"Tot ce văzuse din Wales prin ferestrele trăsurii era verdele: un verde întunecat, plin de viaţă, care părea înmuiat în apă şi vânt. Nu mai mirosise marea, însă o recunoscu de îndată, undeva adânc în oaselel ei. Era sălbatică, liberă, plină de vietăţi şi o făcea să viseze la lungi călătorii pe apă, spre insule despre care nu auzise niciodată.
Când nu contempla marea, se gândea la doctorul fioros şi strălucit cu care avea să se căsătorească. După spusele tatălui său, fusese considerat pe nedrept o bestie, din cauza nerăbdării sale cu decrepiţii săi colegi."
Linnet Thrynne categoric nu este o tânără potrivită epocii în care trăieşte. Mult prea isteaţă, cu limba extrem de ascuţită şi cu prea puţin respect pentru convenienţe, se vede pusă în situaţia stânjenitoare de a fi nevoită să părăseacă Londra pentru a opri valul de bârfe răutăcioase la adresa ei. Piers Yelverton, conte de Marchant, invalid, medic, şi om peste măsură de morocănos, va fi cel cu care Linnet ar trebui să se căsătorească. Sau poate că nu....?
Continuă aventurile de viitoare Mare Preoteasă ale lui Zoey, cât şi dilemele ei sentimentale. Se leagă prietenii, care în primele volume nu ar fi părut posibile, dar apar şi animozităţi ce te fac să empatizezi cu eroina noastră şi să subscrii la părerea ei despre viaţa proprie: "destul de amuzantă, destul de scârboasă şi al naibii de complicată." Cartea este scrisă în continuare în acelaşi mod, dar poate datorită faptului că m-am obişnuit deja, nu mă mai deranjează. Descrierea ritualurilor este la fel de jenantă ca şi în primele volume, dar curiozitatea de a vedea unde duce firul poveştii te face să treci cu brio peste aceste momente. Avem şi ceva scene picante (sincer chiar cred că era nevoie de ceva "condimentare"), dar ce pot să spun este că de-adevăratelea "m-a prins!". E clar că voi citi şi continuarea pentru că, sincer, nu-mi pot imagina cum se vor desfăşura de-acum evenimentele, şi asta chiar este un mare plus pentru carte.
"În clipa în care Giff părăsi cabina, Sidony îşi aminti cum îşi concentrase gândurile asupra lui în ziua precedentă pentru a nu auzi din gura lui Gredin lista caznelor cumplite pe care le-ar fi putut folosi Fife împotriva ei. Imaginea lui Giff îi alinase temerile. În acel moment, închipuindu-şi-l cum avea să o predea unui episcop sever care, oricum ar fi fost se afla sub stăpânirea lui Fife, îi venea să-l scuture pentru a-l aduce cu picioarele pe pământ."
În asprul decor scoţian, cu oameni la fel de aspri şi neînfricaţi, Sidony Macleod va fi atrasă într-un tumult de evenimente menite să apere o tainică comoară a Templierilor. Misiunea dificilă îl are ca personaj central pe Giffard Maclennan, regele furtunilor, un aprig cavaler ce înfruntă atât furia apelor cât şi primejdiile de pe uscat. Cei doi vor porni într-o cursă contracronometru pentru a zădărnici ambiţiile uzurpatoare ale fiului regelui Scoţiei, contele Fife, şi a feri întreaga naţiune de lupte sângeroase.
" Eram un ticălos egoist. Dacă aş fi fost un om mai bun, m-aş fi ţinut cât mai departe de Eva Cross încă din clipa când am întâlnit-o.
În schimb, eu o luasem de soţie. Şi mai şi răspândisem ştirea despre căsătoria noastră în toate mijloacele de comunicare existente, în loc să păstrez totul secret, cunoscut doar de o mână de oameni. Ba mai rău încă, din moment ce nu voiam cu nici un chip s-o pierd, trebuia să găsesc o cale să mă revanşez pentru că eram într-atât de distrus, încât nici măcar nu puteam să dorm în aceeaşi cameră cu ea."
