|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
"Mă uit prin găurile umbrelei din iarbă de mare la cel mai albastru cer - un albastru de vară, un albastru mediteranean - şi scot un oftat de mulţumire. Soţul meu - soţul meu frumos şi sexy, cu bustul gol şi pantaloni scurţi făcuţi dintr-o pereche de blugi - citeşte o carte care prezice prăbuşirea sistemului bancar occidental. Din câte îmi pot da seama, se citeşte pe nerăsuflate. Nu l-am văzut niciodată stând atât de liniştit. Seamănă mai mult cu un student decât cu un CEO al uneia dintre cele mai mari companii private din Statele Unite."
Iată spumosul final al controversatei trilogii "Fifty Shades". Dacă în volumul întâi cuplul Anastasia Steel - Christian Gray părea cum nu se poate mai nepotrivit şi cititorul nu întrezărea nici o şansă reală de evoluţie pozitivă a relaţiei, în această ultimă parte, cei doi protagonişti sunt căsătoriţi. Treptat se dezvăluie din ce în ce mai mult din trecutul întunecat al frământatului Domn Gray, iar Anastasia îşi păstrează aceeaşi "pendulare" între supunere şi revoltă, ceea ce, trebuie să recunoaştem, dă întreg şarmul personajului.
Alte conflicte, atât interne cât şi externe, magistral dezvoltate de autoare, îţi vor capta interesul, iar toate firele ce te-au adus până în acest punct al lecturii vor fi soluţionate satisfăcător.
"Tulburările noastre mentale contemporane nu sunt numai exagerări persistente ale răspunsurilor arhaice: ele reprezintă de asemenea şi o încercare disperată din partea omului de două milioane de ani de a se adapta la lumea contemporană."
Este foarte interesant cum o carte de analiză psihologică poate deveni atât de captivantă atunci când e scrisă de autorul potrivit. Anthony Stevens ne va prezenta complexele teorii ale lui Jung, unul din părinţii psihologiei moderne, analizând totodată ruptura omului modern de formele evoluţiei sale anterioare. Vom înţelege că suntem sclavii pattern-urilor comportamentale şi asta pentru că experienţa noastră personală este ghidată de istoria colectivă a speciei umane: "În cele din urmă, viaţa fiecărui individ este în acelaşi timp viaţa eternă a speciei."
Visul va fi investit cu puterea de a reconecta angoasatul om modern cu sinele său arhaic, în vederea restabilirii echilibrului pierdut: "În timp ce rătăcim tot mai departe în deşertul materialist al civilizaţiei noastre, visele noastre sunt singurele oaze de spiritualitate pe care le mai avem. Ele reprezintă habitatul nostru primordial, ultima oază de sălbăticie, şi trebuie să le protejăm cu la fel de multă fervoare ca şi pădurile tropicale, stratul de ozon, elefanţii şi balenele."
" -Păreţi a fi un maniac al controlului.
Cuvintele mi-au ieşit din gură înainte să le pot opri.
-Oh, exercit controlul asupra tuturor lucrurilor, domnişoară Steele, spune el fără nici o umbră de umor în zâmbet.
Mă uit la el, iar el îmi susţine privirea neabătut, impasibil. Pulsul mi se accelerează, iar faţa mi se înroşeşte din nou.
De ce are un efect atât de neliniştitor asupra mea? Poate faptul că arată copleşitor de bine? Felul intens în care mă privesc ochii lui? Felul cum îşi mângâie buza de jos cu indexul? Ce bine-ar fi dacă ar înceta să facă asta!
-În plus, poţi să dobândeşti o putere imensă dacă te asiguri pe tine însuţi, în reveriile tale secrete, că ai fost născut ca să controlezi lucrurile, continuă el cu o voce blândă."
"Abia acum înţelegea că reuşise să dea o lovitură de maestru - în curând toată lumea va afla ce legătură puternică aveau ea şi Henry - şi, privind satisfăcută în jurul ei, văzu cum mezina familiei Holland se gârbovi dintr-odată, având pe chip o expresie de stupefacţie. Avea figura unui iepure înfometat, alungat din vizuină de o vulpe şireată. Penelope ştia că mica ei intrigă şi-a atins ţinta mult mai bine decât orice alt şiretlic pe care l-ar fi născocit Grayson."
Inrigi, răutate, răzbunare, arivism, învelite toate în ambalajul strălucitor al elitei new-yorkeze. Cu cât întâlnirile şi petrecerile simandicoase se înmulţesc, apar cu atât mai multe ocazii de a prezenta şi realitatea din spatele uşilor, realitate care n-are nimic de-a face cu strălucirea: căsătorii aranjate, frustrări şi ambiţii împodobite în cele mai somptuoase toalete. Pe lânga subiectul incitant şi personajele reuşite, autoarea va face şi o analiza a suparficialităţii unei astfel de lumi, o dezvăluire a adevăratei feţe, ascunsă de ceilalţi, dar de multe ori bănuită.
"Erau momente în care era bucuros că era scriitor, deoarece scriitorii puteau trăi în mintea lor şi nu trebuia să iasă afară deloc. Şi totuşi poate erau compensaţii. Deoarece, când ajunse la ultima staţie şi coborî pe peron, era un bărbat în uniformă ţinând un carton cu numele de Henry Babbacombe scris pe el cu cele mai mari litere şi înţelese că, într-o lume în care toţi erau înfometaţi de recunoaştere, el măcar avea ceva.(...) Era cu siguranţă o lume foarte amestecată şi ciudată, lumea asta de azi, şi probabil chiar captivantă dacă găseşti un mod de a scrie despre ea fără să te implici prea mult în realitate, care bineînţeles că oricum nici nu exista."
