|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
-Ted_Dekker.png "Negru - Matca Răului (seria Trilogia Cercului 1) - Recenzii carti bune")
Dacă la începutul cărţii frământările personajelor sunt mai ales de natură interioară - să nu uităm că acţiunea se petrece într-un soi de casă de corecţie, până la final totul se va comprima într-o supremă bătălie între bine şi rău. Într-un internat în care toţi rezidenţii ascund câte un secret, şi în care nici profesorii nu par mai "luminoşi", Luce se confruntă atât cu demonii interiori şi cu umbrele care-i înconjoară viaţa, şi pe care le vede dintotdeauna, cât şi cu inexplicabilele ei sentimente profunde pentru Daniel, un coleg care-i dă din prima clipă senzaţia de deja vu şi o nelinişte inexplicabilă. Nu este insensibilă nici la atenţiile lui Cam şi astfel declanşează o ostilitate între cei doi, care poate duce la ceva mult mai grav. O carte despre conceptul de iubire eternă, despre suflete pereche şi despre o dragoste nepermis de mare, care sfidează chiar regulile "de bază" ale credinţei, drept pentru care este blestemată.
"Seminţia Străbunilor există. Era formată din fiinţe care erau oameni la înfăţişare şi zei după puterile pe care le deţineau. Ei stăpâniseră planeta cu zeci de mii de ani înaintea apariţiei acelei rase inferioare, numită de ei oameni sau omenire. Cei din perioadele preistorice sau antice îi veneraseră pe străbuni ca demoni sau ca zei, dând naştere în timp unor mitologii sau credinţe întemeiate pe o zeitate unică sau pe un panteon."
Lectura acestei cărţi te va introduce într-o lume obişnuită la prima vedere şi totuşi... Doi adolescenţi vor deveni "captivi ai împrejurărilor şi ai evenimentelor", fiind prinşi în vâltoarea unor întâmplări peste puterea lor de înţelegere, şi, mai ales, ce ajung să depăşească graniţele realului şi posibilului.
"Nu mai suntem decât şase. Şase dintre noi, împotriva unui număr oricât de mare dintre ei. Şi neavând cum să aflăm în ce mod ne-am putea găsi unii pe alţii. Noi suntem ultima speranţă. Unirea înseamnă putere. Puterea celor şase."
Dacă în volumul anterior totul era sumbru şi ameninţarea îşi întindea tentaculele asupra celor două lumi, în această carte răul devine palpabil. În lumea lui Elyon, roşul va deveni culoarea predominantă, pentru că totul este un război, o confruntare sângeroasă, nesfârşită şi obositoare între puţinii rămaşi fideli legilor lui şi "Marii Romanţe" şi "scabioşii ", acei dintre ei a căror minte fusese otrăvită de înşelătorie. Salturile între cele două lumi devin din ce în ce mai dramatice odată cu precipitarea acţiunii, şi Thomas Hunter va descoperi noi legături între aceste două lumi. Cumva existenţa unui univers paralel, deci nu o lume de vis, devine posibilă: "Îi ascultase pe unii susţinând că dacă omul ar deschide ochii cum trebuie, ar vedea o altă lume." Stranie, dar absolut adevărată, mi se pare surprinderea atitudinii umane în faţa unei iminente dispariţii: războiul total. Dacă nici o tragedie nu ne poate uni, atunci mai merităm să fim salvaţi?
"Moartea o găseşti întotdeauna la hotarul clipei de acum. Moartea ne pândeşte şi e mereu sigură pe prada ei. Nu e un lucru asupra căruia să stăruim, dar toţi ştim că el există...Timpul. Eram prins în capcana lui, înghesuit în clipa prezentului, singura pe care o puteam schimba. Toate zilele de mâine, toate momentele care aveau, poate, să urmeze curând erau stafiile zilelor care mi se furau în orice moment. Intenţiile n-aveau nici o valoare. Nu aveam la dispoziţie decât momentul de faţă.(...) Trebuie să încetez să mă port ca şi cum ar veni ziua de mâine, când voi putea îndrepta lucrurile. Toate trebuie făcute acum, chiar acum, fără să mă gândesc la ziua de mâine. Fără să mai cred în ea. Fără să mă mai tem pentru ea."
