Tabloul Pierdut


Autor carte: 
Jonathan Harr
Editura: 
Rao
Anul: 
2008
Traducator: 
Sanda Aronescu
Tabloul Pierdut de Jonathan Harr  - recenzie

   Lectura acestei cărţi va reprezenta pentru toţi iubitorii de artă, şi nu numai, iar în special pentru iubitorii de pictură, o călătorie fascinantă. Pătrunzi în culisele operei marelui pictor Caravaggio, dar şi în file din viaţa artistului, iar eforturile de a găsi un tablou pierdut al maestrului te duc cu gândul la eforturile întreprinse în găsirea persoanelor dispărute. Pătrunzi în lumea cercetătorilor istoriei artei, care privită din perspectiva "muritorului de rând" poate nu pare extrem de palpitantă, dar determinarea cu care eroina Francesca, împreună cu colega ei Laura studiază zeci de registre din arhive prăfuite, trecând în revistă pagini îngălbenite de vreme, te va captiva şi vei tresări de speranţă o dată cu fiecare descoperire ce poate duce la recuperarea tabloului.
   Şi oare ce explicaţie putem găsi pentru fascinaţia noastră în faţa marilor opere? Autorul ne oferă un pasaj care poate răspunde cu succes acestei întrebări: "Trecutul are multe secrete şi le dezvăluie greu(...) Un tablou e ca o fereastră spre trecut...", Iar "studiind opera unui artist poţi pătrunde în străfundurile minţii acelui om. În cazul lui Caravaggio, era mintea unui geniu. Un criminal şi un nebun, poate, dar cu siguranţă un geniu. Şi nici o copie, oricât de bună, nu poate dezvălui acele străfunduri. Ar fi ca şi cum zărind umbra unui om, ai crede că poţi cunoaşte omul."
   Această carte va schimba categoric modul în care vom privi următoarea dată un tablou în marile muzee. Mai ales că în spatele unei fragile pânze se ascunde o imensă muncă de cercetare şi de restaurare, un domeniu despre care, cu sinceritate spun, nu ştiam prea multe. Dar am aflat că restaurarea "E ca şi cum te-ai uita la o femeie printr-un geam care n-a mai fost spălat de o sută de ani şi e plin de murdărie şi de praf.(...) Îţi dai seama că e o femeie, dar în rest nu vezi mare lucru. Apoi speli geamul, îi vezi contururile şi forma şi îţi dai seama că este tânără şi frumoasă."
   Este o carte echilibrată şi deosebit de bine documentată, o carte care satisface gustul iubitorilor de artă şi a celor ce vor să cunoască mai multe amănunte din domeniul acesta.

 





S-ar putea să vă placă şi ...

<<
  • Darul ( seria Cele Sapte Regate 1) de Kristin Cashore  -Carti bune de citit
  • Drumul spre Ierusalim vol.1 Trilogia Cruciadelor de Jan Guillou  -Carti bune de citit
  • Casatorie de forma de Jayne Ann Krentz (Amanda Quick)  -Carti bune de citit
  • Pasi spre fericire (seria Hanul amintirilor) de Nora Roberts  -Carti bune de citit
  • O lectie de viata de Barbara Delinsky  -Carti bune de citit
  • Codul Shakespeare de Jennifer Lee Carrell  -Carti bune de citit
  • Puterea celor Sase (din seria Eu sunt Numarul Patru) de Pittacus Lore  -Carti bune de citit
  • Prin labirintul ratiunii de Nora Roberts  -Carti bune de citit
>>

Comments

Replied

Ar fi draguta si o recenzie a

Ar fi draguta si o recenzie a cartii lui Mario Puzzo- Familia Borgia. De curand a aparut primul episod al serialului (gen The Tudors), insa cartea banuiesc a fi "un deliciu", avand in vedere ca autorul considera fosta familie papala prima familie de tip mafiot.

Post new comment

The content of this field is kept private and will not be shown publicly.