Nici măcar crimele săvârşite nu par mai violente decât ceea ce ar putea face orice criminal în serie dement. Spre deosebire de alţi poliţişti sau foşti poliţişti, Vicki Nelson - detectiv particular -este surprinzător de "destupată la cap" în ceea ce priveşte întorsătura paranormală luată de cazul pe care încearcă să-l rezolve în paralel cu poliţia. Şi când te gândeşti că toată "tevatura" porneşte de la un puşti tocilar, supărat pe viaţă. Un scenariu absolut actual, dacă ţinem seama de presiunea exercitată asupra celor diferiţi, de şicanele şi de glumele la care sunt supuşi. Dacă ne-am gândi înainte, poate că am putea împiedica următorul caz în care un puşti nemulţumit cu o armă seceră o grămadă de colegi într-o instituţie de învăţământ.
"Aş vrea să-ţi pot scrie o melodie atât de curată
Încât de nebunie, dragă doamnă, să fii salvată
Liniştită, răcorită şi încetând durerea toată
A zadarnicei şi inutilei tale cunoaşteri..."
(Bob Dylan)
Am certitudinea că cei ce iubesc scrierile lui Stephen King nu aveau cum să ocolească volumul de faţă, sau ecranizarea cărţii. Şi totuşi s-a spus totul despre "Carrie"? Cred că subiectul în sine este la fel de actual ca şi în momentul publicării pentru prima dată a cărţii. Reprezintă o frescă a societăţii, o redare la "cald" a marginalizării unor indivizi şi o rezolvare "explozivă" a acestui tratament inuman.
"Aceste obiecte erau singurele lucruri care aparţineau trecutului meu, cu excepţia câtorva amintiri - senzaţii, de fapt - cu o mamă care îmi pieptăna buclele umede, sau mirosul parfumului ei când mă legăna în pat. Citisem odată despre persoane cu membre amputate, şi despre cum aveau ei durere acolo unde fuseseră cândva picioarele sau braţele lor. Erau numite membre-fantomă. Mereu crezusem că acesta era cel mai bun mod de a descrie sentimentele în legătură cu mama mea. Acum, ea nu mai era decât un dor pentru ceva ce avusesem odată, dar pierdut acum."
Câte secrete poate ascunde un om, şi până când le poate tăinui, înainte de a-i măcina sufletul? Şi, în definitiv, câţi dintre noi ar putea spune că n-au nimic de ascuns? Al cui comportament, a cui morală, ale cui gânduri pot purta ştampila de "impecabil"? Acest al doilea volum al seriei "Micuţele Mincionase" este de departe mult mai reuşit, mai amplu şi mai bine structurat ca anteriorul. Eroinele noastre se confruntă în continuare cu problemele individuale, dar şi cu problema lor comună, problemă care se adânceşte şi se amplifică pe măsură ce se desfăşoară acţiunea cărţii. Ameninţarea ce planează asupra Hannei, Ariei, a lui Spencer şi Emily, te va ţine în suspans până la final, iar mesajele pe care le primesc în mod misterios fetele din partea lui A., te determină să-ţi pui întrebarea cum o singură persoană poate ţine sub observaţie alte patru, ştiind atât lucruri adânc "îngropate" despre acestea, cât şi "mişcări" mult mai recente.
Încă de la primele pagini eşti copleşit de sentimentul "de acasă". Ca şi volumul anterior, cartea continuă să te fascineze, atât prin felul în care este scrisă, cât şi prin subiect. Continuă călătoria iniţiatică a lui Fitz Chivalry, iar acum urmărim cu interes cum va reuşi să jongleze între a stăpâni Meşteşugul, dar şi Harul. Astfel legătura cu prinţul Verity, unchiul său, se adânceşte, devenind mai mult omul lui decât al regelui, mai ales că aşa poate experimenta şi desăvârşi Meşteşugul.
"Îşi ridică amândouă braţele spre cer, iar tunetul bubui din cerul senin de toamnă, rostogolindu-se de-a lungul pădurii cu o forţă care zgâlţâi copacii. Leah tresări, iar el văzu spaima din ochii ei. (...) Cu excepţia muzicii ei, ea era pentru el un mister la fel de mare cum era el pentru ea. Oare din pricină că era muritoare sau, pur şi simplu, pentru că era femeie?"
