Infruntand fantomele (seria Vanatoarea de fantome 3)


Editura: 
Orizonturi
Anul: 
2008
Infruntand fantomele (seria Vanatoarea de fantome 3) de Jayne Castle (Amanda Quick)  -Carti bune de citit

  "Încă de la aşezarea coloniilor, labirintul de cuarţ verde-luminos oferise un refugiu, periculos, e adevărat, unui întreg clan de hoţi, criminali, evadaţi, dealeri de droguri, şefi ai unor culturi şi alţii care nu doreau să-şi ducă activităţile la lumina zilei.
    Jos, aici, în nesfârşita reţea de pasaje, necartografiate în cea mai mare parte, exista întotdeauna un loc unde te puteai ascunde, cu condiţia să îţi asumi riscurile. O singură greşeală făcută în catacombe putea sfârşi printr-o condamnare la moarte sau chiar mai rău."
    Seria "Vânătoarea de fantome" continuă cu această savuroasă parte a treia. Deşi începută în Aurora Springs, acţiunea descrisă se va muta în cunoscutul oraş din primele două părţi, Cadence. În prim plan se vor afla alte fermecătoare personaje ale lumii create de autoare. Astfel Elly St.Clair şi Cooper Boone vor lua locul de onoare, iar aventurile prin care trec, atât în interesul Breslei, cât şi în plan profesional, vor stimula toate simţurile cititorului, încă fascinat de paneta Harmony şi capcanele ei.
    Stilul alert, dialogurile spumoase, tensiunea dintre personaje, devine o trăire palpabilă ce transformă întreaga lectură într-o experienţă extrem de încântătoare. Iar dacă până acum nu ne-am îndrăgostit de iepuraşii-de-praf, cu siguranţă că Rose va fi cea care ne va convinge că micile ghemuleţe de blană fac deliciul acestei frumoase poveşti.

 





S-ar putea să vă placă şi ...

<<
  • Lovitura de teatru de Amanda Quick  -Carti bune de citit
  • Turnul de William Golding  -Carti bune de citit
  • Sa-i omoram pe toti avocatii (seria Solomon vs. Lord) de Paul Levine  -Carti bune de citit
  • Crescendo de Becca Fitzpatrick  -Carti bune de citit
  • Jocul Zero de Brad Meltzer  -Carti bune de citit
  • Vaduvele de joi seara de Claudia Pineiro  -Carti bune de citit
  • Tronul de clestar de Sarah J. Mass  -Carti bune de citit
  • Marianela de Benito Perez Galdos  -Carti bune de citit
>>

Comments

Post new comment

The content of this field is kept private and will not be shown publicly.