Dacă credeai că autoarea nu mai avea cu ce să te surprindă la acest al patrulea volum, cartea de faţă te va contrazice cu siguranţă. Redarea poveştii se va face acum din două perspective în paralel, cititorul fiind poftit să pătrundă şi în mintea frământată şi întunecată a lui Gideon Cross, parcurgând întreaga situaţie cu ajutorul trăirilor acestuia. Deja familiarizaţi cu modul Evei de a simţi şi de a transmite emoţii, Gideon ni se va părea relativ rigid, criptic chiar şi în propriile trăiri, lucru pe care ni-l explicăm prin efortul autoarei de a "citi" mintea unui bărbat. Reuşita ei pare pe alocuri forţată, dar asta nu diluează cu nimic farmecul subiectului.
"Îşi ridică amândouă braţele spre cer, iar tunetul bubui din cerul senin de toamnă, rostogolindu-se de-a lungul pădurii cu o forţă care zgâlţâi copacii. Leah tresări, iar el văzu spaima din ochii ei. (...) Cu excepţia muzicii ei, ea era pentru el un mister la fel de mare cum era el pentru ea. Oare din pricină că era muritoare sau, pur şi simplu, pentru că era femeie?"
Trufaşul Lord al Pădurii, Ranulph, este fermecat de muzica lui Leah Marlowe, o fată absolut banală, ce nu are alt atu decât talentul său muzical. În spiritul proverbului "Ai grijă ce-ţi doreşti, că poate ţi se îndeplineşte." Leah face o învoială cu Ranulph pentru a-şi îndeplini visul de a străluci în saloanele mondene londoneze. Va fi oare dispusă să plătească şi preţul măririi?...
"Daruri periculoase" va îmbina mai multe mituri şi legende, de la cele cu zâne ale pădurii, până la legenda lui Orfeu, trecând, de ce nu, şi prin pactul faustian, oferind astfel cititorului o poveste fascinantă şi surprinzător de închegată. Autoarea reuşeşte îmbinarea elementelor firesc şi cursiv, întregul volum captivându-te şi transpunându-te în lumea unei ficţiuni cu elemente magice, dar şi cu un mesaj extrem de clar: numai alegând ce se găseşte dincolo de aparenţe se poate ajunge la fericirea mult visată.
"Diavolul era pus pe rele în acea seară. Prudence se convinsese de asta o oră mai târziu, când Sebastian plecă de lângă ea şi se îndreptă spre uşă.
În ultimele câteva zile ajunsese să se apropie destul de mult de acel bărbat enigmatic. Simţea în adâncul ei, fără s-o înţeleagă pe deplin, că îl cunoştea. Credea că poate vedea dincolo de faţada rece pe care o afişa pentru restul lumii. Credea că putea chiar să citească semnele aproape imperceptibile care indicau schimbări subtile de dispoziţie."
O tânără cu veleităţi paranormale, Prudence Merryweather, ajunge să se logodească cu întunecatul Sebastian Angelstone. Atracţia celor doi spre investigarea misterelor îi va arunca în miezul unei afaceri pe cât de încurcată, pe atât de periculoasă. Stilul Amandei Quick nu suferă mari modificări nici în această carte, iar inclinaţia ei de a crea o aventură tumultuoasă, este extrem de clară. Singurul neajuns îl poate reprezenta limbajul uşor desuet pe alocuri, parcă forţâdu-se punerea acţiunii în acea epocă. Totuşi cartea în sine şi intriga nu vor avea de suferit, lectura oferindu-ţi deconectarea pe care o căutai, secondată de suspans, investigaţii, crime, şi, evident, dragoste.
"Sam îşi ridică uşor pălăria panama în faţa ei, iar apoi îşi continuă treaba, îndepărtând noroiul din jurul unui lemn îngropat care, spera el, era parte dintr-un cufăr.
