Deşi nu se diferenţiază prea mult de cărţile pe aceeaşi temă ale lui Holly Black, şi a doua carte din seria "Fascinaţie" scrisa de Melissa Marr reprezenta un regal pentru iubitorii genului.
"Ţinînd cont că trăim o eră în care totul este evoluţionist - biologie evoluţionistă, medicină evoluţionistă, ecologie evoluţionistă, psihologie evoluţionistă, economie evoluţionistă, informatică evoluţionistă - este surprinzător cît de rar gîndesc oamenii în termeni evoluţionişti. Este unul din punctele nevralgice ale oamenilor. Privim la lumea din jurul nostru ca la o fotografie, cînd de fapt este un film care se schimbă permanent. Fireşte că ştim că se schimbă, dar ne purtăm ca şi cum ar rămîne neschimbată. Negăm realitatea schimbării. Aşa se face că întotdeauna schimbarea ne ia prin surprindere."
In multitudinea de cărţi de suspans, cartea lui Michael Crichton a reuşit să mă surprindă. "Prada" este un alt exemplu al felului inedit de a concepe un thriller: un pic de ştiinţă, un pic de SF, un pic mai mult suspans, pigmentat şi cu ceva horror, la care adăugăm personaje memorabile şi situaţii critice. Cum cea mai reuşită minciună este cea care conţine şi un sâmbure de adevăr, această formulă "de succes" poate fi aplicată şi cărţii de faţă: este ficţiune, dar cât de posibilă poate fi întreaga acţiune...
Dacă în volumul anterior totul era sumbru şi ameninţarea îşi întindea tentaculele asupra celor două lumi, în această carte răul devine palpabil. În lumea lui Elyon, roşul va deveni culoarea predominantă, pentru că totul este un război, o confruntare sângeroasă, nesfârşită şi obositoare între puţinii rămaşi fideli legilor lui şi "Marii Romanţe" şi "scabioşii ", acei dintre ei a căror minte fusese otrăvită de înşelătorie. Salturile între cele două lumi devin din ce în ce mai dramatice odată cu precipitarea acţiunii, şi Thomas Hunter va descoperi noi legături între aceste două lumi. Cumva existenţa unui univers paralel, deci nu o lume de vis, devine posibilă: "Îi ascultase pe unii susţinând că dacă omul ar deschide ochii cum trebuie, ar vedea o altă lume." Stranie, dar absolut adevărată, mi se pare surprinderea atitudinii umane în faţa unei iminente dispariţii: războiul total. Dacă nici o tragedie nu ne poate uni, atunci mai merităm să fim salvaţi?
Dacă "Blestemul Chalionului" ne-a plăcut, vom adora "Paladinul sufletelor". Trecând peste izul de "Chanson de geste" medieval, subiectul ne va dezvălui o lume în care "domniţele la ananghie" nu mai sunt ce erau odinioară. Din abundenţa de personaje a volumului anterior, va trece în prim plan Roina Ista, "nebuna" din "Blestemul Chalionului". Vom remarca, plăcut surprinşi, că nebunia aceasta este de fapt o adâncă spiritualizare a credinţei, iar aventura doamnei ne va purta pe tărâmul luptelor cavalereşti, dar, în egală măsură, şi pe tărâmul zeilor, vrăjitorilor şi demonilor. Pagini deosebit de frumoase se vor aşterne în faţa cititorului, iar pelerinajul Istei, care refuză "lâncezeala" între zidurile cetăţii pentru a porni în călătoria care îi va schimba nu numai ei viaţa, ci multor alte personaje, reprezintă un pretext pentru a aprofunda virtuozitatea folosirii cuvintelor.
"De ce viaţa trebuie să ceară atât de mult şi să ofere atât de puţin?"
