Ce putem spune? Seria "Casa nopţii" revine în forţă cu volumul 5. Şi chiar este o revenire. Deşi limbajul rămîne pe alocuri forţat de adolescentin, simţim o uşoară maturizare atât a stilului, cât şi a subiectului în sine. Cumva "salata" de legende din volumul anterior devine în sfârşit mai clară şi, în mod straniu, chiar le găseşti şi rostul. Grupul de prieteni cu care suntem familiarizaţi se măreşte şi reapar toate complicaţiile "romantice" ale eroinei Zoey. Te-ai aştepta de la o persoană atât de înzestrată cu tot felul de forţe să-şi poată cunoaşte mai bine sufletul şi să poată decide mai uşor în ceea ce priveşte sentimentele proprii. Cred totuşi că mare parte din farmecul cărţii constă tocmai în aceste dileme. O carte ce-ţi satisface pe deplin pofta de a citi ceva deconectant şi care te lasă cu adevărat încântat de faptul că aventurile se vor continua şi într-un volum viitor.
"Să fie vânători de umbre e toată viaţa lor. Şi se uită de sus la toţi ceilalţi. Pe noi ne numesc mundani. De parcă n-ar fi şi ei tot fiinţe omeneşti. Nu sunt prieteni cu oamenii obişnuiţi, nu frecventează aceleaşi locuri, nu ştiu aceleaşi bancuri, se cred superiori nouă."
Această carte reprezintă prima parte dintr-o serie de trei (asta dacă nu s-a răzgândit autoarea între timp). Pornind de la premisa dezrădăcinării unei adolescente din mediul ei pentru a se muta într-o nouă regiune, un nou liceu- de parcă viaţa unei adolescente nu este şi aşa suficient de grea- lectura ne propune o poveste despre un oraş ciudat, cu secrete, cu ritualuri, cu magie.
Cassie, eroina noastră, este aruncată "în cuşca leilor" şi descoperă, încă din prima zi, că viaţa ei la noua şcoală va fi foarte dificilă. Şi totuşi... surpriza îşi va face apariţia sub forma unor noi prieteni şi a unor descoperiri halucinante despre propria persoană şi despre familia ei.
"De parcă senzaţia de irealitate pe care o trăiam nu era suficient de vie, pe la jumătatea drumului cerul se deschise şi deveni cenuşiu ca fierul cam pe o porţiune de un kilometru şi ceva. Aveam senzaţia că mersesem printr-un fel de zid poros şi că intram din nou în normalitate."
Pentru cei familiarizaţi cu stilul literar al autoarei Richelle Mead nu mai este nevoie de nici o invitaţie pentru a pătrunde în lumea extraordinară concepută de ea. Trebuie să recunoaştem că odată ce-ai citit ceva scris de ea vei fi iremediabil fermecat. Pentru cei care încă n-au gustat savoarea cărţilor scrise de Richelle Mead (seria "Academia Vampirilor", şi volumele anterioare din seria "Georgina Kincaid") lansez invitaţia la lectură şi sigur nimeni nu va fi dezamăgit.
"Oamenii nu se nasc buni sau răi. Poate că se nasc cu ambele tendinţe, dar modul în care îţi trăieşti viaţa contează."
Fără a insista asupra subiectului, care, ajunşi la a treia parte a "Instrumentelor Mortale", categoric "ne-a prins" până acum, "Oraşul de Sticlă" este mult mai profundă decât anterioarele părţi, iar eterna luptă a Binelul cu Răul va fi analizată şi expusă extrem de reuşit. Vom pătrunde şi mai adânc în sufletele personajelor şi vom prelua asupra noastră multe din frământările lor. Dinamismul întregii acţiuni şi precipitarea evenimentelor către deznodământul mult aşteptat, vor face din această lectură un mod excelent de evadare, de a-ţi petrece timpul în altă lume. Şi poate că cel mai important mesaj pe care-l va transmite "Oraşul de Sticlă" este să-ţi asculţi inima, chiar şi atunci când totul pare să te contrazică.
