Descoperiţi cărţile din această categorie (folosiţi şi derulatorul de la mouse)

Carti Herald

Ceremoniile magice


Autor carte: 
Cornelius Agrippa
Editura: 
Herald
Anul: 
2013
Traducator: 
Maria Genescu
Ceremoniile magice de Cornelius Agrippa  -Carti bune de citit

    "În sfârşit ne-am străduit ca tot ce noi am dobândit prin studiu, prin muncă intensă, dublată de observaţii atente, să se constituie în lucruri lămuritoare pentru cei mai puţin cunoscători ai acestui domeniu. (...)
    Tot astfel, citind aceste cărţi de filosofie ocultă, vei fi cuprins de ardoare, dorindu-ţi să înţelegi toate aceste lucruri; iată din ce cauză, citind această carte, vei fi cu adevărat în câştig. Tocmai de aceea, ascunde această înţelegere în străfundurile inimii tale credincioase acoperind-o cu tăcere, rămânând mut la orice provocare privitoare la acest subiect."
    În volumul de faţă, pe lângă "Ceremoniile magice" atribuite lui Agrippa, vom găsi şi "Heptameronul" lui Petrus din Apona, dar şi "Cartea lucrurilor secrete" a lui Johannes Trithemius, toţi aceştia împărtăşind înclinaţia spre arta magiei. Cititorul va descoperi între paginile acestei cărţi o întreagă desfăşurare de informaţii necesare practicării acestei îndeletniciri, cum ar fi deducere prin calcule cabalistice şi astrologice a numelui îngerilor sau demonilor, nume necesar în invocări, obiectele folosite în ritualurile magice, sau semnele grafice pentru apărarea invocatorului.

Infometeaza egoul, hraneste sufletul


Autor carte: 
Connie Miller
Editura: 
Herald
Anul: 
2013
Traducator: 
Adriana Duia
Infometeaza egoul, hraneste sufletul de Connie Miller  -Carti bune de citit

    "Souldrama poate fi comparată cu o lungă călătorie care ne permite să facem orice schimbare în viaţă cu conştiinţa lucidă a ceea ce lăsăm în urmă şi, de asemenea, ne oferă un ghid pentru a facilita "intrarea necunoscutului din viitor."(...)Poţi doborî orice obstacol, poţi rezolva orice problemă şi poţi realiza orice obiectiv atingând puterile incredibile ale minţii tale şi având încredere în intuiţia ta. Odată ce începi să-ţi dezvolţi şi să-ţi foloseşti intuiţia, vei deveni mai rapid, mai conştient, mai inteligent şi mai eficient în tot ceea ce faci."
    Fără a fi întotdeauna conştienţi de asta, oamenii tânjesc după pacea şi echilibrul pe care le pot atinge doar atunci când mintea, spiritul şi trupul lucrează împreună. Dacă egoul nostru nu face decât să ne îndepărteze de scopul final, Souldrama vine ca o soluţie, ca o alternativă viabilă de a alege calea potrivită spre spiritualizare.

Cunoasterea de sine


Autor carte: 
Lobsang Rampa
Editura: 
Herald
Anul: 
2013
Traducator: 
Ilie Iliescu
Cunoasterea de sine de Lobsang Rampa  -Carti bune de citit

   "Gândirea, raţiunea şi teama frânează evoluţia spirituală căci acestea, asemenea unor instrumente defecte, distorsionează ordinele eului superior.
    Omul eliberat de temerile sale stupide şi de limitările sale intelectuale, ar putea deveni, în raport cu omul obişnuit, un supraom cu puteri mai mari, atât din punct de vedere fizic cât şi mental."
    În aceste vremuri "moderne", când zgomotele de fond acoperă toată "muzica" interioară, când masca pe care o afişăm fiecare dintre noi, zi de zi, în relaţia cu ceilalţi, ajunge să pună stăpânire pe cine suntem cu adevărat, cartea "Cunoaşterea de sine", ajunsă la a treia ediţie, îşi dovedeşte pe deplin necesitatea. Limbajul frumos folosit, ce asigură o lectură lejeră şi de calitate, te îmbie să porneşti alături de autor în analiza constituţiei umane, ce se dovedeşte mult mai complexă decât un simplu înveliş biologic. Astfel cititorul va înţelege că omul reinventat, sau mai precis "înţeles", nu mai este limitat. Nimic nu mai este imposibil, iar sfârşitul vieţii nu înseamnă decât trecerea într-o altă existenţă superioară. Cuvinte melodios îmbinate, întâmplări repovestite pentru a exemplifica anumite idei transmise, totul într-un întreg pe care cu siguranţă îl vei savura şi-ţi va deschide mintea şi sufletul spre alte orizonturi.