Plasarea acţiunii romanului "Tăieturi" în tumultuoşii ani 80, când superficialitatea industriei divertismentului de masă, televiziunea, este într-o fulminantă ascensiune, va da autorului cadrul perfect creării unei satire ce-şi găseşte actualitatea şi în prezent.Ideea "culturalizării" maselor prin intermediul concernelor media continuă să-şi găsească locul şi în viaţa noastră, astfel încât cititorul va primi romanul "Tăieturi" cu entuziasmul pe care-l merită.
"Mai târziu, Alex se va întreba când anume se transformase acest caz într-un animal sălbatic care, prin faptul că îşi schimba mereu direcţia, cu încăpăţânare, îi paraliza întreaga echipă. Cazul părea că evoluează după reguli numai de el ştiute, având drept unic scop derutarea echipei, împingerea ei pe o pistă falsă.
Nu încerca să mă controlezi, şopti ceva în interiorul lui Alex. Nu încerca să-mi spui încotro să merg."
Din start cititorul va remarca analiza felului în care un caz de asemenea factură influenţează viaţa anchetatorilor. Dacă în debut ai senzaţia că viaţa personală a investigatorilor preia mare parte dim emoţia ce ar trebui să se înfăşoare în jurul oribilei infracţiuni, pe măsură ce evenimentele se precipită vei observa cum acest caz va pătrunde adânc în sufletul tuturor celor implicaţi, reuşind să le tulbure existenţa.
"-La cine să mă rog, zise el, cine spune că există cineva acolo, afară, cine spune că universul e altceva decât o mare flaşnetă?
-Poate nu e nevoie să te rogi cuiva anume. Maicile din pustie spuneau în vechime că Dumnezeu n-are formă, culoare sau conţinut. Poate că rugăciunea nu înseamnă neapărat să te rogi cuiva. Poate e o metodă activă de a renunţa, de a lăsa lucrurile să curgă. Poate că de asta ai nevoie: să laşi lucrurile să curgă fără să te scufinzi."
"Acum, în vremea aceasta Doamne, cine este acela pe care ar trebui să-l caut, sau cine este acela la care ar trebui să batem? Sau cine poate să ne hotărască în privinţa cuvintelor despre care te vom întreba? Căci tu în minte ne-ai dat mintea Luminii şi ne-ai dat simţire şi un cuget foarte înalt; de aceea, nu se află nimeni în lumea oamenilor şi nimeni în înaltul eonilor care să poată hotărî asupra cuvintelor despre care noi întrebăm, în afară de tine, care pe toate le ştii şi eşti desăvârşit în toate; fiindcă noi nu cercetăm după felul în care cercetează oamenii lumii, ci întrebăm în cunoştinţa înaltului, ce ne-ai dat-o nouă..."
Eşti invitat să iei parte la marile mistere care stau la baza creştinismului. Chiar dacă face parte din scrierile nerecunoscute de dogmele oficiale, "Pistis Sophia" îl are în centru pe Iisus atotputernic, influenţând atât terestrul cât şi cosmicul. Aceste învăţături, sau pilde, sunt transmise ucenicilor după înviere, pilde diferite de cele transmise înainte de jertfă, poate datorită faptului că menirea sa pământească era încheiată.
"Atunci, în vremurile îndepărtate ale adolescenţei sale, familia era bogată şi puternică. Slugi, cerşetori, copii sărmani, femei umile, oaspeţi din ţinuturile învecinate însufleţeau ograda. Un pescar venea în fiecare zi să aducă păstrăvi.
Darurile ieşeau şi intrau. Câte un oaspete zăbovea în casa familiei Decherchi câte patru sau cinci zile şi masa era veşnic întinsă.(...)
Ea luase parte la toate evenimentele familiei, în casa aceea unde o zvârlise destinul, aşa cum vântul de martie azvârle sămânţa pe stâncă, lângă arborele ce stă să cadă. Şi crescuse aşa, ca iedera, încolăcindu-se pe trunchiul bătrân, lăsându-se doborâtă de ruina care-l smulge din rădăcini."
Un decor sard, o familie de bogătaşi scăpătaţi în urma vieţilor irosite şi o frescă a unei mici comunităţi reprezintă esenţa romanului "Iedera". Personaje pitoreşti se vor perinda prin faţa ochilor tăi, dar, deasupra tuturor, se va ridica Annesa care, deşi nu pare să aibe vreo importanţă, fiind acea fiinţă luată "din milă" şi din generozitatea marii familii Decherchi, se va dovedi liantul întregii acţiuni, acea "iederă" ce se înfăşoară în jurul bătrânelor ziduri ale conacului.
"Cărţile sunt porţi care te poartă spre libertate (...) Cu ele înveţi, te educi, călătoreşti, visezi, îţi imaginezi, trăieşti alte vieţi şi o înmulţeşti pe a ta de o mie de ori.(...) Şi astfel, Teresa descoperi că ceea ce nu era altceva decât un obiect inert din cerneală şi hârtie căpăta viaţă atunci când cineva îi întorcea paginile şi îi parcurgea rândurile, proiectându-şi acolo existenţa, gusturile, virtuţile şi viciile. Iar acum avea certitudinea a ceva ce abia întrezărea la început(...) aceea că nu există două cărţi la fel, pentru că niciodată n-au existat doi cititori la fel. Şi că fiecare carte este, ca fiecare fiinţă omenească, o carte unică, o poveste unică şi o lume aparte."
Într-adevăr "Regina Sudului" este o poveste unică desfăşurată într-o lume aparte, a traficului de droguri şi a violenţei. O poveste unică prin personajul principal, Teresa Mendoza, originară din Mexic, aparent fragilă, dar care refuză să se lase înfrântă de viaţă, ajungând astfel să stăpânească lumea din care nici nu ar fi trebuit să facă parte.
