Descoperiţi cărţile din această categorie (folosiţi şi derulatorul de la mouse)

Carti Nemira

Negru - Matca Răului (seria Trilogia Cercului 1)


Autor carte: 
Ted Dekker
Editura: 
Nemira
Anul: 
2009
Traducator: 
Gabriel Stoian
Negru - Matca Răului (seria Trilogia Cercului 1) de Ted Dekker  -Carti bune de citit

O lectură de-a dreptul surprinzătoare. Autorul reuşeşte să creeze o lume halucinantă, plină de fiinţe ciudate şi de oameni parcă "resetaţi", lume ce se împleteşte cu cea reală. Thomas Hunter este aparent un om normal prins între cele două lumi. Dacă în lumea reală, sau cel puţin cea care ni se pare nouă reală, ameninţarea este reprezentată de ceva absolut posibil - un virus aeropurtat care poate distruge întreaga omenire - în lumea visului binele şi răul sunt delimitate tranşant pe teritorii, iar apa capătă valori magice atât în sfera binelui, cât şi în cea a răului. Este o lume a înşelătoriei, în care îţi este foarte greu să rezişti tentaţiilor, cea mai mare tentaţie reprezentând-o goana după adevăr. Acest adevăr este sinonim cu cunoaşterea şi reprezintă marea putere după care tânjesc fiinţele umane.

Jocurile Foamei (seria Jocurile Foamei vol. 1)


Autor carte: 
Suzanne Collins
Editura: 
Nemira
Anul: 
2009
Traducator: 
Ana Veronica Mircea
Jocurile Foamei (seria Jocurile Foamei vol. 1) de Suzanne Collins  -Carti bune de citit

    Întâlneşti din când în când câte o carte despre care îţi vine greu să vorbeşti. De ce? Pentru că ai senzaţia că, dacă spui ceva, risipeşti magia. Într-un cuvânt, este vorba despre magia autoarei de a crea o lume atât de detaliată, încât nu îţi poate da decât impresia de real, o descriere atât de amănunţită, încât nu poţi să nu fii parte integrantă a acestei lumi. Despre ce este vorba? Despre Umanitate, pur şi simplu. Despre faptul că, a fi om, înseamnă mult mai mult decât apartenenţa la această specie, despre limitele umanităţii, grosolan încălcate pentru a oferi "Pâine şi Circ", şi despre faptul că, în mijlocul infernului, puţini dintre noi şi-ar mai păstra această firavă umanitate.
    Eroina noastră, Katniss, sfidează atât destinul cât şi cruzimea guvernanţilor, demonstrându-le ce înseamnă să fii cu adevărat Om: " Vreau să fac ceva, aici şi acum, ceva care să-i silească să se ruşineze, să se simtă răspunzători, vreau să-i arăt Capitoliului că, indiferent ce-ar face şi ce ne-ar sili să facem, există o parte a fiecărui tribut pe care n-o poate lua în stăpânire.(...) Că şi eu sunt mai mult decât atât."
    "Jocurile Foamei" este o carte despre speranţă, dragoste şi prietenie în mijlocul unui coşmar pe care umanitatea este perfect capabilă să-l facă real.

Shangri La


Autor carte: 
Julio Murillo
Editura: 
Nemira
Anul: 
2009
Traducator: 
Mihai Gruia Novac
Shangri La de Julio Murillo  -Carti bune de citit

    "Adevărata inteligenţă este un exerciţiu de sinapsă; constă în a face cu îndrăzneală legături între fapte. În multe ocazii, doi neuroni din ramuri diferite, foarte apropiaţi unul de altul, nu au nevoie decât să-şi creeze o punte care să-i unească pentru a scoate la lumină concluzii noi, surprinzătoare."

