Trebuie să recunoaştem că această carte reprezintă continuarea firească a "Tristeţilor de sucub", într-o asemenea măsură încât nu prea merge "de la sine". Adică trebuie să ai "baza" pusă de primul volum, pentru a putea intra în atmosferă. În rest nu putem decât să cititm fascinaţi despre frământările pământeşti ale "nepământenei" Georgina Kincaid. Picanteriile continuă şi în acest volum, dar am constatat cu plăcere că un autor bun va reuşi să strecoare şi ceva fraze memorabile, într-o lectură de weekend. Astfel, rămâi şi cu ceva mai mult decât distracţie. Şi ca o invitaţie la lectură citez: "...tot ceea ce dă dependenţă are un preţ - în principal te înrobeşte şi te face să te simţi oribil când n-o ai. Însă celălalt adevăr e că fiinţele umane nu sunt menite să fie perfecte. Asta e umanitatea: o serie de succese şi insuccese, permanenta punere la încercare a propriei naturi şi a propriilor aptitudini.
O îmbinare interesantă între trădare, prietenie, dragoste. O poveste halucinantă despre cum un părinte care-şi uită rolul în relaţia cu copilul său, îl determină să ajungă pe străzi. O adolescentă care găseşte prietenia printre tomberoanele de gunoi şi care descoperă o lume supranaturală în mijlocul metropolei supra aglomerate. Un pic cam stranie descrierea senzaţiilor resimţite în urma consumului de droguri, şi relativ nepotrivită, mai ales că publicul căruia i se adresează cartea poate fi uşor influenţat. Cu tot acest neajuns, cartea merită citită tocmai pentru curajul pe care îl are eroina de a-şi depăşi decepţiile personale pentru a-şi apăra în primul rând prietenii şi mai apoi iubirea, care apare în cel mai neaşteptat moment şi care depăşeşte atât graniţa umanului, cât şi graniţa ideii preconcepute în ceea ce priveşte frumuseţea şi atractivitatea.
Pentru cei familiarizaţi cu stilul literar al autoarei Richelle Mead nu mai este nevoie de nici o invitaţie pentru a pătrunde în lumea extraordinară concepută de ea. Trebuie să recunoaştem că odată ce-ai citit ceva scris de ea vei fi iremediabil fermecat. Pentru cei care încă n-au gustat savoarea cărţilor scrise de Richelle Mead (seria "Academia Vampirilor", şi volumele anterioare din seria "Georgina Kincaid") lansez invitaţia la lectură şi sigur nimeni nu va fi dezamăgit.
Registrul se schimbă, la fel ca şi decorul care se mută în Rusia. Rose porneşte într-o goană nebună pentru a-şi regăsi iubirea, oare? Un joc al pierderii, al regăsirii, al pierderii din nou... Autoarea jonglează cu sentimentele eroinei, dar, în acelaşi timp, şi cu ale noastre. Se schimbă oamenii cu adevărat? Sau nu? Poate se schimbă numai percepţia noastră asupra lor... Legăturile dintre Lissa şi Rose reuşesc, chiar în ciuda distanţei, să se aprofundeze şi o nouă idilă îşi va face loc în şi aşa mult prea complicata viaţă a eroinei noastre. Cunoaşte noi oameni, îşi vede iubitul prin ochii familiei lui şi lupta din sufletul ei se adânceşte. Cartea ne oferă şi o amăgire de "happy end", deşi uşa va rămâne deschisă spre noi aventuri, pe care nu avem decât să le aşteptăm.
Continuă povestea rivalităţii între cei doi fraţi "supraumani", rivalitate ce traversează secolele. Damon găseşte o nouă modalitate de a-l irita pe Stefan, fiind hotărât s-o aibe pe Elena pentru el. Pe de altă parte, ideea de a ţine un jurnal se dovedeşte o alegere extrem de proastă, mai ales când gânduriletale, pe care nu le poţi împărtăşi nici familiei, nici prietenilor, nici iubitului, ajung tocmai în mâna duşmanilor. Te face să te gândeşti de două ori înainte de a ţine un jurnal, nu? Elena este pusă în faţa unor alegeri extrem de dificile, iar atitudinea lui Damon, gen păianjen care încolţeşte o gâză, te ţine într-o continuă tensiune. Din păcate Stefan în acest volum este o apariţie cumva "slabă", în sensul că te întrebi ce-i cu afecţiunea asta de mamă a Elenei pentru el, dar pot spune că recuperează către final.