Trufaşul Lord al Pădurii, Ranulph, este fermecat de muzica lui Leah Marlowe, o fată absolut banală, ce nu are alt atu decât talentul său muzical. În spiritul proverbului "Ai grijă ce-ţi doreşti, că poate ţi se îndeplineşte." Leah face o învoială cu Ranulph pentru a-şi îndeplini visul de a străluci în saloanele mondene londoneze. Va fi oare dispusă să plătească şi preţul măririi?...
"Daruri periculoase" va îmbina mai multe mituri şi legende, de la cele cu zâne ale pădurii, până la legenda lui Orfeu, trecând, de ce nu, şi prin pactul faustian, oferind astfel cititorului o poveste fascinantă şi surprinzător de închegată. Autoarea reuşeşte îmbinarea elementelor firesc şi cursiv, întregul volum captivându-te şi transpunându-te în lumea unei ficţiuni cu elemente magice, dar şi cu un mesaj extrem de clar: numai alegând ce se găseşte dincolo de aparenţe se poate ajunge la fericirea mult visată.
"Cum e făcută lumea. Adevărul care te înconjoară, limpede ca lumina zilei. Noaptea e întunecoasă şi plină de spaime, ziua strălucitoare şi frumoasă şi plină de speranţă. Una este neagră. Cealaltă albă. Există gheaţă şi există foc. Ură şi iubire. Amar şi dulce. Bărbat şi femeie. Durere şi încântare. Iarnă şi vară. Rău şi bine. (...) Moarte şi viaţă. Peste tot, contrarii. Peste tot, lupta."
Evident , titlul ne face să ne intrebăm: vârcolaci din nou? Suntem atât de intoxicaţi de legendele şi poveştile cu vampiri şi vârcolaci, incât desfinţâm incă din start o astfel de apariţie editorială. Şi totusi, dacă vei risca să o citeşti nu vei fi dezamăgit. Scrisă la persoana intâi, cartea te prinde incă de la primele pagini. Oricare dintre noi a văzut clipul Shakirei "She Wolfe", va avea ce imagine să suprapună peste fizicul Elenei, eroina din carte. Din toată cartea răzbate puternic dualismul care ne caracterizează pe majoritatea, sfâşierea şi lupta între ceea ce suntem şi ceea ce ne dorim să fim. Până şi picantele scene de dragoste sunt impărţite între fiorul tandreţii şi focul animalic. O reinterpretare magistrală a mitului, o demolare a multor idei preconcepute şi legende şi o poveste captivantă care iţi garantează o seară super.
"Am simţit cum începi să gândeşti, să te întrebi şi să te îndoieşti. Îndoiala este duşmanul magiei. Noi învăţăm să facem asemenea lucruri ca să-i uimim pe oamenii obişnuiţi cu minuni şi miracole sau ca să ne păzim când suntem în pericol. Dar trebuie să înveţi (...) că nu este bine să faci minuni doar de dragul de a-i uimi pe cei neiniţiaţi. Chiar şi pentru a te feri de primejdii, trebuie să faci cu prudenţă lucruri care par a fi miracole."
Trebuie să recunosc din start că am o slăbiciune personală în ceea ce priveşte îngerii. Cred însă că această fascinaţie o resimt foarte mulţi oameni şi rezultă din nesiguranţa noastră în faţa valurilor vieţii şi din dorinţa de a avea certitudinea palpabilă a ceva mai presus de noi. Aşa că n-am stat pe gânduri în a alege cartea care are un singur "minus": în momentul în care te apuci de citit, te asiguri că nu mai ai nimic altceva de făcut, pentru că nu te vei mai putea opri până la final. Îţi aminteşte un pic de celelalte cărţi cu şi pentru adolescenţi - n-am de gând să spun care, dar după ce începi lectura devine evident - mai ales prin atitudinea eroinei principale, atrasă evident de "Băiatul rău", deşi logica îi "ţipă" pur şi simplu să pornească în direcţia opusă.
