Aurul spartanilor


Autor carte: 
Clive Cussler
Editura: 
Litera
Anul: 
2012
Traducator: 
Patricia Neculae
Aurul spartanilor de Clive Cussler   -Carti bune de citit


   "Sam îşi ridică uşor pălăria panama în faţa ei, iar apoi îşi continuă treaba, îndepărtând noroiul din jurul unui lemn îngropat care, spera el, era parte dintr-un cufăr.
   În ultimele trei zile cutreieraseră prin mlaştină, căutând acel indiciu care le-ar fi putut demonstra că nu alergau după cai verzi pe pereţi. Pe nici unul dintre ei nu îl deranja o vânătoare bună, chiar si fără rezultat - era ceva obişnuit în vânătoarea de comori -, însă nu strica niciodată să te alegi cu ceva la sfârşit."
   Un vârtej de întâmplări, o goană de colo-colo pe tot Globul, aventuri la tot pasul, presărate din belşug cu adevărate lecţii de istorie, reprezintă, în esenţă, cartea lui Clive Cussler.
   Uşurică şi naivă pe alocuri, povestea aventurilor soţilor Fargo te ţine mobilizat prin curiozitate mai mult decât prin altceva. Vei dori, în primul rând, să înţelegi semnificaţia titlului şi, mai apoi, să parcurgi redarea evenimentelor pentru a vedea cum se ajunge la soluţionarea lor. Antagonismul personajelor pozitive şi negative nu aduce nici el nimic nou şi dacă cititorul se aşteaptă la o scriere nemaipomenită, trebuie categoric să caute în altă parte. Totuşi pentru informaţiile istorice abundente, mai mult sau mai puţin romanţate, şi pentru "jurnalul de călătorie" prin toată Europa, "Aurul spartanilor" nu este o totală pierdere de vreme.

 





S-ar putea să vă placă şi ...

<<
  • Fara limite de J.D.Robb (Nora Roberts)  -Carti bune de citit
  • Printesa gheturilor de Camilla Lackberg  -Carti bune de citit
  • Fete rele vol.1,2 de Rebecca Chance  -Carti bune de citit
  • Miercuri, respiram de Ioana Chicet-Macoveiciuc  -Carti bune de citit
  • Aripile porumbitei vol. 1,2 de Henry James  -Carti bune de citit
  • Unde ai fost de K.Schippers  -Carti bune de citit
  • Jocul leului de Nelson DeMille  -Carti bune de citit
  • Micutele mincinoase (seria Micutele mincinoase vol. 1) de Sara Shepard  -Carti bune de citit
>>

Comments

Post new comment

The content of this field is kept private and will not be shown publicly.

Litera.ro