Descoperiţi cărţile din această categorie (folosiţi şi derulatorul de la mouse)

Carti Litera

Jocuri periculoase


Autor carte: 
Jackie Collins
Editura: 
Litera
Anul: 
2013
Traducator: 
Ana Maria Chisega
Jocuri periculoase de Jackie Collins  -Carti bune de citit

    "Enzio răspunse din biroul lui. Zâmbi şi dădu din cap. Sigur că lucrurile reveniseră la normal. Avusese dreptate. Decizia lui era singura cale. Putea fi pe jumătate pensionat, însă, când erau probleme importante de rezolvat, apelau întotdeauna la el.
    Frank, fiul său cel mai mare, îi sugerase alte moduri de a rezolva problema. Dar ce ştia Frank? Avea treizeci şi şase de ani, era un bun om de afaceri, dar când era vorba să ia o decizie, ideile lui erau prea blânde. Ce rost aveau ameninţările dacă nu aveai de gând să le pui în practică?
    Acţiunile în forţă ca în vremurile bune erau unica variantă."
   O carte scrisă întocmai după "canoanele" unui bestseller, "Jocuri periculoase" te poartă în mijlocul unei acţiuni dramatice, în care "jocurile" sunt făcute de către Mafie, iar atunci când câştigurile şefului Bassalino sunt ameninţate, repercursiunile devin ... fatale.
    "Jocuri periculoase" va aduce în lumina reflectoarelor caractere puternice, atât masculine, bazate pe forţa brută, cât şi feminine, ce îmbină hotărârea cu forţa interioară, dar şi cu farmecul exterior. Dinamică, tensionată, emoţionantă, această carte este un adevărat "film" pe hârtie, ce-ţi va oferi plăcerea lecturii deconectante.

Atractia (vol.1 seria Crossfire)


Autor carte: 
Sylvia Day
Editura: 
Litera
Anul: 
2013
Traducator: 
Florenta Simion
Atractia (vol.1 seria Crossfire) de Sylvia Day  -Carti bune de citit

    "În clipa când am ieşit afară, aromele şi sunetele Manhattanului m-au învăluit, invitându-mă să-l explorez. (...)
    Informaţiile senzoriale erau uluitoare - mirosul gazelor de eşapament, amestecat cu cel de mâncare dinspre rulotele vânzătorilor, strigătele negustorilor ambulanţi şi cântecele muzicanţilor de pe străzi, chipurile, stilurile şi accentele copleşitor de stranii, minunăţiile arhitecturale absolut uluitoare... (...)
    Adevăraţii newyorkezi traversau drept prin mijlocul acestei nebunii, iar iubirea lor pentru acest oraş era la fel de confortabilă şi de familiară ca pentru perechea preferată de pantofi. Nu se uitau cu o încântare romantică la aburul ce ieşea unduitor din gurile de aerisire din trotuare şi nici măcar nu clipeau atunci când pământul se zguduia sub picioarele lor, în timp ce metroul mugea din strafunduri; eu, în schimb, rânjeam ca o proastă şi-mi ridicam degetele de la picioare. New York era o iubire cât se poate de nouă pentru mine. Ochii îmi străluceau de încântare şi asta se vedea prea bine."

Pastreaza-ti visul


Autor carte: 
Nora Roberts
Editura: 
Litera
Anul: 
2013
Traducator: 
Liam
Pastreaza-ti visul de Nora Roberts  -Carti bune de citit

    "Kate Powell nu avea de gând să renunţe la viaţă, şi-a spus hotărâtă. Ea făcea faţă. Numai cei slabi renunţau la speranţă. Mai avea ani întregi de fericire în faţă. Ani întregi.Şi nu avea de gând să stea acolo şi să plângă de dragul unei monede şi a unei legende neclare.
    Aceasta era realitatea. A clipit ca să nu lase lacrimile să curgă. Era realitatea ei şi ştia exact ce are de făcut."
     Kate Powell, o femeie de succes, cu o carieră de invidiat, vede cum lumea ei se păbuşeşte, atât în urma unei descoperiri din trecutul propriu, cât şi datorită unor acuzaţii nefondate de delapidare. Se întoarce la căminul familiei adoptive Templeton, unde speră într-o "repliere" strategică, ce-i va putea pune viaţa înapoi pe făgaşul normal. Apariţia total neaşteptată a lui Byron de Witt în decor este menită să complice şi mai mult viaţa lui Kate. Cititorul este invitat să ia parte şi să empatizeze cu reuşitul personaj feminin, ce se poate erija într-o adevărată reprezentantă a celor loviţi de nedreptate, făcând astfel întâmplările prin care trece şi mai uşor de urmărit.