Zen si viata cotidiana


Autor carte: 
Taisen Deshimaru
Editura: 
Herald
Anul: 
2013
Traducator: 
Radu Ciocanelea
Zen si viata cotidiana de Taisen Deshimaru  -Carti bune de citit

"Zenul înseamnă a stopa totul, a abandona totul, a te descotorosi de orice gând, de orice idee, a te debarasa de orice vis şi de orice iluzie, a pierde toate noţiunile şi concepţiile, a te elibera de toate elementele conştiinţei. Atitudine foarte puternică...(...) Prin abandonul total al oricărei voinţe, al tuturor gândurilor şi concepţiilor, se manifestă spiritul pur veritabil. Creierul este curăţat, purificat, clarificat."
    
    În zgomotul de fond care ne înconjoară în orice clipă, ne agăţăm de tot ce ne-ar putea restabili echilibrul interior, iar un creier "curăţat, purificat, clarificat" sună extraordinar de bine. În cartea de faţă, chiar dacă vei găsi toate explicaţile necesare pentru a încerca să-ţi schimbi viaţa, acesta nu este un demers facil, iar satisfacţia pe care poate o aştepţi nu este, nici pe departe, imediată.

Cartea tibetana a vietii si a mortii


Autor carte: 
Sogyal Rinpoche
Editura: 
Herald
Anul: 
2011
Traducator: 
Walter Fotescu
Cartea tibetana a vietii si a mortii de Sogyal Rinpoche  -Carti bune de citit

    "Societatea noastră promovează deşteptăciunea în locul înţelepciunii şi proslăveşte aspectele cele mai superficiale, mai grosiere şi mai puţin utile ale inteligenţei noastre. Am devenit atât de fals sofisticaţi şi de nevrotici încât luăm îndoiala însăşi drept adevăr, şi această îndoială, care nu este decât încercarea disperată a egoului de a se feri de înţelepciune, este divinizată ca ţelul şi rodul adevăratei cunoaşteri.(...) Educaţia noastră contemporană ne îndoctrinează, aşadar, în glorificarea îndoielii, ea a creat de fapt ceea ce s-ar putea numi aproape o religie sau o teologie a îndoielii, în care pentru a fi consideraţi inteligenţi trebuie să apărem ca îndoindu-ne de orice, întotdeauna arătând ce este greşit şi doar rareori întrebând ce este corect sau bun, denigrând în mod cinic toate idealurile spirituale şi filosofiile moştenite, sau orice este făcut cu simplă bunăvoinţă sau cu o inimă curată."

Liber sa inveti


Autor carte: 
Peter Gray
Editura: 
Herald
Anul: 
2013
Traducator: 
Iustina Cojocaru
Liber sa inveti de Peter Gray  -Carti bune de citit

    "Prin însăşi natura lor, copiii sunt meniţi să se joace şi să exploreze lumea cu propriile lor forţe, în mod independent de adulţi. Ei au nevoie de libertate pentru a se dezvolta; când sunt lipsiţi de libertate, ei suferă. Imboldul de a se juca fără să fie îngrădiţi este un imbold fundamental, biologic.(...)
    Ceea ce facem este să împingem tot mai departe limitele adaptabilităţii copiilor. I-am împins deja pe copii într-un mediu nefiresc, în care aşteptăm de la ei să îşi petreacă perioade din ce în ce mai mari ale zilei sub îndrumarea adulţilor, să stea la masa lor de lucru, să asculte şi să citească despre lucruri care nu îi interesează şi să răspundă la întrebări cu răspunsuri care nu sunt ale lor şi să pună întrebări care nu sunt adevăratele lor întrebări. Nu facem decât să le lăsăm tot mai puţin timp şi libertate să se joace, să exploreze lumea şi să îşi urmeze propriile lor interese."
    Ca om de cultură, ca părinte, ca individ ce şi-a petrecut ani buni în sistemul de învăţământ, vei citi această carte ca pe un duş rece, dar unul binevenit. Pentru că este nevoie ca cineva să explice nefericirea tot mai accentuată a copiilor prinşi în sistemul de educaţie obligatorie, dar şi faptul că devenim, pe zi ce trece, o societate mâncată de depresie şi nemulţumire.