Acest volum continuă cartea "Talismanul", nu neapărat ca subiect, ci, mai degrabă, continuă ideea lumilor paralele între care câţiva aleşi pot călători. Îl regăsim pe Jack Sawyer de data aceasta matur, fost poliţist retras într-un "orăşel liniştit". "Casa Întunericului" nu mai are aceeaşi abordare fantasy ca şi "Talismanul" decât pe alocuri, ci este o cronică a realităţii crude, aşa cum este ea, fără nici un fel de "cosmetizare", o extraordinară analiză de comportament vis-a-vis de pericol şi de oroare.
Pentru fanii declaraţi ai dragonilor, această carte va reprezenta un regal, iar ideea autoarei, de a rescrie istoria creionând o lume populată de aceste fiinţe de poveste, va surprinde în mod plăcut cititorul. Căpitanul de Marină Will Laurence va ajunge fără voia sa în Forţele Aeriene prin capturarea unui ou de dragon, care eclozând, va provoca această mare schimbare în viaţa şi în cariera eroului nostru.
După saga "Amurg", citind această nouă carte, ţi se pare complet ciudat că ar fi scrisă de aceeaşi autoare. Îţi ia câteva pagini bune să te obişnuieşti cu "altceva", şi totuşi, dacă te laşi purtat, vei descoperi că în Stephenie Meyer există mai mult decât poveşti cu vampiri. Este un subiect interesant, despre un pământ invadat de fiinţe extraterestre, despre oameni care devin pur şi simplu carcase goale, mijloace de transport şi existenţă pentru aceste fiinţe. În acelaşi timp este şi o poveste despre puterea voinţei umane, atât despre fragilitatea noastră, cât şi despre extraordinara capacitate de a ne depăşi pe noi înşine. O poveste despre rezistenţă şi încăpăţânare în faţa inevitabilului, dar şi o poveste de dragoste mai mult decât ciudată, lucru pe care nu l-aş explica, pentru că nu vreau să-i răpesc cititorului plăcerea de a descoperi el însuşi acest lucru.
"Lupta părea ridicolă. În final, o vom pierde. Era scris ca oamenii să se preschimbe în pisicile, câinii şi maimuţele dresate ale adevăratului popor - veganii, şi pe undeva nici nu era o idee aşa de rea. Poate că aveam nevoie de cineva mai înţelept care să ne vegheze, care să ne îndrume viaţa. Pe timpul celor Trei Zile am transformat lumea noastră în ruine, în timp ce veganii nu cunoscuseră niciodată un război nuclear.(...) De ce să nu-i lăsăm să aibe Pământul? Poate că vor face din el ceva mai bun decât am făcut noi.(...) Să le oferim bătrânul glob de noroi, plin de răni radioactive şi populat de handicapaţi. De ce nu?"
"Actul pur al creaţiei îi aprindea imaginaţia, iar vraja caldă a mândriei şi înflăcărării ei îl păstrase arzând ca un fulger, nu pentru secunde sau fracţiuni de secundă, ci timp de cinci luni într-o unică descărcare de energie prelungă şi sălbatică care părea să creeze peisajul pământului din neant doar prin forţa strălucirii ei - dealuri şi piscuri, copaci aplecaţi în vântul pasional, oameni ai nopţii, toate aduse la viaţă de către săgeata albă lovind cerurile din arcul de lumină al scrierii lui. Când terminase se simţise secătuit şi satisfăcut ca şi cum întreaga iubire din viaţa lui s-ar fi exprimat printr-un singur act."
"Aş vrea să-ţi pot scrie o melodie atât de curată
Încât de nebunie, dragă doamnă, să fii salvată
Liniştită, răcorită şi încetând durerea toată
A zadarnicei şi inutilei tale cunoaşteri..."
(Bob Dylan)
Am certitudinea că cei ce iubesc scrierile lui Stephen King nu aveau cum să ocolească volumul de faţă, sau ecranizarea cărţii. Şi totuşi s-a spus totul despre "Carrie"? Cred că subiectul în sine este la fel de actual ca şi în momentul publicării pentru prima dată a cărţii. Reprezintă o frescă a societăţii, o redare la "cald" a marginalizării unor indivizi şi o rezolvare "explozivă" a acestui tratament inuman.