Jocuri murdare


Autor carte: 
Philip Shelby
Editura: 
Orizonturi
Anul: 
2000
Jocuri murdare de Philip Shelby  -Carti bune de citit

    "Îndreptându-şi atenţia spre interpretările scrise cu trei secole în urmă şi transmise de-a lungul timpului, Meşterul ajunse la concluzia că forţa care îl apăsa nu era în armonie cu aceste elemente. Armonia fusese deranjată. Exista neplăcere şi nelinişte, chiar şi puţină teamă.
    Ceea ce-l face pe cel ce mă oprimă să fie vulnerabil. Cu atât mai mult cu cât este clar că acum are nevoie de mine.
    Meşterul îşi înăbuşi emoţia pe care i-o trezise această concluzie. Ştia din propria lui experienţă cât de periculos era să înţelegi răspunsul dorit."
    Cât de departe ai merge pentru a-ţi îndeplini un vis?Ai fi în stare să sacrifici tot ce-ţi este mai drag? Ambiţia politică va declanşa evenimente tragice în lanţ, iar tânăra angajată a Consulatului american la Paris, Hollis Fremont, se vede aruncată în vâltoarea acţiunii. Va înţelege că a fost trădată în cel mai josnic mod, dar, cu ajutorul agentului Organizaţiei fantomă Omega, Sam Crawford, va desluşi misterele aflate în spatele întregii operaţiuni.
    Philip Shelby se dovedeşte un autor de marcă al genului, creând pentru cititor scena unei aventuri extraordinare în care suspansul, crima, trădările, urmăririle şi răsturnările de situaţie sunt protagoniştii principali.

 





S-ar putea să vă placă şi ...

<<
  • Dragonii Marilor (seria Saga Arcului Lung 2) de Judson Roberts  -Carti bune de citit
  • Codicele de Douglas Preston  -Carti bune de citit
  • Invidie (seria Lux 3) de Anna Godbersen  -Carti bune de citit
  • Deceptia lui Prometeu de Robert Ludlum  -Carti bune de citit
  • Cavalerul templier vol.2 Trilogia Cruciadelor de Jan Guillou  -Carti bune de citit
  • Cele 50 de vicii ale Domnului Gray (vol.1 Trilogia Cincizeci de umbre ale lui Gray) de E.L.James  -Carti bune de citit
  • Darling Lilly de Michael Connelly  -Carti bune de citit
  • Iubire peste timp (seria Hanul amintirilor) de Nora Roberts  -Carti bune de citit
>>

Comments

Post new comment

The content of this field is kept private and will not be shown publicly.