Vânătoarea Sfântă (seria Blestemul Chalionului 3)


Autor carte: 
Lois McMaster Bujold
Editura: 
Tritonic
Anul: 
2010
Vânătoarea Sfântă (seria Blestemul Chalionului 3) de Lois McMaster Bujold  -Carti bune de citit

Deşi considerată a fi a treia parte a trilogiei "Blestemul Chalionului" vom regăsi ca numitor comun numai epoca, aceleaşi scheme sociale şi aceleaşi zeităţi. Personajele, teritoriile şi mai ales ponderea supranaturalului sunt complet diferite de celelalte volume. Îmbinarea spiritului uman cu cel animal şi implicaţiile acestui fapt reuşesc să te farmece, dar să te şi deruteze. Introspecţiile, visele premonitorii, psihozele şi blestemele abundă încă din primele pagini, iar acţiunea propriu zisă va prelua conducerea abia din a doua jumătate a cărţii, răsplătind răbdarea şi consecvenţa cititorului. Stilul plăcut al autoarei nu suferă nici o modificare, aşa că în continuare ne vom bucura de magia cuvintelor foarte bine îmbinate, iar pe ici pe colo vom găsi şi ceva mesaje demne de reţinut: "Să trăieşti veşnic! Cum nu ar reuşi un om să găsească fericirea, cu atâtea ocazii de a depăşi greşelile trecutului, pentru a îndrepta lucrurile? Pentru a-şi clădi bunăstarea, puterea şi cunoaşterea?" O carte pe care o recomand fanilor autoarei, care savurează o carte bine scrisă, trecând dincolo de lacunele subiectului.

 





Din aceeaşi serie:

Blestemul Chalionului (seria Blestemul Chalionulu vol. 1) de Lois McMaster Bujold  -Carti bune de citit
Paladinul sufletelor (seria Blestemul Chalionului 2) de Lois McMaster Bujold  -Carti bune de citit




S-ar putea să vă placă şi ...

<<
  • Culoarea sentimentelor de Kathryn Stockett   -Carti bune de citit
  • Perfect  (seria Micutele Mincinoase 3 ) de Sara Shepard  -Carti bune de citit
  • Spulbera-ma ( Atingerea lui Juliette 1) de Tahereh Mafi  -Carti bune de citit
  • Angelologia de Danielle Trussoni  - recenzie
  • Eu sunt numarul patru de Pittacus Lore  -Carti bune de citit
  • Indiana de George Sand  -Carti bune de citit
  • Damnare de Lauren Kate  -Carti bune de citit
  • Domnia Haosului (seria Vampirii din Morganville 5) de Rachel Caine  -Carti bune de citit
>>

Comments

Post new comment

The content of this field is kept private and will not be shown publicly.