Fara scapare


Autor carte: 
Mary Higgins Clark
Editura: 
Orizonturi
Anul: 
2004
Traducator: 
Daniela ioan
Fara scapare de Mary Higgins Clark  -Carti bune de citit

 "Stăteam acolo, fără să scot un sunet, privindu-l pe tata, pe care îl adoram, suspinând şi ţinând lipită de piept fotografia surorii mele moarte, în vreme ce în cameră răsunau pierdut sunetele cutiei muzicale.
    Privesc în urmă şi mă întreb ce s-ar fi întâmplat dacă mi-ar fi recut prin minte să alerg în braţele lui şi să las durerea lui să se contopească cu suferinţa mea.(...) De-a lungul anilor am ajuns să înţeleg că, dacă durerea nu este împărtăşită, se dă repede vina pe cei din jur, fiind până la urmă asumată de acela care nu poate să învinuiască pe altcineva."
    Atunci când moartea violentă a Andreei, sora mai mare a lui Ellie Cavanaugh, zguduie liniştita comunitate, întreaga viaţă a micuţei Ellie de 7 ani va fi iremediabil schimbată. Astfel că adulta Ellie, reporter de investigaţii, se vede nevoită, peste 22 de ani, să retrăiască tragedia, numai pentru a-l vedea pe criminal pentru totdeauna închis. Ignorând imensele pericole la care se expune, investigaţia ei va dezvălui adevăruri ascunse cu grijă, iar cititorul va fi prins în acest carusel al aventurii, unde răsturnările de situaţie sunt vedete, iar tensiunea este magistral redată de către autoare.
    O carte bună, cu o intrigă concentrată, cu personaje puternice şi convingătoare, "Fără scăpare" trebuie să facă patre din lista lecturilor tale. O vei citi pe nerăsuflate, păstrând doar regretul că această călătorie excelentă în lumea captivantă creată de autoare se încheie.

 





S-ar putea să vă placă şi ...

<<
  • Aleasa inimii de Julia Quinn, Eloisa James, Connie Brockway  -Carti bune de citit
  • Tabloul Pierdut de Jonathan Harr  - recenzie
  • Iubire otravita de Josephine Hart  -Carti bune de citit
  • Codul Shakespeare de Jennifer Lee Carrell  -Carti bune de citit
  • Reflex ( seria Jumper 2 ) de Steven Gould  -Carti bune de citit
  • In saboti de Andre Baillon  -Carti bune de citit
  • Hanul Jamaica de Daphne du Maurier  -Carti bune de citit
  • Infernul lui Gabriel (vol.1 seria Infernul lui Gabriel) de Sylvain Reynard  -Carti bune de citit
>>

Comments

Post new comment

The content of this field is kept private and will not be shown publicly.