Autor carte:
Elizabeth Kostova
Traducator:
Adriana Badescu
Editura:
Rao
Anul:
2006

Deşi de-acum suntem mai mult decât familiarizaţi cu poveştile despre Dracula, şi, din nefericire, despre romanţatele impresii vampireşti cu Vlad Ţepeş, cartea de faţă reuşeşte prin rafinamentul scrierii să te captiveze şi să te îndepărteze deopotivă de ceea ce ai citit până acum din acest gen. O poveste care se...

Colectionarul de Istorie de Elizabeth Kostova  -Carti bune de citit

 "Indiferent dacă facem ceva bun şi valoros cu vieţile noastre sau nu, timpul trece şi nu aşteaptă. Nu doar că timpul trece inexorabil, dar şi vieţile noastre merg înainte mereu. Dacă ceva nu a mers bine, nu putem întoarce timpul ca să mai încercăm odată. În acest sens nu există cu adevărat o a doua şansă."...

Filozofia si practica buddhismului tibetan de Dalai Lama  -Carti bune de citit

    Şi iată-ne ajunşi la finalul seriei "Academia Vampirilor". Timp de 5 volume am trăit emoţiile, spaimele, iubirile, nefericirile dar şi împlinirile alături de eroii preferaţi, iar acest ultim volum a fost parcă un premiu pentru toţi fanii. Este şi mai reuşit decât anterioarele, iar faptul că seria...

Sacrificiu Final (seria Academia Vampirilor 6) de Richelle Mead  -Carti bune de citit
Autor carte:
Lili St.Crow
Traducator:
Alexandra Musat
Editura:
Leda
Anul:
2011

    "De parcă senzaţia de irealitate pe care o trăiam nu era suficient de vie, pe la jumătatea drumului cerul se deschise şi deveni cenuşiu ca fierul cam pe o porţiune de un kilometru şi ceva. Aveam senzaţia că mersesem printr-un fel de zid poros şi că intram din nou în normalitate."
 ...

Altfel de Ingeri de Lili St.Crow  - Recenzii carti bune
Autor carte:
Jean-Paul Dubreuil
Traducator:
Gabriel Doru Avram
Editura:
Herald
Anul:
2013

    "... cinstiţi-l pe Domnul ca autor al întregului bine; cinstiţi Virtutea, ca fiind destinată să păstreze binele pe care Domnul l-a creat. Dumnezeu ne-a dat minte tocmai pentru a ne deosebi de dobitoace, pentru a putea distinge răul de bine, adevărul de minciună. Cultivaţi-vă raţiunea, ca fiind...

Istoria francmasonilor de Jean-Paul Dubreuil  -Carti bune de citit
Autor carte:
Rebecca Chance
Traducator:
Alina Rogojan
Editura:
Litera
Anul:
2013

    "În cariera ei de model, Amber călătorise în întreaga lume. Pozase în mătase fâlfâitoare pe Marele Zid Chinezesc, ieşise într-un costum de baie minuscul din Marea Caraibilor pe nisipurile roz ale insulei Eleuthera din Bahamas şi participase la o sesiune fotografică în Veneţia în care fusese...

Fete rele vol.1,2 de Rebecca Chance  -Carti bune de citit

    "Feng Shui-ul operează prin echilibarea şi armonizarea energiei chi (forţa vieţii)care curge prin şi în jurul casei, biroului sau împrejurimilor acestora. Teoria Feng Shui afirmă că fiecare clădire primeşte o anumită energie din mediul înconjurător, care circulă apoi în interiorul ei.
...

Feng Shui. Sfaturi pentru o viata mai buna de David Daniel Kennedy  -Carti bune de citit
Autor carte:
Michael Hartland
Traducator:
Bogdan Oproiu
Editura:
Orizonturi
Anul:
2005

    "Închise, iar ea îşi şterse lacrimile,sperând că nimeni nu va observa că plânsese. Cu două minute în urmă, fusese fericită. Richard, iubitul ei secret, atât de special, în ciuda - sau poate tocmai de aceea - faptului că nu avea să danseze cu el în public vreodată şi nu avea să-i dăruiască...

A treia tradare de Michael Hartland  -Carti bune de citit

  "Auzea din nou în minte cuvintele Doamnei: "Fiu a O Sută de Regi". Ce voise să spună? De ce tocmai el? Întrebările îi stăruiau în gând.(...) Închise ochii şi-şi ţinu respiraţia, iar o clipă toate aceste sunete neînsemnate adunate  din lume în jurul lui se transformară în muzică. Deveni conştient de un...

Doamna din Avalon (seria Avalon 3) de Marion Zimmer Bradley  -Carti bune de citit

    "Cele mai înalte expresii artistice ale religiei - pictură, sculptură, poezie, muzică, teatru - au fost create şi executate de oameni care de la bun început fuseseră exclusiv artişti. Probabil că acelaşi lucru s-ar putea spune şi despre arta de a vindeca. Cei care au contribuit în cea mai mare...

Obstacole de Lloyd Douglas  -Carti bune de citit
Autor carte:
Annemarie Postma
Traducator:
Larisa Andrei
Editura:
Mix
Anul:
2011

 "Puterea voinţei este excelentă pentru supravieţuire, dar ca să învăţăm să trăim şi să primim abundenţa reală a universului avem nevoie de unelte interioare mai avansate, ca de pildă autocunoaşterea, curajul, abandonul de sine şi încrederea. (...) Voinţa ne ajută o bună parte din drum. Dar dincolo de punctul...

Un secret mai profund de Annemarie Postma  -Carti bune de citit
Autor carte:
Anna Godbersen
Editura:
Nemira
Anul:
2009

    Dacă primul volum al seriei te va familiariza cu atmosfera, decorul şi epoca în care se petrece acţiunea, volumul "Suspiciuni" îţi va oferi..."luxul" de a putea plonja direct în mijlocul intrigilor şi a maşinaţiilor ce iau naştere în această lume. Şi dacă până acum cititorul a privit fascinat la...

Suspiciuni (seria Lux 2) de Anna Godbersen  -Carti bune de citit

    "Acum instrumentele se aflau din nou în lume, în istorie, şi nu va trece multă vreme până când cineva se va folosi de puterile lor. Acum nu mai conta decât dacă aveau să fie puse în slujba răului sau a binelui."
    În sfârşit avem ocazia, în acest al 2-lea volum al seriei "...

Legiunea Tunetului (seria Orcii 2) de Stan Nicholls  -Carti bune de citit