Semnul (seria Casa noptii 1)


Editura: 
Litera
Anul: 
2009
Traducator: 
Mariana Piroteala
Semnul (seria Casa noptii 1) de P. C. Cast  , Kristin Cast  -Carti bune de citit

     Dacă reuşeşti să treci peste începutul cărţii, care este redactat într-un limbaj ostentativ de puştoaice, iritant de-a dreptul, pe parcurs firul narativ reuşeşte să te prindă. Scrisă la persoana întâi, cartea are şi câteva pasaje penibile, cum ar fi apropourile la vedete şi mai ales la presupusa lor apartenenţă la cei "neumani", iar ritualurile redate cu foarte mare emfază sunt deosebit de ridicole. Împărţirea tranşantă gen: noi "aleşii" versus restul "proştii", precum şi inversarea societăţii lor la matriarhat, te sâcâie chiar dacă ai fi feministă convinsă. E prea ţipător! Lectura este totuşi salvată pentru că personajul principal, Zoey, este foarte bine conturat. O placi din primele pagini şi citeşti cartea numai ca să vezi prin ce aventuri mai trece. Dacă în tot acest efort mai apare şi un grup de prietene simpatice, plus un tip bine, "te-ai aranjat".

Revelatia (vol.2 seria Crossfire)


Autor carte: 
Sylvia Day
Editura: 
Litera
Anul: 
2013
Traducator: 
Florenta Simion
Revelatia (vol.2 seria Crossfire) de Sylvia Day  -Carti bune de citit

    "Majoritatea cuplurilor nu petreceau fiecare secundă împreună, numai că noi nu eram un cuplu obişnuit. Amândoi aveam probleme, nesiguranţe şi o dependenţă de celălalt care avea nevoie de contact continuu ca să putem funcţiona cum trebuie. Uram gândul de a fi despărţită de el. Şi rar se întâmpla să treacă mai mult de două ore fără să mă gândesc la el."
    Când trecutul dureros te prinde din urmă, întreaga ta existenţă îţi este dată peste cap. Dacă la asta se mai adaugă şi o relaţie explozivă, atunci avem reţeta perfectă a unui dezastru. Povestea Evei şi a lui Gideon Cross continuă cu acelaşi erotism de până acum, dar autoarea optează pentru complicarea vieţilor celor doi aducând în prim plan lucruri dureroase, ce se credeau adânc îngropate. Încet, suntem purtaţi dinspre sfera exclusiv erotică într-un mediu plin de suspans, lucru ce nu poate decât spori şarmul lecturii.
    Din nefericire "Revelaţia" rămâne numai mijlocul prin care cititorul este atras mai adânc în poveste, neoferindu-ţi decât parţial satisfacţia lucrurilor rezolvate, lăsând restul pe seama continuării seriei. Frustrarea cititorului, declanşată de acest fapt, este îndulcită însă de carisma personajelor principale şi de relaţia lor umbrită de demonii interiori.

O zi


Autor carte: 
David Nicholls
Editura: 
Litera
Anul: 
2013
Traducator: 
Monica Dinu
O zi de David Nicholls  -Carti bune de citit

    " nu se simţea ca un adult. Nu era deloc pregătită. Era ca şi cum se declanşase o alarmă de incendiu în toiul nopţii, şi ea stătea în mijlocul drumului, cu o grămadă de haine în braţe. (...)
    Şmecheria este să ai curaj, să fii îndrăzneţ şi să faci diferenţa, îşi spuse. Nu chiar să schimbi lumea, ci doar bucăţica din jurul tău."
    Sfârşitul facultăţii... Teoretic deja ţi-ai ales drumul şi acum trebuie să-ţi trăieşti viaţa ca un adult responsabil. Şi dacă nu este aşa? Dacă abia acum începi să alegi o cale, apoi alta, realizând că sunt greşite? Pe de-o parte revoluţionara Emma, pornită să schimbe lumea şi să ducă batălii importante, iar pe de altă parte Dexter, băiatul de "bani gata", care încă nu are nici o ambiţie clară, vor înţelege că viaţa este plină de compromisuri şi dezamăgiri, şi-şi vor fi alături de multe ori, refuzând însă gândul că ar putea fi sortiţi unul altuia.
    "O zi" este o carte minunată, un jurnal a două destine diferite, dar iremediabil unite, o cronică a vieţii, aşa cum este ea, dulce-amară, dar totuşi atât de frumoasă.

Calatoria devenirii umane


Autor carte: 
Osho
Editura: 
Litera
Anul: 
2014
Traducator: 
Marius Chitosca
Calatoria devenirii umane de Osho  -Carti bune de citit

   "Umanitatea e un pod. Nu îţi poţi face o casă pe el. Podul trebuie să fie trecut. Nu e pentru a fi locuit (...) Nu încerca să fii doar uman, pentru că astfel vei deveni inuman. Încearcă să devii suprauman; aceasta e singura cale de a deveni uman. Încearcă să devii un zeu; aceasta e singura cale de a fi uman. Nu există o altă cale.(...)
   Omul se află aici ca să devină supraom. Să devii supraom trebuie să fie ţelul tău. Abia atunci vei reuşi să fii om, şi cu uşurinţă.
   Cu cât te vei transforma într-un supraom, cu atât vei descoperi că nu mai suferi, că nu mai ai nelinişti. Copacii vor înmuguri curând, va fi prilej de mare bucurie. În curând vor apărea florile. Poţi aştepta, poţi spera, poţi visa.
   Când nu te îndrepţi nicăieri, când încerci să fii doar om, atunci râul a încetat să curgă. Atunci râul nu se mai îndreaptă spre ocean. Pentru că a te îndrepta către ocean înseamnă să ai dorinţa de a deveni oceanul. (...) Dumnezeirea este ţelul. Poţi fi uman numai dacă continui să depui toate eforturile, toate eforturile posibile pentru a deveni divin. Chiar în acele eforturi, umanitatea ta va începe să strălucească. Tocmai prin acele eforturi, vei deveni viu."

