Cei ce au aşteptat cu nerăbdare cel de-al 3-lea volum al seriei "Vampirii din Morganville" nu vor fi dezamăgiţi. Aceleaşi personaje convingătoare şi extrem de bine conturate ne vor face lectura captivantă, iar aventurile prin care trec ne vor ţine cu sufletul la gură. Claire devine din ce în ce mai implicată atât în...

Aleea Intunericului (seria Vampirii din Morganville 3) de Rachel Caine  -Carti bune de citit

Am aşteptat cu înfrigurare continuarea acestei serii captivante. Personajele, atmosfera, totul "te leagă" în mod iremediabil. Este aproape o impietate să dezvălui ceva din acţiunea tumultoasă din această carte. Pot spune doar că vom fi surprinşi de anumite personaje, pe care le vom vedea diferit, şi mai pot spune şi...

Limitele Spiritului (seria Academia Vampirilor 5) de Richelle Mead  -Carti bune de citit
Autor carte:
James Patterson
Traducator:
Bogdan Oproiu
Editura:
Orizonturi
Anul:
2004

    "E o vorbă pe care am ajuns să o cred de când sint detectiv: Nu îţi închipui că nu sînt crocodili doar fiindcă apa e liniştită.
    Apa chiar părea liniştită în ziua aceea. Fetiţa mea, Jannie, se juca cu pisica Rosie ţinînd-o de labele din faţă şi silind-o să danseze. Îi cînta...

Trandafirii sint rosii de James Patterson  -Carti bune de citit
Autor carte:
Alex Flynn
Traducator:
Shauki Al-Gareeb
Editura:
Rao
Anul:
2010

Design foarte atrăgător şi promisiunea unei lecturi captivante. Ei şi totuşi, ştiţi zicala: "Nu judeca o carte după copertă". Ca şi măiestrie în mânuirea cuvintelor este bunicică, dar ca subiect.... Chiar ne doream "Frumoasa şi Bestia" reinterpretată? Dacă ne place povestea de ce să nu citim originalul? Lăsând la o...

Bestia de Alex Flynn  -Carti bune de citit

    "Moartea nu vine chiar pentru toţi dintre noi, şi nici trecerea timpului nu ne şterge treptat amintirea, şi nu ne preface trupul în ţărână. (...)Eu am învins moartea. Eu nu mai sunt un efemer vizitator al lumii. Sunt stăpânul ei şi am o întreagă eternitate la dispoziţie ca s-o fac să se aplece în...

Sete de sange (seria Jurnalele lui Stefan 2) de L. J. Smith  -Carti bune de citit
Autor carte:
Osho
Traducator:
Catalina Grosu
Editura:
Litera
Anul:
2014

    "Fă ceea ce natura ta vrea. Fă ceea ce prin calităţile tale proprii tânjeşti să faci. Nu asculta textele sfinte, ascultă-ţi inima; este singurul text sfânt pe care îl recomand. Da, ascultă cu mare atenţie, conştient, şi nu vei greşi niciodată. Ascultându-ţi inima vei începe să mergi spre direcţia...

Destin, libertate si suflet de Osho  -Carti bune de citit
Autor carte:
Nora Roberts
Traducator:
Alina Rogojan
Editura:
Litera
Anul:
2011

   "Focul îşi croi drum spre est, consumând crânguri şi luminişuri deopotrivă, mistuit de o foame furioasă şi de o bucurie lacomă ce-i întinse trupul peste două state.
   Gull îşi înfipse pintenii într-un pin de coastă, urcând tot mai sus spre cerul de un roşu funingine. Sudoarea i se...

Vieti la limita vol.1,2 de Nora Roberts  -Carti bune de citit
Traducator:
Gabriel Stoian
Editura:
Nemira
Anul:
2007

    "Dacă încerci să ocoleşti soarta sau să amâni suferinţele, nu faci decât să te condamni la suferinţă îndoită în altă viaţă." Prin intermediul acestei cărţi cititorul va pătrunde într-un univers magic, stăpânit de legende, într-un timp îndepărtat, o lume scindată între două credinţe: creştinii, pe...

Negurile (vol 1 si 2) de Marion Zimmer Bradley  - Recenzii carti bune
Autor carte:
Douglas Preston
Traducator:
Adrian Deliu
Editura:
Rao
Anul:
2007

     "Nimic din ceea ce merită făcut în viaţă nu este uşor.(...) Destinul nu e un motiv. E o explicaţie."
     Pornind de la ideea călătoriei iniţiatice pentru a-ţi demonstra adevăratele calităţi, idee care îţi aminteşte de basmele în care împăratul îşi trimite fiii în lume...

Codicele de Douglas Preston  -Carti bune de citit
Autor carte:
Michael Crichton
Editura:
Orizonturi
Anul:
2002

    "Ţinînd cont că trăim o eră în care totul este evoluţionist - biologie evoluţionistă, medicină evoluţionistă, ecologie evoluţionistă, psihologie evoluţionistă, economie evoluţionistă, informatică evoluţionistă - este surprinzător cît de rar gîndesc oamenii în termeni evoluţionişti. Este unul din punctele nevralgice ale...

Prada de Michael Crichton  -Carti bune de citit
Autor carte:
Dan Brown
Traducator:
Adriana Badescu
Editura:
Rao
Anul:
2013

"Katherine, ne-am născut într-o epocă minunată. Schimbarea este iminentă. Fiinţa umană se află în pragul unei noi ere, când îşi va întoarce iar privirile spre natură şi spre ceea ce a fost... spre ideile din cărţi precum "Zoharul" şi alte texte străvechi din lumea întreagă. Adevărurile semnificative îşi au propria...

Simbolul pierdut de Dan Brown  -Carti bune de citit
Autor carte:
Anna Godbersen
Editura:
Nemira
Anul:
2009

    Dacă primul volum al seriei te va familiariza cu atmosfera, decorul şi epoca în care se petrece acţiunea, volumul "Suspiciuni" îţi va oferi..."luxul" de a putea plonja direct în mijlocul intrigilor şi a maşinaţiilor ce iau naştere în această lume. Şi dacă până acum cititorul a privit fascinat la...

Suspiciuni (seria Lux 2) de Anna Godbersen  -Carti bune de citit
Autor carte:
Dorothy L. Sayers
Traducator:
Gabriel Stoian
Editura:
Nemira
Anul:
2008

    Este o carte fermecătoare, cu un uşor iz desuet, care, surprinzător, contribuie la şarmul volumului. Îmbinând erudiţia şi o deosebită stăpânire a artei literare pe de-o parte, iar pe de alta suspansul unei cărţi poliţiste clasice, autorul reuseste sa te ţină strans în mreje, iar Lordul Peter...

O moarte suspectă de Dorothy L. Sayers  - Recenzii carti bune