Introducere in Tantra


Autor carte: 
Lama Yeshe
Editura: 
Herald
Anul: 
2012
Traducator: 
Daniela Andreescu
Introducere in Tantra de Lama Yeshe  -Carti bune de citit

    "...tu nu eşti chipul tău actual; tu nu eşti oasele şi carnea. Esenţa a ceea ce eşti tu, nu este nici sângele, muşchii, sau orice parte a corpului. (...) De aceea, dacă eşti în căutarea esenţei a cine eşti, dacă vrei să ştii cine este răspunzător de modul în care îţi trăieşti viaţa, trebuie să-ţi examinezi propria minte.(...) ca fiiţe umane obişnuite, noi suntem strâns înfăşuraţi în pături de superstiţie. Dacă putem abandona aceste concepte sufocante, putem accede imediat la o dimensiune incredibil de profundă a realităţii."

Parentaj sensibil si inteligent


Editura: 
Herald
Anul: 
2014
Traducator: 
Marian Stan
Parentaj sensibil si inteligent de Daniel J. Siegel si Mary Hartzell  -Carti bune de citit

    "Modul cum comunicăm cu proprii noştri copii are un impact profund asupra dezvoltării lor. Când comunicarea este reciprocă şi afectuoasă, acest lucru face să se dezvolte în copil un sentiment de securitate. Relaţiile sigure, dătătoare de încredere ajută copiii să reuşească în multe domenii ale vieţii lor.(...)
    Faptul de a stabili limite, de a trasa hotare clare pentru comportamentele acceptabile, de a le structura viaţa, oferă copiilor o serie de experienţe importante care le permite să aibă sentimentul siguranţei şi securităţii. Experimentarea acestor "nu"-uri esenţiale le dă ocazia să-şi dezvolte capacitatea de autoreglare care le permite să pună frână şi să-şi redirecţoineze energiile în alte direcţii. Ambreiajul emoţional al copiilor care nu au avut şansa de a-şi dezvolta această autoreglare revelează adesea incapacitatea lor de a se adapta flexibil la mediu."
    Orice părinte a trecut de nenumărate ori prin angoasa îndoielii... Oare mă descurc? Oare am gestionat bine conflictul? Era o altă cale pe care o puteam alege? Mai "diplomatică"? Această carte va veni în întâmpinarea părinţilor care vor înţelege, în sfârşit, de ce unele din reacţiile lor, poate nedorite, se încăpăţânează să reapară în mod constant.

Cartea despre acel tabu care te împiedică să afli cine eşti


Autor carte: 
Alan Watts
Editura: 
Herald
Anul: 
2012
Traducator: 
Marian Stan
Cartea despre acel tabu care te împiedică să afli cine eşti de Alan Watts  -Carti bune de citit

  "Utilitatea cuvintelor şi, prin urmare, a cărţilor, constă în a te purta dincolo de ele. Către o lume a vieţii şi a experienţei care nu se rezumă la simple cuvinte şi nici măcar la idei. Aşa cum banii nu sunt reali, nefiind un bun pe care să-l poţi consuma direct, cărţile nu sunt viaţă. A idolatriza scripturile este ca şi cum ai mânca bancnote."
    Îţi doreşti să afli cine eşti cu adevărat? Atunci această carte îţi va analiza motivele ce te împiedică să te descoperi. Îţi va descrie tabuurile create de societate, limitele impuse, care îţi îngroapă aspiraţiile şi îţi sufocă sinele. Eşti parte din ceva măreţ. Eşti unic şi important, dar nu acel tu de zi cu zi, "ci Sinele cel mai profund care scapă oricărei introspecţii deoarece el este întotdeauna cel care face introspecţia."

Templierii. O societate secreta din Evul Mediu


Autor carte: 
Thomas Keightley
Editura: 
Herald
Anul: 
2013
Traducator: 
Monica Medeleanu
Templierii. O societate secreta din Evul Mediu de Thomas Keightley  -Carti bune de citit

    "Religia, oricare ar fi caracterul şi adevărata ei natură, va împrumuta întotdeauna o nuanţă din obiceiurile şi firea celor celor care o adoptă. Nimic nu poate ilustra mai bine adevărul acestei observaţii decât istoria religiei creştine. Oricine deschide Evanghelia şi o citeşte fără idei preconcepute şi prejudecăţi nu poate să nu recunoască imediat pietatea raţională şi ardentă, bunăvoinţa activă, moralitatea pură, libertatea nobilă faţă de opreliştile lumii, unită cu despovărarea plină de râvnă de toate îndatoririle sociale, pe care le insuflă fiecare pagină a ei. Totuşi, în răsărit găsim această religie degenerată în supersiţie lamentabilă şi subterfugii metafizice (...) în timp ce în apus a asumat un caracter fanatic şi feroce considerând sabia un instrument de convertire superior raţiunii şi argumentului."

Syndicate content