Pistolarul (seria Turnul Intunecat 1)


Autor carte: 
Stephen King
Editura: 
Nemira
Anul: 
2009
Traducator: 
Mircea Pricajan
Pistolarul (seria Turnul Intunecat 1) de Stephen King  -Carti bune de citit

    "Cel mai mare mister pe care îl oferă universul nu este viaţa, ci măsura. Măsura cuprinde viaţa şi Turnul cuprinde măsura. Copilul, pentru care curiozitatea e pe primul loc, spune: Tati, ce este dincolo de cer? şi tatăl spune: Întunericul spaţiului. Copilul: Ce este dincolo de spaţiu? Tatăl: Galaxia. Copilul: Dincolo de celelalte galaxii? Tatăl: Nimeni nu ştie.
Pricepi? Mărimea ne înfrânge."
    Ca un împătimit al cititului, îmi place din când în când să revin la o "mână" de autori ce m-au convins de geniul lor şi care mă determină să cred că, noi oamenii, mai avem  încă ceva  interesant de spus.

Războinicul Viking (seria Saga Arcului Lung 1)


Autor carte: 
Judson Roberts
Editura: 
Nemira
Anul: 
2009
Traducator: 
Julia Kretsch
Războinicul Viking (seria Saga Arcului Lung 1) de Judson Roberts  -Carti bune de citit

    "Trecutul este asemenea unei pietre uriaşe care zace pe fundul unui râu, ascunsă vederii, dar dând formă curenţilor apei, atunci când curge. Nu poţi citi curenţii râului propriei tale vieţi şi nu poţi naviga în siguranţă dacă nu înţelegi ce anume îi stârneşte. Trebuie să îţi cunoşti trecutul, căci el îţi va croi viitorul."

Nopţile Bestiei


Autor carte: 
Chelsea Quinn Yarbro
Editura: 
Nemira
Anul: 
2006
Traducator: 
Mihai Moroiu
Nopţile Bestiei de Chelsea Quinn Yarbro  - Recenzii carti bune

    Oare câtă suferinţă poate îndura un om? Care este "pragul de sus" al durerii, momentul în care oroarea îţi va provoca scindarea personalităţii? Şi chiar ajută detaşarea? Sunt întrebări care ne vor asalta pe măsură ce vom citi această carte. Investigarea unei serii de crime oribile ne va purta paşii pe cărări străbătute de poliţişti, legişti, consultanţi criminalişti, dar şi în "hăţişurile" psihologice ale faptelor comise, şi ale implicaţiilor lor. Vom vedea că, dincolo de investigaţie, anchetatorii încearcă să-şi desfăşoare viaţa proprie, deşi cu toţii sunt afectaţi la nivel personal. Poate asta face diferenţa între a fi uman şi ..."bestie". Şi totuşi se încearcă şi o înţelegere a criminalului, nu neapărat pentru a-i găsi o scuză, ci pentru că omul va fi întotdeauna fascinat atât de "Frumos", cât şi de "Urât", pe care va încerca să-l analizeze  şi să-l disece: "...soarta victimelor e cu mult mai cumplită decât a lui.

Carrie


Autor carte: 
Stephen King
Editura: 
Nemira
Anul: 
2011
Traducator: 
Mihnea Columbeanu
Carrie de Stephen King  -Carti bune de citit

"Aş vrea să-ţi pot scrie o melodie atât de curată
Încât de nebunie, dragă doamnă, să fii salvată
Liniştită, răcorită şi încetând durerea toată
A zadarnicei şi inutilei tale cunoaşteri..."
(Bob Dylan)
    Am certitudinea că cei ce iubesc scrierile lui Stephen King nu aveau cum să ocolească volumul de faţă, sau ecranizarea cărţii. Şi totuşi s-a spus totul despre "Carrie"? Cred că subiectul în sine este la fel de actual ca şi în momentul publicării pentru prima dată a cărţii. Reprezintă o frescă a societăţii, o redare la "cald" a marginalizării unor indivizi şi o rezolvare "explozivă" a acestui tratament inuman.

