"Noaptea trecută, am stat în pat cu pătura trasă până la bărbie. Mi-am amintit de copilărie când stăteam cu pătura în cap şi mă simţeam de parcă eram prinsă într-o crevasă îngustă. O aruncam şi respiram adânc; uneori o trezeam pe Maria şi o convingeam să se urce cu mine pe acoperiş. Aseară, mi-am...
" Îmi indică, pătruns de veneraţie aproape, un scaun cu spătar înalt, lângă masă. L-am privit ca în vis. Nimic din ce vedeam nu părea să ţină de realitate. Nu mi-l puteam imagina pe Ambrose în această casă sau în odaia aceasta. Nu era posibil ca el să fi păşit pe aici, cu mersul său familiar, fluierând...
"Noi, rătăcitorii, mereu în căutarea drumului cel mai singuratic, nu începem niciodată o zi acolo unde s-a terminat cea dinainte; şi niciodată răsăritul nu ne găseşte unde ne-a lăsat apusul soarelui.
Chiar când pământul doarme noi călătorim,
Fiindcă suntem...
"E cel de-al Nouălea Briant, cea mai puternică făptură plăsmuită de Magia Liberă, cel care i-a înfruntat pe cei şapte în vechime, când a fost creat Legământul. E Distrugătorul de lumi şi firea lui e să se opună creaţiei, prin anihilare. Învins în vremuri străvechi, spiritul lui a fost rupt în două şi închis...
Volumul 4 din această serie continuă povestea micului orăşel, peste care parcă se abat toate nenorocirile. Dacă până acum Elena era în centrul acţiunii, "reflectoarele" se vor muta pe Bonnie, prietena medium a acesteia, secondată de cei cu care deja ne-am familiarizat în volumele trecute. Luându-i locul Elenei,...
"Nimic din ceea ce merită făcut în viaţă nu este uşor.(...) Destinul nu e un motiv. E o explicaţie."
Pornind de la ideea călătoriei iniţiatice pentru a-ţi demonstra adevăratele calităţi, idee care îţi aminteşte de basmele în care împăratul îşi trimite fiii în lume...
"...mintea şi închipuirea făpturilor omeneşti sunt misterioase şi uimitoare. Fără ele, nimic din ce-a izbutit omul să afle despre sine şi despre univers n-ar fi fost cu putinţă. Lipseşte-l pe om de visuri şi de fantezie, şi-ai să ai în faţă animalul cel mai stângaci, mai primitiv şi mai lipsit de...
"Ea construise asta. Tot ce făcuseră ei fusese să-i pună la dispoziţie cochilia - piatra, lemnul - dar ea fusese cea care o adusese în acel stadiu. Iar acum avea s-o facă din nou.
Da, cu siguranţă era puternică şi deşteaptă şi dispusă să muncească din greu."
...
Incursiunea fascinantă în lumea creată de Robin Hobb continuă şi în această carte. Fitz Chivalry Farseer rămâne acelaşi slujitor fidel al binelui, sacrificându-şi iubirea, confortul şi siguranţa personală pentru idealurile pe care le apără. Şi acest volum rămâne extrem de complex în ceea ce priveşte intrigile...
"...retrocedarea Hong-Kongului actualului regim chinez ar putea fi unul dintre cele mai cumplite dezastre cu care s-a confruntat vreodată ţara dumneavoastră.(...) Uită-te la şuvoiul de talente care părăsesc deja ţara! În ultimii câţiva ani, înainte de nouăzeci şi şapte, toată lumea îşi va da seama...
"Mie, uneia îmi plac bărbaţii care fac faţă câtorva lacrimi, câtă vreme femeia nu plânge din orice fleac. N-am să te întreb dacă vrei vreun sfat de la mine. Fiindcă tu ai să zici că da, chiar dacă nimeni nu vrea să primească sfaturi. Aşa că pur şi simplu am să-ţi fiu alături. Am să-ţi dau ocazia...
"Ţi-a povestit Oliver despre omul acela, care împrăştia seminţele? A aruncat unele la marginea ţarinei şi le-au mâncat păsările. A lăsat unele pe pământ pietros şi foarte curând s-au uscat. Altele au ajuns printre buruieni, care au crescut şi le-au acoperit. Însă unele dintre seminţele pe care le-...
"...tu nu eşti chipul tău actual; tu nu eşti oasele şi carnea. Esenţa a ceea ce eşti tu, nu este nici sângele, muşchii, sau orice parte a corpului. (...) De aceea, dacă eşti în căutarea esenţei a cine eşti, dacă vrei să ştii cine este răspunzător de modul în care îţi trăieşti viaţa, trebuie să-ţi...