Abhorsen (Vechiul Regat 3)


Autor carte: 
Garth Nix
Editura: 
Rao
Anul: 
2011
Traducator: 
Graal Soft
Abhorsen (Vechiul Regat 3) de Garth Nix  -Carti bune de citit

  "E cel de-al Nouălea Briant, cea mai puternică făptură plăsmuită de Magia Liberă, cel care i-a înfruntat pe cei şapte în vechime, când a fost creat Legământul. E Distrugătorul de lumi şi firea lui e să se opună creaţiei, prin anihilare. Învins în vremuri străvechi, spiritul lui a fost rupt în două şi închis în emisfere. La rândul lor, emisferele au fost înzestrate cu şapte peceţi şi îngropate în străfundurile pământului, pentru a nu mai vedea niciodată lumina zilei. Aşa şi-au închipuit ei, cel puţin."
    Încă din debutul cărţii vei deveni spectatorul luptei finale  dintre Bine şi Rău. Aceasta este pe cale să înceapă, iar Răul pare să aibe toate atuurile acum. Magia Liberă ţi creaturile ei se vor perinda în faţa ochilor tăi, iar Păstrătorii Legământului vor fi la fel de fascinanţi ca în volumele anterioare.
    Prin acest volum se încheie trilogia "Vechiului Regat", un fantasy care ne-a făcut să visăm, să ne înfiorăm, să ne amuzăm pe alocuri, un fantasy ce ne-a făcut cetăţenii unei lumi la graniţa între viaţă şi moarte, o lume plină de magie şi de personaje fermecătoare.

 





S-ar putea să vă placă şi ...

<<
  • Pana de dinozaur de Sissel-Jo Gazan  -Carti bune de citit
  • Piramida de Tom Martin  -Carti bune de citit
  • Casatorie de forma de Jayne Ann Krentz (Amanda Quick)  -Carti bune de citit
  • Experiment (vol.3 trilogia  Divergent) de Veronica Roth  -Carti bune de citit
  • De la A la Z  vol.1 seria San-Antonio de San-Antonio (Frederic Dard)  -Carti bune de citit
  • Daruri periculoase de Mary Jo Putney  -Carti bune de citit
  • Anubis de Wolfgang Hohlbein  -Carti bune de citit
  • Iubire otravita de Josephine Hart  -Carti bune de citit
>>

Comments

Post new comment

The content of this field is kept private and will not be shown publicly.