Aleasa inimii


Editura: 
Litera
Anul: 
2013
Aleasa inimii de Julia Quinn, Eloisa James, Connie Brockway  -Carti bune de citit

    "De regulă, Alec nu era genul care să se trezească în zorii zilei. Acasă, ţinea trase draperiile groase. Dacă lumina dimineţii nu avea cum să-i invadeze camera, atunci putea să doarmă bucuros toată ziua. Dacă razele soarelui îi atingeau însă faţa, atunci se trezea imediat şi nu mai avea nici un rost să încerce să se culce la loc.
    În clipa în care văzuse camera pe care o primise la conacul Finchley, ştiuse că avea să se trezească în zori."
    O petrecere privată organizată de Carolyn, marchiza de Finchley, la conacul ei, pentru a-i prezenta fratelui ei, Hugh Dunne, toate domnişoarele de măritat din zonă, se transformă într-un iureş de emoţii, trăiri, frivolităţi, oferindu-ţi o frescă a societăţii privilegiate, a celor ce, având toate mijloacele necesare existenţei mai mult decât asigurate, nu au altă preocupare decât să-şi unească averile cu tilurile nobiliare, prin căsătorii bine chibzuite.
    Iată însă că, printre bârfe, jocuri de societate, să le spunem oarecum...naive, fiorii iubirii adevărate încep să se arate, iar personajele vor fi atinse de săgeata necruţătoare a lui Cupidon. Şi, pentru că de multe ori "nu vezi pădurea de copaci", Hugh îşi va găsi aleasa, mai bine decât spera, întregul volum fiind o simfonie a binelui şi a sfârşiturilor fericite, numai potrivit cititorului care poate nu a avut o zi aşa de grozavă şi-şi doreşte o evadare binemeritată.


   

 





S-ar putea să vă placă şi ...

<<
  • Fascinatia (vol.4 seria Crossfire) de Sylvia Day  -Carti bune de citit
  • Greseli din dragoste de Beth Kendrick  -Carti bune de citit
  • Iedera de Grazia Deledda  -Carti bune de citit
  • Balul fetelor moarte ( seria Vampirii din Morganville 2 ) de Rachel Caine  -Carti bune de citit
  • Echinox de Michael White  -Carti bune de citit
  • Taieturi de Malcom Bradbury  -Carti bune de citit
  • Drumul spre Gandolfo de Robert Ludlum  -Carti bune de citit
  • Codul lui Da Vinci de Dan Brown  -Carti bune de citit
>>

Comments

Post new comment

The content of this field is kept private and will not be shown publicly.