Obsesia (seria Casa Noptii 5)


Editura: 
Litera
Anul: 
2010
Traducator: 
Mariana Piroteala
Obsesia (seria Casa Noptii 5) de P. C. Cast , Kristin Cast  -Carti bune de citit

Ce  putem spune? Seria "Casa nopţii" revine în forţă cu volumul 5. Şi chiar este o revenire. Deşi limbajul rămîne pe alocuri forţat de adolescentin, simţim o uşoară maturizare atât a stilului, cât şi a subiectului în sine. Cumva "salata" de legende din volumul anterior devine în sfârşit mai clară şi, în mod straniu, chiar le găseşti şi rostul. Grupul de prieteni cu care suntem familiarizaţi se măreşte şi reapar toate complicaţiile "romantice" ale eroinei Zoey. Te-ai aştepta de la o persoană atât de înzestrată cu tot felul de forţe să-şi poată cunoaşte mai bine sufletul şi să poată decide mai uşor în ceea ce priveşte sentimentele proprii. Cred totuşi că mare parte din farmecul cărţii constă tocmai în aceste dileme. O carte ce-ţi satisface pe deplin pofta de a citi ceva deconectant şi care te lasă cu adevărat încântat de faptul că aventurile se vor continua şi într-un volum viitor.

Fete rele vol.1,2


Autor carte: 
Rebecca Chance
Editura: 
Litera
Anul: 
2013
Traducator: 
Alina Rogojan
Fete rele vol.1,2 de Rebecca Chance  -Carti bune de citit

    "În cariera ei de model, Amber călătorise în întreaga lume. Pozase în mătase fâlfâitoare pe Marele Zid Chinezesc, ieşise într-un costum de baie minuscul din Marea Caraibilor pe nisipurile roz ale insulei Eleuthera din Bahamas şi participase la o sesiune fotografică în Veneţia în care fusese nevoită să stea întinsă într-o gondolă îmbrăcată doar în lenjerie... (...)
   Dar îşi amintea prea puţin din călătoriile ei. În tot acest timp fusese sub efectul unei combinaţii de pastile, într-o ceaţă plăcută, aproape ca o transă, indusă de medicamente, ce îi oferise un strat de protecţie psihologică..."
   Amber, Skye, Petal sunt cele trei protagoniste ale căror destine se vor desfăşura în faţa ochilor noştri. Atât de diferite şi totuşi cu atâtea lucruri în comun, cele trei se vor întâlni la centru de reabilitare Cascabel, unde împreună cu alte "nave în derivă" încearcă să-şi pună ordine în viaţă.

Descatusarea vol.5 seria Crossfire


Autor carte: 
Sylvia Day
Editura: 
Litera
Anul: 
2016
Traducator: 
Alina Rogojan
Descatusarea vol.5 seria Crossfire de Sylvia Day  -Carti bune de citit

"Eram uluită să-l văd atât de fericit şi în largul lui. Dintotdeauna Gideon Cross fusese ca o furtună în mintea mea. Tunete şi fulgere, forţă de o frumuseţe sălbatică, pericol şi fascinaţie în acelaşi timp. Cu greu stăpânită, precum ochiul unei tornade.
Acum l-aş fi descris drept calmul de după furtună, ceea ce făcea din el o forţă şi mai impresionantă a naturii."
Povestea Evei şi a lui Gideon ajunge la a cincea şi ultima parte a serie de succes "Crossfire". Ne luăm rămas bun de la tumultuosul cuplu printr-un volum la fel de fascinant ca şi anterioarele şi totuşi mai profund, mai "de suflet". Efortul celor doi de a-şi consolida relaţia şi de a o duce la un nivel superior "carnalului" te implică în mod direct, tumultul emoţiilor cuprinzând pagini întregi.
Nu lipsesc nici momentele încărcate de adrenalină şi nici cele încărcate de erotism, dar, în mod cert, accentul este mutat, benefic aş spune, spre rezolvarea conflictelor interioare ce trenau încă din volumele anterioare.
Controversata serie "Crossfire" te seduce pe nebănuite şi, odată ce te-ai lăsat prins între paginile ei, o vei parcurge cu satisfacţia unei "plăceri vinovate"... Savuroasa poveste de dragoste are gustul după-amiezelor leneşe cu o carte şi o ciocolată caldă, menite să te scoată din cotidianul mohorât.

Syndicate content