Jocul leului


Autor carte: 
Nelson DeMille
Editura: 
Orizonturi
Anul: 
1999
Jocul leului de Nelson DeMille  -Carti bune de citit

    "Linişte. Linişte ciudată. Mortală. Dar auzise ceva. Poate era zgomotul motoarelor care se răsuceau. Sau poate o geantă de voiaj se mişcase în compartimentul de bagaje.
    Inspiră adânc, încercând să se calmeze. Îşi aminti ce-i spusese odată un medic legist: "Morţii nu-ţi pot face rău. Nimeni nu a fost ucis vreodată de un om mort."
    Privi în cupola aeronavei şi văzu doar pasagerii morţi, uitându-se la el. Dar medicul legist greşise. Morţii pot răni şi îţi pot ucide sufletul. Andy McGill spuse o rugăciune şi se închină."
    Dacă tânjeai după un thriller puternic şi concentrat atunci scrierea lui Nelson DeMille va fi perfectă pentru tine. Fostul poliţist John Corey, secondat de o întreagă armată de oameni, cuprinzând FBI, CIA, Poliţie şi mai mult ca sigur şi alte organisme guvernamentale, pornesc dificila misiune de a-l captura pe Asad Khalil, Leul, terorist libian,  venit în State cu scopul declarat de a răzbuna atacurile aeriene ce l-au lăsat fără familie. În ciuda organizării agenţiilor americane, Khalil îşi desfăşoară nestingherit misiunea, presărându-şi în urmă şirul de crime, conform planului.
    Goana şi desfăşurarea de forţe capătă proporţii, iar cititorul gustă din plin tensiunea acţiunii, tânjind să dobândească certitudinea unui final pozitiv. Chiar dacă DeMille tratează cu seriozitate problema terorismului internaţional, a cărui victimă preferată este de cele mai multe ori guvernul american, poate datorită multiplelor campanii desfăşurate în zone de conflict, ne mai sunt oferite şi dialoguri pigmentate cu umor, între John şi Kate, care, în ciuda situaţiei găsesc resursele pentru a se îndrăgosti.
   "Jocul leului" este un thriller de proporţii cu toate ingredientele necesare unei scrieri de succes, iar Nelson DeMille îşi merită cu prisosinţă reputaţia.

 





S-ar putea să vă placă şi ...

<<
  • Pana de dinozaur de Sissel-Jo Gazan  -Carti bune de citit
  • Experimentul Angel  - seria  Maximum Ride 1  de James Patterson  -Carti bune de citit
  • Kot de Rafael Abalos  - Recenzii carti bune
  • De Profundis de A.J. Hartley  - recenzie
  • Perfect  (seria Micutele Mincinoase 3 ) de Sara Shepard  -Carti bune de citit
  • Jocuri murdare de Philip Shelby  -Carti bune de citit
  • Micutele mincinoase (seria Micutele mincinoase vol. 1) de Sara Shepard  -Carti bune de citit
  • Printesa gheturilor de Camilla Lackberg  -Carti bune de citit
>>

Comments

Post new comment

The content of this field is kept private and will not be shown publicly.