Carti de Citit

Răfuiala (Fortele Raului Absolut 3)


Autor carte: 
Kelley Armstrong
Editura: 
Leda
Anul: 
2010
Traducator: 
Cristina Jinga
Răfuiala (Fortele Raului Absolut 3) de Kelley Armstrong  -Carti bune de citit

Deja titlul volumului ne dezvăluie că se va "lăsa cu bătaie" în cea de-a treia şi ultima parte a "Fortelor Răului Absolut". Aşa cum volumul 2 a fost mai bun ca primul, volumul 3 reuşeşte să le surclaseze pe cele precedente, tocmai pentru că acţiunea se concentrează şi se ordonează parcă, iar discursul narativ te călăuzeşte firesc către final. Alianţele care se creează în volumele precedente se sudează şi mai tare, apare în continuare şi jocul trădării şi al dezamăgirii, iar forţele dezlănţuite şi efectele speciale vor contribui la succesul acestei cărţi. Pentru amatori, Chloe va continua să aibe mici "accidente" de întoarcere a unor suflete în carcasele lor putrezite, dar reuşeşte să-şi controleze mai bine puterile. Tangoul gen "te plac / nu te plac" între ea şi Derek va continua şi aici, însă va trebui să descoperiţi singuri cum se încheie dansul.

Limitele Spiritului (seria Academia Vampirilor 5)


Autor carte: 
Richelle Mead
Editura: 
Leda
Anul: 
2010
Traducator: 
Adrian Deliu
Limitele Spiritului (seria Academia Vampirilor 5) de Richelle Mead  -Carti bune de citit

Am aşteptat cu înfrigurare continuarea acestei serii captivante. Personajele, atmosfera, totul "te leagă" în mod iremediabil. Este aproape o impietate să dezvălui ceva din acţiunea tumultoasă din această carte. Pot spune doar că vom fi surprinşi de anumite personaje, pe care le vom vedea diferit, şi mai pot spune şi că povestea se complică, iar finalul volumului nu ne va alina deloc curiozitatea, ci, mai degrabă, va prelungi dulcea agonie a aşteptării volumului următor. Surprinzător este şi faptul că această carte mută cumva accentul de pe supremaţia calităţilor fizice şi a capacităţilor de luptă, asupra calităţilor şi abilităţilor psihice, şi mai ales asupra voinţei folosită ca şi armă supremă.

Gena lui Isis (seria Trilogia Mistica 1)


Autor carte: 
Traci Harding
Editura: 
Leda
Anul: 
2010
Traducator: 
Ligia Caranfil
Gena lui Isis (seria Trilogia Mistica 1) de Traci Harding  -Carti bune de citit

Întreaga carte este o punte peste lumi. Multe legende se întrepătrund cu adevăruri istorice, se creează mituri noi şi se desfinţează altele vechi. O poveste pe alocuri cu un iz desuet, mai ales părţile de secol XXI, care reprezintă şi majoritatea paginilor. O dezbatere feministă cu privire la divinizarea sexului frumos, dar nu atât de deranjantă ca altele. O carte care este formată mai ales din fragmente de jurnal, dar şi cu pasaje ancorate în cotidian. O confruntare cavalerească gen Cavalerul Negru versus Cavalerul Alb, ce traversează secolele şi care-şi va găsi rezolvarea abia în zilele noastre. Substanţe ciudate cu puteri magice şi care aduc cu ele promisiunea iluminării şi a nemuririi. O carte foarte stufos documentată, care merită citită tocmai pentru perspectiva diferită şi interpretarea personală a unor date istorice şi de legendă.

Jertfa


Autor carte: 
Holly Black
Editura: 
Rao
Anul: 
2009
Traducator: 
Mihaela Frunza
Jertfa de Holly Black  -Carti bune de citit

Imediat ce parcurgi primele pagini din această carte te cuprinde parcă o stare de nelinişte, care nu-ţi va da pace până la final. Eterna luptă dintre bine şi rău ia o cu totul altă turnură în povestea adolescentei rebele, Kaye. Departe de frământările unei vieţi obişnuite de puştoaică, Kaye află despre ea un secret teribil, care-i va da viaţa peste cap şi, în acelaşi timp, va fi prinsă în vâltoarea unor evenimente desfăşurate la graniţa dintre lumea reală şi cea supranaturală. Cartea este bine scrisă şi totuşi acea aură neliniştitoare, de magie, dar nu o magie bună ci ceva mai adânc de atâta, o face chiar fascinantă. Personaje felurite se vor perinda în decoruri de vis, de la zâne, elfi, spiriduşi, la fiinţe groteşti însetate de sânge, şi nu poţi decât să priveşti fascinat la toată această desfăşurare de virtuozitate.

Juramant de sange (seria Academia Vampirilor 4)


Autor carte: 
Richelle Mead
Editura: 
Leda
Anul: 
2010
Traducator: 
Adrian Deliu
Juramant de sange (seria Academia Vampirilor 4) de Richelle Mead  -Carti bune de citit

Registrul se schimbă, la fel ca şi decorul care se mută în Rusia. Rose porneşte într-o goană nebună pentru a-şi regăsi iubirea, oare? Un joc al pierderii, al regăsirii, al pierderii din nou... Autoarea jonglează cu sentimentele eroinei, dar, în acelaşi timp, şi cu ale noastre. Se schimbă oamenii cu adevărat? Sau nu? Poate se schimbă numai percepţia noastră asupra lor... Legăturile dintre Lissa şi Rose reuşesc, chiar în ciuda distanţei, să se aprofundeze şi o nouă idilă îşi va face loc în şi aşa mult prea complicata viaţă a eroinei noastre. Cunoaşte noi oameni, îşi vede iubitul prin ochii familiei lui şi lupta din sufletul ei se adânceşte. Cartea ne oferă şi o amăgire de "happy end", deşi uşa va rămâne deschisă spre noi aventuri, pe care nu avem decât să le aşteptăm.

