"Să fie vânători de umbre e toată viaţa lor. Şi se uită de sus la toţi ceilalţi. Pe noi ne numesc mundani. De parcă n-ar fi şi ei tot fiinţe omeneşti. Nu sunt prieteni cu oamenii obişnuiţi, nu frecventează aceleaşi locuri, nu ştiu aceleaşi bancuri, se cred superiori nouă."
Această a şasea parte din " Jurnalele Vampirilor " reuşeşte să aducă un plus de savoare întregii serii, iar povestea salvării lui Stefan este extrem de bine închegată. Prima parte a acţiunii este orientată mai mult către interior, redând frământările sufleteşti atât ale Elenei cât şi ale lui Damon. Atracţia dintre ei se adânceşte, iar acest lucru sporeşte tensiunile, pentru că nici unul din cei doi nu uită că de fapt misiunea de salvarea a lui Stefan i-a adus împreună.
Şi iată-ne ajunşi la finalul seriei "Academia Vampirilor". Timp de 5 volume am trăit emoţiile, spaimele, iubirile, nefericirile dar şi împlinirile alături de eroii preferaţi, iar acest ultim volum a fost parcă un premiu pentru toţi fanii. Este şi mai reuşit decât anterioarele, iar faptul că seria se încheie pe "gustul nostru", nu poate decât să ne bucure. Şi mai dinamic, plin atât de dramatism cât şi de momente de sensibilitate, volumul "Sacrificiu Final" cumulează tot ce ne-a plăcut la anterioarele cărţi şi multiplică.Totul se precipită, parcă a nu lăsa nimic nerezolvat, şi, de la debut până în final, acţiunea nu "trenează" deloc, nici măcar un paragraf.
Mult mai dinamic şi mai plin de acţiune acest volum 2 din Academia Vampirilor devine aproape o experienţă senzorială pentru cititor. Decorurile ameţitoare şi luxul opulent, în care se desfăşoară mare parte din acţiune, te fascinează şi te prind, iar toate acestea, conjugate cu ritmul alert şi cu aventurile terifiante prin care trece eroina noastră, fac din această lectură un adevărat regal. Pe lângă toate acestea, mesajul care răzbate clar şi care te pune pe gânduri este că de multe ori ceea ce îţi doreşti să realizezi poate că te împlineşte, dar vine şi cu o grămadă de responsabilităţi şi în acelaşi timp cu sacrificii. Pentru că, în definitiv, este adevărat: câştigi ceva, pierzi ceva. Niciodată nu poţi avea totul. Această descoperire îţi lasă un gust amar, chiar şi în faţa succesului. Maturizarea este dură, iar pentru un gardian, încă şi mai dură.
Aceasă parte a 6-a din seria "Vampirii din Morganville" ne-o va dezvălui pe Claire mai matură, mai responsabilă, angrenată în aventuri determinante atât pentru soarta celor dragi ei, cât şi pentru soarta întregului oraş. Conflictul dintre Amelie şi Bishop se adânceşte, astfel că fosta conducătoare a oraşului va fi nevoită să ducă o luptă din umbră pentru a-şi recâştiga poziţia. Dacă până acum ne-am obişnuit cu suspansul, parcă acest volum va fi şi mai tensionat, evenimentele se vor desfăşura rapid, fără pierderi inutile de vreme, astfel că cititorul va sta cu sufletul la gură în aşteptarea deznodământului.
Deja familiarizaţi cu stilul autoarei, vom savura încă o dată lumea creată de Rachel Caine, şi ne vom delecta cu dialogurile inconfundabile şi cu povestea lui Claire, Eve, Shane şi Michael, gaşca atipică de prieteni, pe care îi iubim şi care au evoluat în aceste şase volume şi ne-au ţinut interesul viu.
"Acum, forţa mea este o povară, setea permanentă de sânge, un blestem, iar făgăduinţa nemuririi, o cumplită cruce de purtat. Vampirii sunt monştri, criminali. Nu trebuie să uit niciodată, în veci, adevărul acesta. Niciodată nu trebuie să-l las pe monstru să preia comanda. Chiar dacă voi purta pururi vinovăţia pentru ce i-am făcut fratelui meu - alegerea pe care am făcut-o în numele lui - tot va trebui să mă feresc veşnic de calea întunericului pe care e atât de îndârjit s-o urmeze. El se desfată în violenţa şi libertatea noii sale vieţi, în timp ce eu nu pot decât s-o regret."
Deşi gândită să se oprească după 3 volume, această serie a Vampirilor din Morganville continuă cu volumul al 4-lea şi parcă devine din ce în ce mai captivantă. În sumbrul oraş Morganville, în care un oarecare echilibru domneşte între cele două feluri de locuitori, vii şi cei... mai puţin vii, apare o nouă ameninţare, sub forma lui Bishop şi a acoliţilor săi. În urma venirii acestuia se vor dezlănţui o serie de evenimente, care vor culmina cu confruntări sângeroase. Eroina Claire îşi continuă frământările de zi cu zi, frământări cu care ne-am familiarizat deja în cele 3 volume anterioare: şcoala, familia, Shane.
Am aşteptat cu înfrigurare continuarea acestei serii captivante. Personajele, atmosfera, totul "te leagă" în mod iremediabil. Este aproape o impietate să dezvălui ceva din acţiunea tumultoasă din această carte. Pot spune doar că vom fi surprinşi de anumite personaje, pe care le vom vedea diferit, şi mai pot spune şi că povestea se complică, iar finalul volumului nu ne va alina deloc curiozitatea, ci, mai degrabă, va prelungi dulcea agonie a aşteptării volumului următor. Surprinzător este şi faptul că această carte mută cumva accentul de pe supremaţia calităţilor fizice şi a capacităţilor de luptă, asupra calităţilor şi abilităţilor psihice, şi mai ales asupra voinţei folosită ca şi armă supremă.
Pentru cei familiarizaţi cu stilul literar al autoarei Richelle Mead nu mai este nevoie de nici o invitaţie pentru a pătrunde în lumea extraordinară concepută de ea. Trebuie să recunoaştem că odată ce-ai citit ceva scris de ea vei fi iremediabil fermecat. Pentru cei care încă n-au gustat savoarea cărţilor scrise de Richelle Mead (seria "Academia Vampirilor", şi volumele anterioare din seria "Georgina Kincaid") lansez invitaţia la lectură şi sigur nimeni nu va fi dezamăgit.
Deşi de-acum suntem mai mult decât familiarizaţi cu poveştile despre Dracula, şi, din nefericire, despre romanţatele impresii vampireşti cu Vlad Ţepeş, cartea de faţă reuşeşte prin rafinamentul scrierii să te captiveze şi să te îndepărteze deopotivă de ceea ce ai citit până acum din acest gen. O poveste care se întinde pe mai multe generaţii, fire de poveste care se intersectează din când în când, sau care se despart, o scriere oscilând între jurnal, scrisori şi redare obişnuită, toate aceste lucruri se combină în a te ţine captivat de la primele pagini până la ultimele. Acţiunea se desfăşoară în decoruri diferite, eroii călătorind din ţară în ţară pentru a desăvârşi misiunea pe care au început-o. Ce mi s-a părut mai mult decât interesant este că, în această carte "sângerosul" Dracula este prezentat mai mult ca un avid de cultură şi de istorie, care încearcă să-şi găsească un erudit drept bibliotecar.