"Pentru prima oară mă simt şi eu pe drumul aventurii. Nu mai sunt sub supravegherea domnului Seurel, în căutare de scoici sau de plante, pe care nici institutorul nu le cunoştea; nu mai sunt nici pe câmpul lui moş Martin, în căutarea acelei fântâni adânci şi sleite, acoperită cu un grătar şi pitită sub...
Aşa cum ne-am obişnuit deja citind romanul anterior al autorului, "Fantoma Trecutului", şi în acest roman stilul lui Jo Nesbo va ţine cititorul alert , iar atenţia lui va fi solicitată la...
"Gideon Cross. Numai numele lui era de ajuns ca să-mi facă trupul, strâns încorsetat în haine, să tânjească fierbinte după el. Din prima clipă când îl zărisem - când privisem dincolo de înfăţişarea-i uluitoare şi imposibil de perfectă, intuind omul întunecat şi primejdios din el - simţisem...
"Cele mai multe dintre persoanele care au murit în acel accident erau mai tinere decât mine. Aveau o viaţă înaintea lor. Iar eu am fost cruţată. De ce? În ce scop? Trebuie să existe o finalitate, ceva ce nu are legătură cu viaţa mea de până acum. Mai am ceva de înfăptuit. Nu că ar trebui să schimb eu...
"Tot ce văzuse din Wales prin ferestrele trăsurii era verdele: un verde întunecat, plin de viaţă, care părea înmuiat în apă şi vânt. Nu mai mirosise marea, însă o recunoscu de îndată, undeva adânc în oaselel ei. Era sălbatică, liberă, plină de vietăţi şi o făcea să viseze la lungi călătorii pe apă...
Trebuie să recunoaştem de la început că această carte se bazează, în primul rând, pe aspiraţia omului dintotdeauna: nemurirea. Este o carte scindată între două acţiuni,una ancorată în prezent, şi cealaltă în finalul anilor 1600, ideea comună făcând legătura peste secole. Explicaţia acestei...
"Rămăseseră astfel, la mai piţin de un metru distanţă, unul blond, înalt şi masiv clădit, aplecat mult înainte, cu umerii aduşi şi pumnii mari pregătiţi; celălalt, cu părul şi ochii închişi la culoare, înalt şi suplu, cu trupul înclinat puţin într-o parte, ca să ţină de toartă...
"În cultura occidentală fluturii, aceste fiinţe gingaşe, uşoare, vaporoase, sunt consideraţi cu plăcere ca simbol al feminităţii.
În Japonia, ca fluture este văzut bărbatul. Femeile sunt asemuite florilor. Fluturele zboară din floare în floare, poposeşte pentru scurt timp pentru a se desfăta...
" Eu mă gândeam cât de repede se pot schimba lucrurile când oamenii sunt oneşti cu ei înşişi. De multe ori trăim de parcă am fi într-un film regizat de alţii. Mergi la un serviciu care nu-ţi mai place de mulţi ani. Stai într-o casă care te sufocă. Păstrezi relaţii cu oameni cu care nu mai ai nimic...
"Îşi lăsă capul în mâini, simţind că-i va exploda de atâtea informaţii. Ea voise conducerea cazului, o pretinsese de fapt, şi acum povara anchetei o zdrobea. Era prea obosită să gândească şi prea agitată să doarmă. Se întrebă dacă aşa te simţi în timpul unei căderi nervoase şi apoi alungă gândul...
O carte bună, la un nivel la care nici nu te aşteptai. Nu aş fi putut începe altfel descrierea. Deşi pentru cei pasionaţi de "teoria conspiraţiei" şi de povestirile gen "Dosarele X" această carte va avea, într-o oarecare măsură, un "gust " cunoscut, tot periplul, de la început până la "marele final", te va prinde,...
"A fost un joc. Un simplu joc stupid. Dar ca orice alt joc, a fost nevoie doar de o singură mişcare neinspirată pentru a opri jocul şi a aminti tuturor cât de uşor e să răneşti oameni."
În lumea complicată a politicii americane, cei ce duc "greul" şi muncesc efectiv în...
"Sunt unii care cred că vălul care separă o dimensiune de alta este aşa de transparent, atât de străveziu, încât devine aproape invizibil. Alţii vor spune că numai legile ştiinţei dictează ceea ce putem să credem şi ceea ce nu.(...) În opinia mea, nu pot afirma decât că atitudinea se schimbă cu...