Lux (seria Lux 1)


Autor carte: 
Anna Godbersen
Editura: 
Nemira
Anul: 
2008
Traducator: 
Brandusa Dragomir
Lux (seria Lux 1) de Anna Godbersen  -Carti bune de citit

     Deşi în aparenţă poate fi considerată uşor desuetă, "Lux" te va captiva şi te va incita astfel încât nici nu-ţi vei da seama când ai terminat-o. Pornind de la ideea cărţilor pline de galanterie, rochii minuţios descrise, coafuri, picanterii, sărutări furate, baluri, căsătorii aranjate şi pasiuni clandestine, autoarea reuşeşte să combine frumos atât descrierile şi situarea în epocă, cât şi trăirile şi sentimentele timpului respectiv, încât atmosfera întregii cărţi este credibilă, reală şi te învăluie invitându-te să faci parte din acea lume. Nu vom găsi nici o inovaţie majoră, acest volum putând fi aşejat în categoria cărţilor cu adolescente intrigante, îndrăgostite, invidioase, bârfitoare, dar raportat în acelaşi timp la momentul când copiii încă se supuneau, fără drept de apel, planurilor părinteşti. Personajele te vor fermeca de la primele pagini şi, deşi sunt numeroase, autoarea le "dă viaţă" magistral, astfel încât le vei iubi, le vei admira, le vei dispreţui sau le vei urî, ca şi cum ar face parte din viaţa ta.
     "Lux" este o carte frumoasă, o poveste de dragoste cu multe variabile şi multe posibilităţi de final, o poveste pe care trebuie să o descoperi, o lume fascinantă în care ai tot dreptul să te visezi, iar lectura chiar îţi va oferi această posibilitate. Iar faptul că seria "Lux" continuă cu încă trei părţi ( "Suspiciuni", "Invidie", "Splendoare") nu poate decât să ne bucure.





Din aceeaşi serie:

Suspiciuni (seria Lux 2) de Anna Godbersen  -Carti bune de citit




S-ar putea să vă placă şi ...

<<
  • Invocarea (seria Fortele raului absolut  1) de Kelley Armstrong  -Carti bune de citit
  • Escrocheria de Mary Higgins Clark  -Carti bune de citit
  • Fara scapare de Mary Higgins Clark  -Carti bune de citit
  • Sânge Albastru de Melissa de la Cruz  -Carti bune de citit
  • Trandafirii sint rosii de James Patterson  -Carti bune de citit
  • Casa Oglinzilor de Jayne Ann Krentz (Amanda Quick)  -Carti bune de citit
  • Trădarea (seria Casa noptii 2) de P. C. Cast , Kristin Cast   -Carti bune de citit
  • Dezvaluiri de sucub (vol.6 Seria &quot;Georgina Kincaid&quot;) de Richelle Mead  -Carti bune de citit
>>

Comments

Post new comment

The content of this field is kept private and will not be shown publicly.