Am aşteptat cu înfrigurare continuarea acestei serii captivante. Personajele, atmosfera, totul "te leagă" în mod iremediabil. Este aproape o impietate să dezvălui ceva din acţiunea tumultoasă din această carte. Pot spune doar că vom fi surprinşi de anumite personaje, pe care le vom vedea diferit, şi mai pot spune şi că povestea se complică, iar finalul volumului nu ne va alina deloc curiozitatea, ci, mai degrabă, va prelungi dulcea agonie a aşteptării volumului următor. Surprinzător este şi faptul că această carte mută cumva accentul de pe supremaţia calităţilor fizice şi a capacităţilor de luptă, asupra calităţilor şi abilităţilor psihice, şi mai ales asupra voinţei folosită ca şi armă supremă.
Într-adevăr, acest volum 2 din "Forţele răului absolut" este mai bun ca primul, dar nu neapărat ca scriere sau ca subiect, ci cred că datorită faptului că am reuşit să ne familiarizăm cu povestea. Un mare plus este că s-a mutat acţiunea din "cuibul de cuci" la ceva mai dramatic, dar şi mai aerisit. Protagoniştii Chloe, Derek, Simon şi Tori, rămân la fel de "supranaturali" ca-n primul volum şi fascinantă mi s-a părut legătura ce se creează între Chloe şi Derek, răsturnând complet impresia pe care ne-o făcuserăm în primul volum. Aceştia se ajută reciproc pentru a reuşi să facă faţă puterilor necontrolate pe care le au. Totodată reuşim să înţelegem mai bine şi cine erau "ciudaţii" care îi închiseseră în primul volum şi scopul lor.
"Acum, forţa mea este o povară, setea permanentă de sânge, un blestem, iar făgăduinţa nemuririi, o cumplită cruce de purtat. Vampirii sunt monştri, criminali. Nu trebuie să uit niciodată, în veci, adevărul acesta. Niciodată nu trebuie să-l las pe monstru să preia comanda. Chiar dacă voi purta pururi vinovăţia pentru ce i-am făcut fratelui meu - alegerea pe care am făcut-o în numele lui - tot va trebui să mă feresc veşnic de calea întunericului pe care e atât de îndârjit s-o urmeze. El se desfată în violenţa şi libertatea noii sale vieţi, în timp ce eu nu pot decât s-o regret."
Pentru fanii urban fantasy, care au citit în mare parte cam tot ce a apărut la noi în ultima vreme, şi care au mai şi văzut din apariţiile cinematografice pe aceeaşi temă, această carte va părea un fel de compilaţie a celor "cunoscute" până acum. Ca exemplu aş putea aminti atât folosirea imaginii cinematografice a lui Edward Cullen ("Amurg") cântând la pian, cât şi a vampirului de culoare, Laurent, cu tot cu "dread-urile" lui, iar amestecul lui Simon, băiatul bun şi normal din vecini, care este părtaş la toată tevatura, ne aminteşte de scrierile lui Holly Black. Avem câte ceva din toate dar şi ceva în plus, pentru că cine va citi cartea nu va fi deloc dezamăgit.
Mult mai dinamic şi mai plin de acţiune acest volum 2 din Academia Vampirilor devine aproape o experienţă senzorială pentru cititor. Decorurile ameţitoare şi luxul opulent, în care se desfăşoară mare parte din acţiune, te fascinează şi te prind, iar toate acestea, conjugate cu ritmul alert şi cu aventurile terifiante prin care trece eroina noastră, fac din această lectură un adevărat regal. Pe lângă toate acestea, mesajul care răzbate clar şi care te pune pe gânduri este că de multe ori ceea ce îţi doreşti să realizezi poate că te împlineşte, dar vine şi cu o grămadă de responsabilităţi şi în acelaşi timp cu sacrificii. Pentru că, în definitiv, este adevărat: câştigi ceva, pierzi ceva. Niciodată nu poţi avea totul. Această descoperire îţi lasă un gust amar, chiar şi în faţa succesului. Maturizarea este dură, iar pentru un gardian, încă şi mai dură.