|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
"Vroiam să-l urăsc, încercând să-mi amintesc toate lucrurile pe care le făcuse (...) El era motivul pentru care Caleb stătea la Periferie, motivul pentru care nu puteam fi împreună. Dar, în acea clipă, noi doi împărtăşeam ceva ce nu puteam împărtăşi cu nimeni altcineva din lume: mama mea.(...) El era singura persoană care o mai cunoştea."
Farmecul incontestabil al acestei serii este dat, fară îndoială, de redarea cinematografică a evenimentelor, cititorului fiindu-i extrem de uşor să se vizualizeze "la faţa locului". Fără descrieri prelungi, fără prea multe introspecţii: acţiune pură. Aventurile eroinei se precipită către o neaşteptată nouă dezvăluire, deşi este departe de "marele final". Vei descoperi alături de Eve, devenită Genevieve, că realitatea de dincolo de zidurile Oraşului de Nisip este descrisă diferit în limbajul politico-demagogic şi că drumul spre Infern este, ca întotdeauna, pavat cu cele mai bune intenţii.
"Un cititor trăieşte o mie de vieţi înainte de a muri, zisese Jojen. Un om care nu citeşte nu trăieşte decât una singură. Cântăreţii pădurii n-aveau nicio carte. Nici cerneală, nici pergamente, niciun limbaj scris. Aveau, în schimb, copaci şi, mai presus de toţi aceştia, copacii inimii. Când mureau, intrau în pădure, în frunză, în ramură şi în rădăcină şi copacii îşi aminteau. Toate cântecele şi toate descântecele lor, istoriile şi rugăciunile, tot ce ştiau despre lumea asta. Maesterii îţi vor spune că toţi copacii inimii le sunt închinaţi vechilor zei. Cântăreţii cred că ei sunt vechii zei. Când mor, devin o parte a divinităţii."
"- Teleportare.
Spus cu voce tare, cuvântul a răsunat în cameră încărcat cu o semnificaţie teribilă, nerecunoscut în accepţiunile normale ale realităţii, posibil doar în anumite situaţii: sub umbrela ficţiunii, a filmului şi a jocurilor pe calculator.
Dacă într-adevăr mă teleportam, cum de izbuteam? De ce eu? Ce anume mă ajuta? Oare puteau şi alţii?"
Ce este "Jumper"? - un roman SF proaspăt, cu tineri, pentru tineri, abordând o constantă a SF-ului dintotdeauna: teleportarea. Steven Gould va reuşi să redea cititorului folosirea acestul "dar" exact cu viziunea ludică, nonconformistă şi lejer iresponsabilă a unui adolescent, astfel încât întreaga poveste a lui Davy va fi cu atât mai autentică.
"Dacă ne ferim să vorbim despre Rău, nu înseamnă că îl facem să dispară. Răul trebuie înfruntat, nu ocolit..."
Crezi în Bine? Atunci nu uita să crezi şi în Rău... Sub pretextul celebrării unirii a două destine prin căsătorie, la Castelul Ultimelor Turnuri se vor aduna oaspeţi "numeroşi şi pestriţi", "fiecare cu un secret în spate". Pe cât de stranie este unirea marchizei de Lauras cu întunecatul Max Schwartz, pe atât de interesantă devine alegerea invitaţilor. Vom parcurge acest "drum" cu ajutorul cavalerului Arthur de Seragens, privind prin ochii lui şi simţind alături de el atmosfera apăsătoare şi rău-prevestitoare de la castel. Declanşarea violentelor evenimente va ridica tensiunea la cote alarmante, iar pe parcursul lecturii vom trece prin zeci de supoziţii şi acuzaţii, dar nu vom reuşi să descifrăm misterul decât în final, şi asta pentru că Răul nu se manifestă atât de evident pe cât am crede noi, şi, mai ales, nu-l vom găsi niciodată acolo unde presupunem că se află.
Deşi considerată a fi a treia parte a trilogiei "Blestemul Chalionului" vom regăsi ca numitor comun numai epoca, aceleaşi scheme sociale şi aceleaşi zeităţi. Personajele, teritoriile şi mai ales ponderea supranaturalului sunt complet diferite de celelalte volume. Îmbinarea spiritului uman cu cel animal şi implicaţiile acestui fapt reuşesc să te farmece, dar să te şi deruteze. Introspecţiile, visele premonitorii, psihozele şi blestemele abundă încă din primele pagini, iar acţiunea propriu zisă va prelua conducerea abia din a doua jumătate a cărţii, răsplătind răbdarea şi consecvenţa cititorului. Stilul plăcut al autoarei nu suferă nici o modificare, aşa că în continuare ne vom bucura de magia cuvintelor foarte bine îmbinate, iar pe ici pe colo vom găsi şi ceva mesaje demne de reţinut: "Să trăieşti veşnic! Cum nu ar reuşi un om să găsească fericirea, cu atâtea ocazii de a depăşi greşelile trecutului, pentru a îndrepta lucrurile?
