Codicele


Autor carte: 
Douglas Preston
Editura: 
Rao
Anul: 
2007
Traducator: 
Adrian Deliu
Codicele de Douglas Preston  -Carti bune de citit

     "Nimic din ceea ce merită făcut în viaţă nu este uşor.(...) Destinul nu e un motiv. E o explicaţie."
     Pornind de la ideea călătoriei iniţiatice pentru a-ţi demonstra adevăratele calităţi, idee care îţi aminteşte de basmele în care împăratul îşi trimite fiii în lume, "Codicele" îţi va purta paşii într-un decor pe cât de exotic, pe atât de periculos.
     Cititorul va lua parte la aventuri extraordinare în mlaştinile din Honduras, gustând atât din frumuseţea Americii Centrale, cât mai ales "aplecându-se" în faţa măreţiei şi supremaţiei naturii. Îi vom întâlni pe fiii excentricului Max Broadbent, forţaţi să iasă din confortul lor şi vom ajunge să-i cunoaştem, să-i înţelegem şi să trecem , cu ajutorul lor, prin diversele aventuri la care sunt supuşi. Nu lipsesc nici "răii", oamenii porniţi în goana după îmbogăţire, care nu se dau în lături de la nimic. Şi, dacă fraţii pornesc iniţial spre a-şi recupera moştenirea, vor găsi în călătoria lor mult mai mult decît bogăţia şi ceva mult mai preţios.
     Cititorul va descoperi în această carte o lectură extrem de plăcută, naraţiunea curgând uşor, alternând scenele de acţiune cu momente de acalmie, sau de contemplare a unor decoruri minunate. Personajele sunt de excepţie, foarte bine conturate şi fermecătoare, puternice, elegante, malefice, erudite, dar în egală măsură convingătoare. Este o carte pe care nu ai cum să n-o iubeşti, care-ţi va satisface pofta de lectură, dar şi de aventură, un fel de "Indiana Jones", "Tomb Raider" şi "National Geographic" combinate pentru a-ţi oferi o călătorie de neuitat.

 





S-ar putea să vă placă şi ...

<<
  • Regina Sudului de Arturo Perez Reverte  -Carti bune de citit
  • Apocalipsa de Stephen King  -Carti bune de citit
  • Jocuri periculoase de Jackie Collins  -Carti bune de citit
  • Piatra Magica - Trilogia Arthur 1 de Kevin Crossley-Holland  -Carti bune de citit
  • Daruri periculoase de Mary Jo Putney  -Carti bune de citit
  • Glasul marii de Manuel Vicent  -Carti bune de citit
  • Dragostea si Raul (seria Cantecele Serafimului 2 ) de Anne Rice  -Carti bune de citit
  • Negru - Matca Răului (seria Trilogia Cercului 1) de Ted Dekker  -Carti bune de citit
>>

Comments

Post new comment

The content of this field is kept private and will not be shown publicly.