|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
"Fără de început, fără de sfârşit,
Fără trecut, fără viitor.
Un nimb de Lumină înconjoară Lumea Legii.
Uită de tine liniştit şi pur, cu desăvârşire plin de putere
şi vid.
Vidul este iradiat de Lumina Inimii Cerului.
Apa Mării este netedă şi oglindeşte Luna pe supraţa ei.
Norii dispar în Spaţiul Albastru; Munţii strălucesc
limpede.
Conştiinţa se reîntoarce la contemplaţie; iar discul
Lunii rămâne singur."
"Gideon Cross. Numai numele lui era de ajuns ca să-mi facă trupul, strâns încorsetat în haine, să tânjească fierbinte după el. Din prima clipă când îl zărisem - când privisem dincolo de înfăţişarea-i uluitoare şi imposibil de perfectă, intuind omul întunecat şi primejdios din el - simţisem atracţia pe care mi-o provoca faptul că întâlnisem cealaltă jumătate a mea. Aveam nevoie de el cum aveam nevoie de bătăile inimii mele, iar el se pusese într-o primejdie imensă, riscând totul... pentru mine."
Dacă în volumul anterior suspansul ne era oferit preponderent de trecutul dureros al Evei, acum Gideon va fi cel bântuit de relaţiile sale apuse. Autoarea va introduce în poveste noi personaje menite să tulbure relaţia Evei Tramell cu Gideon Cross. Modul zbuciumat al celor doi de a-şi trăi iubirea, sentimentele mixate, oscilând între obsesie, gelozie, dependenţă patologică, vor purta cititorul într-un vârtej impresionant, trăit la cote ridicate. Lectura nu-ţi dă nici o şansă de scăpare, mai ales că,ajunsă la al treilea volum, este clar că seria ţi s-a strecurat deja în inimă.
"În clipa când am ieşit afară, aromele şi sunetele Manhattanului m-au învăluit, invitându-mă să-l explorez. (...)
Informaţiile senzoriale erau uluitoare - mirosul gazelor de eşapament, amestecat cu cel de mâncare dinspre rulotele vânzătorilor, strigătele negustorilor ambulanţi şi cântecele muzicanţilor de pe străzi, chipurile, stilurile şi accentele copleşitor de stranii, minunăţiile arhitecturale absolut uluitoare... (...)
Adevăraţii newyorkezi traversau drept prin mijlocul acestei nebunii, iar iubirea lor pentru acest oraş era la fel de confortabilă şi de familiară ca pentru perechea preferată de pantofi. Nu se uitau cu o încântare romantică la aburul ce ieşea unduitor din gurile de aerisire din trotuare şi nici măcar nu clipeau atunci când pământul se zguduia sub picioarele lor, în timp ce metroul mugea din strafunduri; eu, în schimb, rânjeam ca o proastă şi-mi ridicam degetele de la picioare. New York era o iubire cât se poate de nouă pentru mine. Ochii îmi străluceau de încântare şi asta se vedea prea bine."
"Există cunoaştere, şi există şi credinţă (...). Sunt două lucruri diferite. Cunoaşterea are nevoie de fapte. Credinţa are nevoie de crezare. Dacă ar exista dovezi ale existenţei lui Dumnezeu, atunci n-ar fi credinţă, nu crezi?"
Această carte va reprezenta pentru cititor o surpriză extrem de plăcută. Dinamică de la început până la sfârşit, plină de acţiune, umor şi aventură, reprezintă o alegere perfectă pentru a te deconecta şi a-ţi satisface atât pofta pentru lectură, cât şi pe aceea de aventură. Autorul reuşeşte să te introducă, fără nici un pic de efort, în lumea lui Jack Morgan şi a dragonului Draykos, războinic şi bard al speciei sale, forţaţi de împrejurări să conlucreze.
"- Bună, numele meu este Harry, spuse bărbatul cu o voce răguşită. Reţeaua fină de vinişoare roşii de pe nasul său mare era dovada unei vieţi dominate de alcool. Sunt alcoolic, mai zise el.
- Bună, Harry!
- Sunt nou aici. E a şasea oară când vin la această adunare. Sau a şaptea. Şi nu am trecut încă de primul pas. Cu alte cuvinte, ştiu că sunt un alcoolic, însă cred că îmi pot controla acest viciu. Pesupun că este un soi de contradicţie faptul că mă aflu printre voi. Dar am venit aici în urma unei promisiuni făcute unui psiholog, un prieten care nu vrea decât să mă ajute. El îmi spunea că, dacă voi reuşi să trec peste discuţiile despre Dumnezeu şi spiritualitate din primele săptămâni, voi constata că programul funcţionează. Ei bine, nu ştiu dacă alcoolicii anonimi se pot ajuta pe ei înşişi, dar sunt dispus să încerc. De ce nu?!
Deşi intimidantă la început, depinde de cititor şi de disponibilitatea acestuia pentru a descoperi pe deplin farmecul acestei cărţi. De la descrieri impresionante, până la crearea unei lumi medievale cu o ierarhie care nu ne este familiară, dar care te intrigă şi te "prinde" iremediabil. Autoarea îmbină perfect realul cu supranaturalul, într-o epocă guvernată de zei şi în care magia influenţează în mare măsură viaţa tuturor. Interpretul principal, Cazaril, reuşeşte să se ridice deasupra aparenţelor, pentru a deveni indispensabil la curte. Chinurile, care l-au transformat dintr-un cavaler războinic într-un om îmbătrânit prematur, îi formează în acelaşi timp caracterul: "Am descoperit că există un loc dincolo de frică. Atunci când trupul şi mintea nu mai pot face faţă. Lumea, timpul...
Cassie este captivă. Captiva propriilor sentimente, captiva vinovăţiei de a-şi trăda prietena; şi cu fiecare faptă se afundă tot mai adânc, precum în nisipuri mişcătoare: "La fel ca ultima dată când se aflase în camera aceea, Cassie simţi cum din trup i se scurg sufletul şi voinţa. Era mai prinsă în capcană decât fusese vreodată. Era pierdută."
-Richelle_Mead.png "Atingerea umbrei (seria Academia Vampirilor 3) - Recenzii carti bune")
Dacă începutul cărţii se axează mai mult pe strategii politice şi cumva "lupte" diplomatice pentru consolidarea puterii într-o societate care se clatină din temelii, observăm totuşi că, subtil, planează asupra întregii poveşti şi ameninţarea externă, la început mai mult ca o senzaţie, ca mai apoi să lovească în forţă. În acest volum Rose îşi desăvârşeşte educaţia şi antrenamentele, dar, în acelaşi timp, va afla şi lucruri mult mai profunde şi mai covârşitoare despre ea însăşi. Va fi pusă în faţa multor întrebări, la care doar ea poate răspunde şi va trebui să facă anumite alegeri care-i vor determina viitorul curs al vieţii. O povară destul de grea pe umerii oricui, dar suntem fascinaţi de felul cum se descurcă Rose. Cartea rămâne la fel de bine scrisă şi, pagină după pagină, nu putem decât să ne lăsăm purtaţi de magie.
"-La cine să mă rog, zise el, cine spune că există cineva acolo, afară, cine spune că universul e altceva decât o mare flaşnetă?
-Poate nu e nevoie să te rogi cuiva anume. Maicile din pustie spuneau în vechime că Dumnezeu n-are formă, culoare sau conţinut. Poate că rugăciunea nu înseamnă neapărat să te rogi cuiva. Poate e o metodă activă de a renunţa, de a lăsa lucrurile să curgă. Poate că de asta ai nevoie: să laşi lucrurile să curgă fără să te scufinzi."
