Revelatia (vol.2 seria Crossfire)


Autor carte: 
Sylvia Day
Editura: 
Litera
Anul: 
2013
Traducator: 
Florenta Simion
Revelatia (vol.2 seria Crossfire) de Sylvia Day  -Carti bune de citit

    "Majoritatea cuplurilor nu petreceau fiecare secundă împreună, numai că noi nu eram un cuplu obişnuit. Amândoi aveam probleme, nesiguranţe şi o dependenţă de celălalt care avea nevoie de contact continuu ca să putem funcţiona cum trebuie. Uram gândul de a fi despărţită de el. Şi rar se întâmpla să treacă mai mult de două ore fără să mă gândesc la el."
    Când trecutul dureros te prinde din urmă, întreaga ta existenţă îţi este dată peste cap. Dacă la asta se mai adaugă şi o relaţie explozivă, atunci avem reţeta perfectă a unui dezastru. Povestea Evei şi a lui Gideon Cross continuă cu acelaşi erotism de până acum, dar autoarea optează pentru complicarea vieţilor celor doi aducând în prim plan lucruri dureroase, ce se credeau adânc îngropate. Încet, suntem purtaţi dinspre sfera exclusiv erotică într-un mediu plin de suspans, lucru ce nu poate decât spori şarmul lecturii.
    Din nefericire "Revelaţia" rămâne numai mijlocul prin care cititorul este atras mai adânc în poveste, neoferindu-ţi decât parţial satisfacţia lucrurilor rezolvate, lăsând restul pe seama continuării seriei. Frustrarea cititorului, declanşată de acest fapt, este îndulcită însă de carisma personajelor principale şi de relaţia lor umbrită de demonii interiori.

 





S-ar putea să vă placă şi ...

<<
  • Faraonul Nisipurilor de Valerio Massimo Manfredi  -Carti bune de citit
  • Harta oaselor de James Rollins  -Carti bune de citit
  • Tentaţia (seria Casa Noptii 6) de P.C. Cast, Kristin Cast  -Carti bune de citit
  • Angelologia de Danielle Trussoni  - recenzie
  • Inclestarea Regilor  - seria Cantec de Gheata si Foc 2 de George R. R. Martin  -Carti bune de citit
  • Regina Sudului de Arturo Perez Reverte  -Carti bune de citit
  • Simbolul pierdut de Dan Brown  -Carti bune de citit
  • Drumul spre Ierusalim vol.1 Trilogia Cruciadelor de Jan Guillou  -Carti bune de citit
>>

Comments

Post new comment

The content of this field is kept private and will not be shown publicly.

Litera.ro