Continuarea celor două volume anterioare din seria "Furtuni pe Nil", "Triumful lui Seth" începe cu domnia bătrânului Ay, care împarte conducerea cu regina Ankhensepamon. Dar puterea vine nu numai cu fast şi bogăţie, ci şi cu o mulţime de responsabilităţi, precum şi cu ură din partea celor ce vor...
"Numarul (...). Fiecare fiinţă îl are pe al său şi cunoaşterea lui duce la înţelepciune. Unitate şi multiplicitate în acelaşi timp. Numărul conţine forţele dătătoare de viaţă. Iar noi trebuie să le descoperim pentru a înţelege universul a cărei imagine măruntă suntem. Cerul cu stelele sale fixe,...
"Fiecare adult are sufletul său, care se află în cele mai diverse locuri. Filozofia şamanilor la străvechii tuvini stă mărturie faptului că, de locul unde se găseşte sufletul depinde dacă omul duce o viaţă bună sau rea. Fiecare tuvin are două suflete, de la vârsta de treisprezece ani şi până la...
"Să fie vânători de umbre e toată viaţa lor. Şi se uită de sus la toţi ceilalţi. Pe noi ne numesc mundani. De parcă n-ar fi şi ei tot fiinţe omeneşti. Nu sunt prieteni cu oamenii obişnuiţi, nu frecventează aceleaşi locuri, nu ştiu aceleaşi bancuri, se cred superiori nouă."
În...
"Rămăseseră astfel, la mai piţin de un metru distanţă, unul blond, înalt şi masiv clădit, aplecat mult înainte, cu umerii aduşi şi pumnii mari pregătiţi; celălalt, cu părul şi ochii închişi la culoare, înalt şi suplu, cu trupul înclinat puţin într-o parte, ca să ţină de toartă...
"Eram uluită să-l văd atât de fericit şi în largul lui. Dintotdeauna Gideon Cross fusese ca o furtună în mintea mea. Tunete şi fulgere, forţă de o frumuseţe sălbatică, pericol şi fascinaţie în acelaşi timp. Cu greu stăpânită, precum ochiul unei tornade.
Acum l-aş fi descris drept calmul de după furtună, ceea...
"Vaccinul miraculos nu era decât rodul imaginaţiei lui debordante şi al desăvârşitei arte de a convinge. Îi înşelase pe toţi aceşti oameni care investiseră atâţia bani în compania lui, adesea economiile de-o viaţă sau toate bunurile. Bineînţeles că ei speraseră în primul rând să facă bani, dar nu puţini credeau şi...
"Feng Shui-ul operează prin echilibarea şi armonizarea energiei chi (forţa vieţii)care curge prin şi în jurul casei, biroului sau împrejurimilor acestora. Teoria Feng Shui afirmă că fiecare clădire primeşte o anumită energie din mediul înconjurător, care circulă apoi în interiorul ei. ...
Întâlneşti din când în când câte o carte despre care îţi vine greu să vorbeşti. De ce? Pentru că ai senzaţia că, dacă spui ceva, risipeşti magia. Într-un cuvânt, este vorba despre magia autoarei de a crea o lume atât de detaliată, încât nu îţi poate da decât impresia de real, o descriere atât de...
"Ea ştia. Înţelegea perfect ce voia el să spună. Şi îşi mai aminti că şi tatăl ei rostise aceleaşi cuvinte cu câteva minute în urmă. Se întrebă dacă nu cumva ea era aceea care trăia în alt ritm. Poate că se înşelase atunci când spusese că viaţa alături de trupa Montage era plină de...
"Binele şi răul sunt noţiuni care variază în funcţie de felul cum le interpretăm. (...) Lasă-te condusă de instinct, dar nu-l lăsa niciodată să te stăpânească el pe tine. (...) Indiferent ce-ai face, fiinţa ta îşi aparţine şi tu eşti singurul judecător al faptelor tale."
...
"Marele Maestru Villiers de L`Isle Adam a comandat această pasăre bătută cu nestemate şi înaltă de treizeci de centimetri unor sclavi turci din castelul St. Angelo şi a trimis-o împăratului Carol, care se afla în Spania. A trimis-o pe o galeră comandată de un cavaler francez numit Cormier sau...
Pe fondul unei zbuciumate şi conflictuale scene politice, şi în vremea în care lucrurile se rezolvau cu spada în mână, vom pătrunde în lumea "lupilor de mare", călătorind din Anglia, până în Franţa, şi mai apoi la Veneţia, legănaţi de valuri şi în compania dârzilor corsari, sau piraţi, în...