Calatoria devenirii umane


Autor carte: 
Osho
Editura: 
Litera
Anul: 
2014
Traducator: 
Marius Chitosca
Calatoria devenirii umane de Osho  -Carti bune de citit

   "Umanitatea e un pod. Nu îţi poţi face o casă pe el. Podul trebuie să fie trecut. Nu e pentru a fi locuit (...) Nu încerca să fii doar uman, pentru că astfel vei deveni inuman. Încearcă să devii suprauman; aceasta e singura cale de a deveni uman. Încearcă să devii un zeu; aceasta e singura cale de a fi uman. Nu există o altă cale.(...)
   Omul se află aici ca să devină supraom. Să devii supraom trebuie să fie ţelul tău. Abia atunci vei reuşi să fii om, şi cu uşurinţă.
   Cu cât te vei transforma într-un supraom, cu atât vei descoperi că nu mai suferi, că nu mai ai nelinişti. Copacii vor înmuguri curând, va fi prilej de mare bucurie. În curând vor apărea florile. Poţi aştepta, poţi spera, poţi visa.
   Când nu te îndrepţi nicăieri, când încerci să fii doar om, atunci râul a încetat să curgă. Atunci râul nu se mai îndreaptă spre ocean. Pentru că a te îndrepta către ocean înseamnă să ai dorinţa de a deveni oceanul. (...) Dumnezeirea este ţelul. Poţi fi uman numai dacă continui să depui toate eforturile, toate eforturile posibile pentru a deveni divin. Chiar în acele eforturi, umanitatea ta va începe să strălucească. Tocmai prin acele eforturi, vei deveni viu."
   Profunda nefericire a condiţiei umane izvorăşte din conflictul între ceea ce suntem cu adevărat şi ceea ce credem că suntem. Împovăraţi de convingeri, afirmaţii, credinţe care nu sunt ale noastre, ci provin din conştiinţa colectivă a unei societăţi menite să subjuge şi să uniformizeze orice individualitate, am pierdut legătura cu divinul din noi.
   Aceasta este călătoria în care suntem meniţi să pornim, călătoria spre interiorul nostru, spre dumnezeire. Atunci cănd zgomotul este indepărtat rămâne liniştea, rămâne pacea şi înfloreşte sinele perfect. Atunci vei curge, atunci vei deveni parte din oceanul de energie.
    Încă o dată Osho reuşeşte să "scuture" minţile îmbâcsite de convenienţe şi să lumineze calea pe care ar trebui să porneşti. Incomod, ludic, obraznic pe alocuri şi minunat de autentic, acest "vorbitor" a cucerit deja milioane de cititori, ce parcurg cu nesaţ valul de pilde şi bancuri care învăluie adevăruri tranşante şi proaspete. "Călătoria devenirii umane" te va convinge ca niciodată nu e prea târziu să-ţi schimbi drumul şi să alegi să devii acel supraom, profund uman, în echilibru şi pace lăuntrică.
 

 





Cărţi scrise de acelaşi autor:

Adevaratul Intelept de Osho  -Carti bune de citit
Cand pantofii ti se potrivesc de Osho  -Carti bune de citit
Amintiri dintr-o copilărie de aur de Osho  -Carti bune de citit
Îndreptar Spiritual de Osho  -Carti bune de citit
Calea mea, calea norilor albi de Osho  -Carti bune de citit
Splendoarea ascunsa de Osho  -Carti bune de citit
Putere,politica si schimbare de Osho  -Carti bune de citit




S-ar putea să vă placă şi ...

<<
  • Codul lui Michelangelo. Mesajele secrete ale Capelei Sixtine de Benjamin Blech si Roy Doliner  -Carti bune de citit
  • Ganduri fara ganditor de Mark Epstein  -Carti bune de citit
  • N-am venit sa tin un discurs de Gabriel Garcia Marquez  -Carti bune de citit
  • Frida Kahlo de Christina Burrus  -Carti bune de citit
  • Ceremoniile magice de Cornelius Agrippa  -Carti bune de citit
  • Profetiile de la Celestine de James Redfield  -Carti bune de citit
  • Eroul cu o mie de chipuri de Joseph Campbell  -Carti bune de citit
  • Calea mea, calea norilor albi de Osho  -Carti bune de citit
>>

Comments

Post new comment

The content of this field is kept private and will not be shown publicly.

Litera.ro