Autor carte:
Mark Epstein
Traducator:
Justina Cojocaru
Editura:
Herald
Anul:
2013

    "Din pricina dorinţelor noastre mistuitoare, spune Buddha, ne dorim ca lucrurile să fie uşor de înţeles. Simplificăm, concretizăm sau permanentizăm experienţe sau sentimente care sunt, prin însăşi natura lor, trecătoare sau efemere. Procedând în acest fel, ne definim pe noi înşine prin stările...

Ganduri fara ganditor de Mark Epstein  -Carti bune de citit
Autor carte:
Sylvia Day
Traducator:
Florenta Simion
Editura:
Litera
Anul:
2013

    "Gideon Cross. Numai numele lui era de ajuns ca să-mi facă trupul, strâns încorsetat în haine, să tânjească fierbinte după el. Din prima clipă când îl zărisem - când privisem dincolo de înfăţişarea-i uluitoare şi imposibil de perfectă, intuind omul întunecat şi primejdios din el - simţisem...

Implinirea (vol.3 seria Crossfire) de Sylvia Day  -Carti bune de citit
Autor carte:
Lauren Kate
Traducator:
Olivia Birsasteanu
Editura:
Litera
Anul:
2011

    "Lucrurile erau diferite în viaţa asta. Toată lumea spunea asta, şi Luce chiar o simţea: o revelaţie creştea din ce în ce mai mult în ea. Se privise cum murise şi supravieţuise. Nu mai era nevoie ca Daniel să-şi poarte singur pedeapsa. Era ceva ce puteau face împreună."
    Ne...

Ratacire (din seria Damnare) de Lauren Kate  -Carti bune de citit

    "Mă uit prin găurile umbrelei din iarbă de mare la cel mai albastru cer - un albastru de vară, un albastru mediteranean - şi scot un oftat de mulţumire. Soţul meu - soţul meu frumos şi sexy, cu bustul gol şi pantaloni scurţi făcuţi dintr-o pereche de blugi - citeşte o carte care prezice prăbuşirea...

Cincizeci de umbre descatusate (Vol.3 Trilogia Cincizeci de umbre ale lui Grey) de E.L.James  -Carti bune de citit
Traducator:
Petruţa Ionescu
Editura:
Orizonturi
Anul:
2011

"Renunţă să se mai gândească la asta. Ce altceva ar fi putut face? Munca ei era pe primul plan. Trebuia să fie. Dacă nu era un poliţist bun, atunci însemna că nu mai valora absolut nimic. Se simţea devastată şi neajutorată ca în vremea copilăriei, zăcând plină de vânătăi, traumatizată şi deziluzionată pe o stradă...

Fara limite de J.D.Robb (Nora Roberts)  -Carti bune de citit
Autor carte:
Gillian Flynn
Traducator:
Raluca Stefan
Editura:
Tritonic
Anul:
2008

"Fiecare dintre noi are parte de momente în care viaţa deraiază." Am vrut neapărat să încep cu această frază, pentru că mi se pare definitorie atât pentru cartea de faţă cât şi pentru viaţa pe care o înfruntăm cu toţii. Această carte este de departe cea mai dură din cele citite în ultima vreme. Dură atât prin stilul...

Obiecte ascuţite de Gillian Flynn  -Carti bune de citit

Cu siguranţă omul modern este şi va fi întotdeauna fascinat de Egiptul Antic. Extaziaţi de secole în faţa construcţiilor şi a comorilor egiptene, vom constata că "Ochiul lui Nefertiti" se vrea o cronică a epocii, reuşind să surprindă atât de bine savoarea timpului de mult apus, încât nici un cititor nu va putea...

Ochiul lui Nefertiti (seria Furtuni pe Nil 1) de Gerald Messadie  -Carti bune de citit
Autor carte:
Holly Black
Traducator:
Mihaela Frunza
Editura:
Rao
Anul:
2009

Imediat ce parcurgi primele pagini din această carte te cuprinde parcă o stare de nelinişte, care nu-ţi va da pace până la final. Eterna luptă dintre bine şi rău ia o cu totul altă turnură în povestea adolescentei rebele, Kaye. Departe de frământările unei vieţi obişnuite de puştoaică, Kaye află despre ea un secret...

Jertfa de Holly Black  -Carti bune de citit
Autor carte:
Becca Fitzpatrick
Traducator:
Simona Toroscai
Editura:
Litera
Anul:
2010

Trebuie să recunosc din start că am o slăbiciune personală în ceea ce priveşte îngerii. Cred însă că această fascinaţie o resimt foarte mulţi oameni şi rezultă din nesiguranţa noastră în faţa valurilor vieţii şi din dorinţa de a avea certitudinea palpabilă a ceva mai presus de noi. Aşa că n-am stat pe gânduri în a...

Ingerul Noptii de Becca Fitzpatrick  -Carti bune de citit
Autor carte:
Anna Godbersen
Traducator:
Catalina Micu
Editura:
Nemira
Anul:
2012


    "Abia acum înţelegea că reuşise să dea o lovitură de maestru - în curând toată lumea va afla ce legătură puternică aveau ea şi Henry - şi, privind satisfăcută în jurul ei, văzu cum mezina familiei Holland se gârbovi dintr-odată, având pe chip o expresie de stupefacţie. Avea figura unui...

Invidie (seria Lux 3) de Anna Godbersen  -Carti bune de citit

Deşi considerată a fi a treia parte a trilogiei "Blestemul Chalionului" vom regăsi ca numitor comun numai epoca, aceleaşi scheme sociale şi aceleaşi zeităţi. Personajele, teritoriile şi mai ales ponderea supranaturalului sunt complet diferite de celelalte volume. Îmbinarea spiritului uman cu cel animal şi...

Vânătoarea Sfântă (seria Blestemul Chalionului 3) de Lois McMaster Bujold  -Carti bune de citit
Autor carte:
Daphne du Maurier
Traducator:
Gherasim Tic
Editura:
Orizonturi
Anul:
2013

    "Suflau vânturi stranii din senin. Se furişau pe suprafaţa ierbii şi iarba se înfiora; adiau peste bălţile formate de ploaie în scobiturile pietrelor, vălurindu-le. Uneori vântul striga şi ţipa; din crăpături răspundea ecoul; gemea şi apoi amuţea din nou. Liniştea de pe dealuri aparţinea altei ere...

Hanul Jamaica de Daphne du Maurier  -Carti bune de citit
Autor carte:
Walter Lubeck
Traducator:
Cristian Hanu
Editura:
Mix
Anul:
2013

    "Reiki nu este o energie pozitivă, aşa cum nu este nici negativă. El reprezintă pur şi simplu energia supremă a vieţii la care are acces fiinţa umană. Această vibraţie are o calitate divină, motiv pentru care nu exclude nimic şi pe nimeni. Ea ne permite să intrăm în contact cu toate impulsurile...

Reiki. Manual de initiere de Walter Lubeck  -Carti bune de citit