Atingerea umbrei (seria Academia Vampirilor 3)


Autor carte: 
Richelle Mead
Editura: 
Leda
Anul: 
2010
Traducator: 
Adrian Deliu
Atingerea umbrei (seria Academia Vampirilor 3) de Richelle Mead  -Carti bune de citit

Dacă începutul cărţii se axează mai mult pe strategii politice şi cumva "lupte" diplomatice pentru consolidarea puterii într-o societate care se clatină din temelii, observăm totuşi că, subtil, planează asupra întregii poveşti şi ameninţarea externă, la început mai mult ca o senzaţie, ca mai apoi să lovească în forţă. În acest volum Rose îşi desăvârşeşte educaţia şi antrenamentele, dar, în acelaşi timp, va afla şi lucruri mult mai profunde şi mai covârşitoare despre ea însăşi. Va fi pusă în faţa multor întrebări, la care doar ea poate răspunde şi va trebui să facă anumite alegeri care-i vor determina viitorul curs al vieţii. O povară destul de grea pe umerii oricui, dar suntem fascinaţi de felul cum se descurcă Rose. Cartea rămâne la fel de bine scrisă şi, pagină după pagină, nu putem decât să ne lăsăm purtaţi de magie.

Iniţierea (seria Academia Vampirilor 2)


Autor carte: 
Richelle Mead
Editura: 
Leda
Anul: 
2010
Traducator: 
Catalin Pruteanu
Iniţierea (seria Academia Vampirilor 2) de Richelle Mead  -Carti bune de citit

Mult mai dinamic şi mai plin de acţiune acest volum 2 din Academia Vampirilor devine aproape o experienţă senzorială pentru cititor. Decorurile ameţitoare şi luxul opulent, în care se desfăşoară mare parte din acţiune, te fascinează şi te prind, iar toate acestea, conjugate cu ritmul alert şi cu aventurile terifiante prin care trece eroina noastră, fac din această lectură un adevărat regal. Pe lângă toate acestea, mesajul care răzbate clar şi care te pune pe gânduri este că de multe ori ceea ce îţi doreşti să realizezi poate că te împlineşte, dar vine şi cu o grămadă de responsabilităţi şi în acelaşi timp cu sacrificii. Pentru că, în definitiv, este adevărat: câştigi ceva, pierzi ceva. Niciodată nu poţi avea totul. Această descoperire îţi lasă un gust amar, chiar şi în faţa succesului. Maturizarea este dură, iar pentru un gardian, încă şi mai dură.

Academia Vampirilor (seria Academia Vampirilor 1)


Autor carte: 
Richelle Mead
Editura: 
Leda
Anul: 
2010
Traducator: 
Catalin Pruteanu
Academia Vampirilor (seria Academia Vampirilor 1) de Richelle Mead  -Carti bune de citit

Deşi la început această nouă abordare a poveştilor cu vampiri este un pic derutantă - îţi ia ceva vreme până pricepi diferenţa între moroi, strigoi, dhampiri - reuşeşti totuşi să apreciezi stilul în care este scrisă cartea. Este cam ciudată frenezia religioasă din Academie (au capelă, slujbe, preot, tot "tacâmul") şi până inţelegi legătura profundă dintre cele două prietene, relaţia lor ţi se pare confuză. Dar, încet, încet, pe măsură ce citeşti, vei descoperi modul în care autoarea structurează această societate, iar pe aceşti moroi începi să-i vezi ca pe nişte fiinţe cu anumite abilităţi magice şi cu apetit pentru sânge oferit benevol de donatori. Oricum, toată această delimitare între cei buni şi cei răi, mai precis cei care aleg să fie răi, reuşeşte să umanizeze cumva personajele.

Al 13-lea apostol


Autor carte: 
Richard & Rachael Heller
Editura: 
Nemira
Anul: 
2007
Traducator: 
Melisa Mugur
Al 13-lea apostol de Richard & Rachael Heller  - recenzie

Un manuscris pierdut care poate zgudui din temelii întreaga istorie a omenirii şi o acţiune ce se desfăşoară din New York la Londra şi apoi în Ierusalim, dar te aruncă în acelaşi timp în Evul Mediu şi chiar în timpuri biblice.

Angelologia


Autor carte: 
Danielle Trussoni
Editura: 
Litera
Anul: 
2010
Traducator: 
Mariana Piroteala
Angelologia de Danielle Trussoni  - recenzie

Tot ceea ce credeam că ştim până acum cu privire la îngeri se va schimba cu siguranţă. Chiar şi eterna bătălie între bine şi rău va căpăta cu totul alte valenţe. M-a marcat în special o frază care, cred eu, ilustrează foarte bine mesajul transmis de carte: " ... era posibil ca frumuseţea şi răutatea să se împletească într-un singur trup".

Syndicate content