Deşi nu se specifică în mod clar, cartea este continuarea celor 4 volume "Jurnalele Vampirilor". Întoarcerea Elenei, din finalul surprinzător al volumului anterior, nu este atât de uşoară, iar energiile eliberate în micul orăşel - care oricum este situat într-un nod de convergenţă a multor forţe - vor face această locaţie şi mai atrăgătoare pentru orice "supranatural" care şi-ar dori să chinuiască oamenii. Senzaţia de "serial tv" nu te părăseşte în tot timpul lecturii şi efectele speciale, descrise cu atâta lux de amănunte, mai mult ca sigur arată mai bine pe ecran decât citite. Dacă primele volume aveau un gram de supranatural, dar accentul cădea mai mult pe interacţiunea celor două lumi, cartea de faţă abundă în manifestări ce ne depăşesc cu mult imaginaţia. Lectura acestui volum rămâne totuşi o experienţă incitantă, mai ales că în mijlocul tuturor acestor întâmplări ne vom găsi şi personajele preferate.
"Acum, forţa mea este o povară, setea permanentă de sânge, un blestem, iar făgăduinţa nemuririi, o cumplită cruce de purtat. Vampirii sunt monştri, criminali. Nu trebuie să uit niciodată, în veci, adevărul acesta. Niciodată nu trebuie să-l las pe monstru să preia comanda. Chiar dacă voi purta pururi vinovăţia pentru ce i-am făcut fratelui meu - alegerea pe care am făcut-o în numele lui - tot va trebui să mă feresc veşnic de calea întunericului pe care e atât de îndârjit s-o urmeze. El se desfată în violenţa şi libertatea noii sale vieţi, în timp ce eu nu pot decât s-o regret."
În spatele oricărei vieţi de invidiat se poate ascunde altceva. Ne-am obişnuit să fim sclavii aparenţelor şi să nu vedem doncolo de ele. Elena este imaginea perfectă a adolescentei răsfăţate, regina liceului, frumuseţea oraşului, invidiată de toate fetele şi dorită de toţi băieţii. Şi totuşi golul lăsat în sufletul ei de moartea părinţilor nu reuşeşte să-l umple cu nimic. În ziua în care se trezeşte cu sentimentul neplăcut că o nenorocire planează asupra ei, într-adevăr viaţa i se complică. Apare Stefan, un tânăr exotic, pe care Elena şi-l doreşte "în palmares", dar care nu reprezintă decât o faţă a "medaliei", cealaltă parte , mai întunecată, fiind reprezentată de Damon, fratele lui. Rivalitatea dintre fraţi va fi dusă la extremă, căpătând chiar valenţe "biblice"( Cain şi Abel), iar Elena, prietenii ei şi orăşelul în care trăieşte, sunt prinşi în mijlocul animozităţii dintre cei doi. Ca şi stil de scris n-aş putea spune că aduce prea multe noutăţi.
Dacă începutul cărţii se axează mai mult pe strategii politice şi cumva "lupte" diplomatice pentru consolidarea puterii într-o societate care se clatină din temelii, observăm totuşi că, subtil, planează asupra întregii poveşti şi ameninţarea externă, la început mai mult ca o senzaţie, ca mai apoi să lovească în forţă. În acest volum Rose îşi desăvârşeşte educaţia şi antrenamentele, dar, în acelaşi timp, va afla şi lucruri mult mai profunde şi mai covârşitoare despre ea însăşi. Va fi pusă în faţa multor întrebări, la care doar ea poate răspunde şi va trebui să facă anumite alegeri care-i vor determina viitorul curs al vieţii. O povară destul de grea pe umerii oricui, dar suntem fascinaţi de felul cum se descurcă Rose. Cartea rămâne la fel de bine scrisă şi, pagină după pagină, nu putem decât să ne lăsăm purtaţi de magie.