Orasul de Sticla (seria Instrumente Mortale 3)


Autor carte: 
Cassandra Clare
Editura: 
Leda
Anul: 
2012
Traducator: 
Cristina Jinga
Orasul de Sticla (seria Instrumente Mortale 3) de Cassandra Clare  -Carti bune de citit

    "Oamenii nu se nasc buni sau răi. Poate că se nasc cu ambele tendinţe, dar modul în care îţi trăieşti viaţa contează."
    Fără a insista asupra subiectului, care, ajunşi la a treia parte a "Instrumentelor Mortale", categoric "ne-a prins" până acum, "Oraşul de Sticlă" este mult mai profundă decât anterioarele părţi, iar eterna luptă a Binelul cu Răul va fi analizată şi expusă extrem de reuşit. Vom pătrunde şi mai adânc în sufletele personajelor şi vom prelua asupra noastră multe din frământările lor. Dinamismul întregii acţiuni şi precipitarea evenimentelor către deznodământul mult aşteptat, vor face din această lectură un mod excelent de evadare, de a-ţi petrece timpul în altă lume. Şi poate că cel mai important mesaj pe care-l va transmite "Oraşul de Sticlă" este să-ţi asculţi inima, chiar şi atunci când totul pare să te contrazică.
    O serie foarte reuşită, "Instrumente Mortale" te atrage tocmai prin multitudinea elementelor familiare unui cititor împătimit al genului, oferindu-ţi, în acelaşi timp, şi ceva în plus. Personaje convingătoare şi fermecătoare, cu care te poţi identifica fără prea mare efort, dimamism, aventură, acţiune, atunci când trebuie, sentimente şi introspecţie, la momentul oportun, toate acestea fac din această serie o alegere bună, o alegere pe care nu ai cum s-o regreţi.

 





Din aceeaşi serie:

Oraşul Oaselor (seria Instrumente Mortale 1) de Cassandra Clare  -Carti bune de citit
Orasul de Cenusa (seria Instrumente Mortale 2) de Cassandra Clare  -Carti bune de citit




S-ar putea să vă placă şi ...

<<
  • Numerele si puterea lor oculta de Wynn W. Westcott  -Carti bune de citit
  • A doua luna plina de Kelley Armstrong  -Carti bune de citit
  • Croaziera de James Patterson &amp; Howard Roughan  -Carti bune de citit
  • Ingerul Mecanic  ( seria Dispozitive Infernale 1) de Cassandra Clare  -Carti bune de citit
  • Grimpow de Rafael Abalos  -Carti bune de citit
  • Invidie (seria Lux 3) de Anna Godbersen  -Carti bune de citit
  • Slujitorii Regelui (seria Femeia Pirat 1) de Mireille Calmel  -Carti bune de citit
  • Iuresul Sabiilor  -  seria Cantec de Gheata si Foc 3 de George R. R. Martin  -Carti bune de citit
>>

Comments

Post new comment

The content of this field is kept private and will not be shown publicly.