În ultimele trei zile cutreieraseră prin mlaştină, căutând acel indiciu care le-ar fi putut demonstra că nu alergau după cai verzi pe pereţi. Pe nici unul dintre ei nu îl deranja o vânătoare bună, chiar si fără rezultat - era ceva obişnuit în vânătoarea de comori -, însă nu strica niciodată să te alegi cu ceva la sfârşit."
Un vârtej de întâmplări, o goană de colo-colo pe tot Globul, aventuri la tot pasul, presărate din belşug cu adevărate lecţii de istorie, reprezintă, în esenţă, cartea lui Clive Cussler.
"Apus pe mal. Foarte romantic. Era perfect dacă puteam avea şi o muzică în fundal şi doi adulţi capabili să discute despre relaţia lor fără să facă referiri la maşini, reparaţii ale casei şi alte subiecte similare.
Am rămas tăcuţi şi ne-am uitat la valuri.
Avea să fie pentru totdeauna prima mea iubire, dar problema cu titulatura aceea era că ţinea de trecut. N-am fi putut niciodată să ne întoarcem la lucrurile pe care le făcuserăm când eram mai tineri."
Forţată de împrejurări şi de necazurile surorii sale mai mici, Faith, o jurnalistă de călătorie se vede nevoită să se reîntoarcă în Minnesota, în orăşelul din care fugise în urmă cu zece ani, părăsindu-l pe Patrick Flynn. Întoarcerea sa se dovedeşte cum nu se poate mai dificilă, Faith fiind obligată să rezolve dezastrul financiar produs de defectuoasa administrare a afacerii de familie, dar să facă faţă şi resentimentelor lui Flynn.
"-Trebuie să faci ce vrei tu. Dacă îţi place să călătoreşti, atunci ar trebui să vezi lumea. Nu cred că e atât de important să te ridici la nivelul aşteptărilor altora. Până la urmă, e viaţa ta şi nu ştii cât te mai poţi bucura de ea. (...)
-Nu te cunosc îndeajuns de bine încât să ştiu dacă eşti nerecunoscătoare. Dar cunosc Natura umană destul de bine încât să ştiu că niciodată n-o să fii fericită trăindu-ţi viaţa pentru alţii. Trebuie s-o iei pe drumul tău şi să te lămureşti singură."
Micuţa Floriana, părăsită de mamă şi nevoită să-şi îngrijească beţivul tată, găseşte în prietenia lui Dante Bonifanti şi în vila La Magdalena refugiul din viaţa proprie. Astfel începe călătoria ei şi povestea fascinantă ce se va dezvălui în faţa cititorului. Şarm, emoţie, suspans, mistere, toate se vor conjuga în a-ţi oferi o aventură extraordinară. Limbajul perfect adaptat naraţiunii, scenele ce se succed cu o minuţiozitate de ceasornic, vor face din Santa Montefiore o surpriză pentru cititorul ce îi descoperă stilul literar. Personajele concepute de autoare îşi vor dezvălui treptat nuanţele şi vei ajunge să le înţelegi, să empatizezi cu ele şi să trăieşti toate experienţele lor ca parte din tine.
Cei care au aşteptat cu nerăbdare acest al 6-lea volum din seria "Casa Nopţii" nu vor fi deloc dezamăgiţi. Reapar personajele îndrăgite timp de atâtea volume, iar limbajul se păstrează la fel de adolescentin. Interesant de observat este că, acest volum acordă o pondere mai mare şi personajelor considerate negative, încercând să creeze acel echilibru etern. Pentru că: "Răul e pretutindeni, asemenea binelui. Aşa au fost create atât lumea aceasta, cât şi cealaltă. Trebuie să existe echilibru, chiar şi pe tărâmul lui Nyx." Tot ca noutate vom remarca aducerea în "lumina reflectoarelor" a mai multor personaje, astfel încât Zoey va împărţi "podiumul" cu Stevie Rae, cu Afrodita şi chiar cu ...Rephaim. În încheiere pot spune că "Tentaţia" este un volum reuşit, cu o intrigă interesantă şi cu o oarecare maturizare faţă de volumele anterioare.