Intalnire in Alaska


Autor carte: 
Barbara Delinsky
Editura: 
Orizonturi
Anul: 
2003
Traducator: 
Ileana Dinu
Intalnire in Alaska de Barbara Delinsky  -Carti bune de citit

    "În vis îi apărură imagini ciudate, dar fragmentate. Apoi se visă într-un gol, în care nu vedea decât ceaţă şi negură, din care dorea să scape cât mai repede, căci o ameninţa o mare primejdie. Trebuia să ajungă undeva, la o insulă îndepărtată ale cărei ţărmuri nu le putea distinge, căci nu era înconjurată decât de întuneric. La un moment dat reuşi să desluşească nişte figuri, una foarte cunoscută, care semăna mult cu ea însăşi şi altele mai ciudate. Se străduia să se ţină pe picioare, să înainteze în acea atmosferă nepământeană, în vreme ce figurile pe care le distingea se îndepărtau, se separau sau se adunau pentru a se despărţi din nou. Încerca în van să le ajungă, ele se îndepărtau tot mai mult. Înspăimântată, îşi strigă fratele; el n-o va lăsa singură în acest abis..."
    Rory Matthews, o tânără de 21 de ani, ce consideră că totul i se cuvine în viaţă, este determinată să trăiască o aventură pornind alături de Daniel, fratele ei,într-o expediţie pe un gheţar. Viaţa în sălbăticie nu se compară cu petrecerile şi discotecile unde Rory obişnuia să-şi petreacă timpul, iar apariţia lui Eric Clarkson, sponsorul expediţiei, tulbură şi mai mult apele.
    În centrul cărţii va sta idila dintre tânăra privilegiată şi bărbatul matur, restul poveştii fiind parcă insuficient expoatat, autoarea alegând să nu acorde suficientă atenţie întregii scenografii. Chiar dacă pare că legătura, dialogurile şi întregul "dans" al celor doi se desfăşoară la o viteză nefiresc de mare, cititorul îşi va oferi cu această carte o lejeră evadare din viaţa de zi cu zi.

 





S-ar putea să vă placă şi ...

<<
  • Disparitia (seria Jane Rizzoli si Maura Isles) de Tess Gerritsen   -Carti bune de citit
  • Apel din necunoscut de Rodica Ojog Brasoveanu  -Carti bune de citit
  • Aleasa inimii de Julia Quinn, Eloisa James, Connie Brockway  -Carti bune de citit
  • Al 13-lea apostol de Richard &amp; Rachael Heller  - recenzie
  • Fortareata digitala de Dan Brown  -Carti bune de citit
  • Initiatul de Robert Finn  -Carti bune de citit
  • Femeia in alb de Wilkie Collins  -Carti bune de citit
  • Atac la presedinte de Philip Shelby  -Carti bune de citit
>>

Comments

Post new comment

The content of this field is kept private and will not be shown publicly.