Mumia


Autor carte: 
Anne Rice
Editura: 
Rao
Anul: 
2007
Mumia de Anne Rice   -Carti bune de citit

    "Pentru prima dată, pricepea înţelesul simplu al cuvântului regal. Îi veni în minte un alt cuvânt, nefamiliar, dar perfect adecvat. Era cuvântul fermecător. I se părea că o parte din frumuseţea lui se afla dincolo de aparenţe. Părea uimitor de inteligent şi de curios, deşi foarte stăpân pe sine, toate acestea în acelaşi timp. Din altă lume, totuşi perfect normal. Mai grandios decât uman, şi totuşi uman."
     Am ales această carte mai ales pentru autoare. Întotdeauna mă surprinde cum un autor cu adevărat bun reuşeşte să schimbe cu graţie registrul şi poate aborda teme extrem de diferite cu aceeaşi genialitate. "Mumia" reprezintă un exemplu al felului desăvârşit de a stăpâni arta literară a lui Anne Rice. Vei fi surprins cum, dintr-un subiect, pe care poate nu mulţi l-ar fi abordat considerându-l "fumat", autoarea reuşeşte să croiască o atmosferă tensionată, incitantă, exotică, erotică, toate acestea în decursul unui fir narativ foarte bine închegat. Vei fi captivat de poveştile arheologice, vei fi sedus de decorul "egipteano-londonez", de imaginile care se succed cu repeziciunea diapozitivelor. Vei fi iremediabil învăluit în vraja personajelor şi înlănţuit în poveştile lor de viaţă, iar această nemurire la care visează omenirea dintotdeauna, capătă cu totul alte valenţe. Un erotism de un bun gust rar va contribui de asemenea la savoarea deosebită a acestei cărţi, care va ridica trăirile şi sentimentele umane pe o treaptă superioară şi ne va oferi şi o lecţie de viaţă. Vom asista la poveşti de dragoste ce se împletesc, se despart, se reunesc, iar în final vom înţelege că "A iubi şi a urî cu atâta înverşunare, aceasta era însăşi esenţa vieţii."
    "Mumia" este o carte frumoasă, o carte captivantă, o carte care te va ţine în suspans, te va emoţiona, te va incita, îţi va purta paşii în locuri pline de istorie, îţi va prezenta personaje legendare şi măreţe şi îţi va glorifica umanitatea.

 





Cărţi scrise de acelaşi autor:

Vremea Ingerului (seria Cantecele Serafimului 1) de Anne Rice  -Carti bune de citit
Ora Vrajitoarelor (vol 1,2) - seria Cronicile Vrajitoarelor 1 de Anne Rice  -Carti bune de citit
Lasher - seria Cronicile Vrajitoarelor 2 de Anne Rice  -Carti bune de citit
Dragostea si Raul (seria Cantecele Serafimului 2 ) de Anne Rice  -Carti bune de citit
Taltos - seria Cronicile Vrajitoarelor 3 de Anne Rice  -Carti bune de citit




S-ar putea să vă placă şi ...

<<
  • Virusul lui Iuda de James Rollins  -Carti bune de citit
  • Jocul Umbrelor ( seria Femeia Pirat 2 ) de Mireille Calmel de   -Carti bune de citit
  • Patimi de sucub ( seria Georgina Kincaid 4 ) de Richelle Mead  -Carti bune de citit
  • Oaspetele Papei de Vladimir Volkoff  -Carti bune de citit
  • Jumper - oriunde, oricand de Steven Gould  -Carti bune de citit
  • Revolta - seria Jocurile Foamei 3 de Suzanne Collins  -Carti bune de citit
  • Infernul lui Gabriel (vol.1 seria Infernul lui Gabriel) de Sylvain Reynard  -Carti bune de citit
  • Mormintele din Atuan ( seria Terramare 2 ) de Ursula K. Le Guin  -Carti bune de citit
>>

Comments

Replied

Am citit cartea anul

Am citit cartea anul trecut,este superba,mi-a placut foarte mult!

Post new comment

The content of this field is kept private and will not be shown publicly.