Vulturul dincolo de cornul lunii


Autor carte: 
Rodica Ojog Brasoveanu
Editura: 
Nemira
Anul: 
2008
Traducator: 
.
Vulturul dincolo de cornul lunii de Rodica Ojog Brasoveanu  -Carti bune de citit

    "Vulturul habsburgic va stăpâni deasupra întregii Evrope. În ajutorul Balcanilor vor sări ruşii şi parte din republicile italiene împinse de papă, care va fi indignat de ticăloşiile păgânilor asupra lumii creştine. Totodată, eliberând ţările asuprite de Semilună, papa îşi închipuie că influenţa catolică s-ar extinde asupra întregii Evrope."
    Păşeşte, cititorule, în epoca Brâncovenilor, gustând din fastul curţii domneşti, din glumele târgoveţilor, din dramele caselor boiereşti. Vei nimeri în mijlocul manevrelor politice, când Valahia, ca întotdeauna, era disputată atât de puterile occidentului, cât şi de semiluna turcească. Trimişi ai celor ce încearcă să-şi întindă influenţa asupra întregii Europe vor fi găzduiţi pe teritoriul românesc, iar intrigile politice, culminând cu intervenţia misteriosului spion al turcilor, Trandafirul, vor face deliciul lecturii.
    Pe fondul frământărilor la nivel înalt, iată că se găseşte timp şi pentru dragoste, astfel încât Smaragda Cherchez, promisă de Vodă Brâncoveanu cneazului sârb Alexandru, găseşte de cuviinţă să fugă cu alesul inimii sale, Gheorghiţă Filipescu.

Dansul Dragonilor (Cantec de Gheata si Foc 5)


Autor carte: 
George R.R. Martin
Editura: 
Nemira
Anul: 
2011
Dansul Dragonilor (Cantec de Gheata si Foc 5) de George R.R. Martin  -Carti bune de citit

   "Un cititor trăieşte o mie de vieţi înainte de a muri, zisese Jojen. Un om care nu citeşte nu trăieşte decât una singură. Cântăreţii pădurii n-aveau nicio carte. Nici cerneală, nici pergamente, niciun limbaj scris. Aveau, în schimb, copaci şi, mai presus de toţi aceştia, copacii inimii. Când mureau, intrau în pădure, în frunză, în ramură şi în rădăcină şi copacii îşi aminteau. Toate cântecele şi toate descântecele lor, istoriile şi rugăciunile, tot ce ştiau despre lumea asta. Maesterii îţi vor spune că toţi copacii inimii le sunt închinaţi vechilor zei. Cântăreţii cred că ei sunt vechii zei. Când mor, devin o parte a divinităţii."

Razbunarea Asasinului (vol. 1,2) - seria Trilogia Farseer 3


Autor carte: 
Robin Hobb
Editura: 
Nemira
Anul: 
2011
Traducator: 
Antuza Genescu
Razbunarea Asasinului (vol. 1,2) - seria Trilogia Farseer 3 de Robin Hobb  -Carti bune de citit

    "Moartea o găseşti întotdeauna la hotarul clipei de acum. Moartea ne pândeşte şi e mereu sigură pe prada ei. Nu e un lucru asupra căruia să stăruim, dar toţi ştim că el există...Timpul. Eram prins în capcana lui, înghesuit în clipa prezentului, singura pe care o puteam schimba. Toate zilele de mâine, toate momentele care aveau, poate, să urmeze curând erau stafiile zilelor care mi se furau în orice moment. Intenţiile n-aveau nici o valoare. Nu aveam la dispoziţie decât momentul de faţă.(...) Trebuie să încetez să mă port ca şi cum ar veni ziua de mâine, când voi putea îndrepta lucrurile. Toate trebuie făcute acum, chiar acum, fără să mă gândesc la ziua de mâine. Fără să mai cred în ea. Fără să mă mai tem pentru ea."

Syndicate content