Culoarea sentimentelor


Autor carte: 
Kathryn Stockett
Editura: 
Univers
Anul: 
2011
Culoarea sentimentelor de Kathryn Stockett   -Carti bune de citit

    "Constantine s-a aşezat lângă mine la masa din bucătărie. I-am auzit gleznele umflate trosnind. Mi-a pus degetul mare în palmă şi a apăsat tare, ceva ce amândouă ştiam că înseamnă: Ascultă-mă. Ia aminte la mine.
    -în fiece dimineaţă, pân'o să te faci oale şi ulcele, o să trebuiască să iei hotărârea asta.(...)
    -Va trebui să te-ntrebi: O să cred ce-o să zică despre mine proştii ăia azi?
    A continuat să-şi ţină degetul mare apăsat în palma mea. Am dat din cap în semn că da, înţeleg. În ciuda vârstei, eram destul de deşteaptă încât să pricep că se referea la albi. Şi, deşi încă mă simţeam groaznic şi ştiam că sunt aproape sigur, urâtă, aceea a fost prima oară când Constantine a vorbit cu mine ca şi cum n-aş fi fost doar copilul alb al mamei mele. Toată viaţa mi se spusese ce să cred despre politică, despre negri, despre ce înseamnă să fii fată. Dar, cu degetul mare al lui Constantine strivit în palma mea, mi-am dat seama că, de fapt, aveam posibilitatea să aleg ce cred."
    Oraşul Jackson, Mississippi, anii 60. Prăpastia dintre albi şi negri pare insurmontabilă. Simpla folosire a unei toalete pentru albi poate însemna pentru un negru mutilarea pentru totdeauna. Liderii politici ce încearcă să schimbe ceva sunt linşaţi. Pare o situaţie fără ieşire. Şi totuşi... O albă, domnişoara Skeeter,  va face un pas. Primul. Ei i se alătură Aibileen,  mai apoi Minny şi, încet, încet, o mulţime de slujnice de culoare din micul oraş. Poveştile lor de viaţă, de sacrificiu, de umilinţe, vor fi strânse într-un manuscris - manifest, poveşti ce vor impresiona cititorul, ce ne vor oferi o imagine necosmetizată a ceea ce înseamnă discriminarea, şi ne vor da o lecţie despre ce înseamnă să fi om cu adevărat.
    Sentimentele... au culoare? Sufletul este colorat în funcţie de culoarea pielii? Vom primi răspunsul citind această carte. "Culoarea sentimentelor" este o carte pe care cu siguranţă trebuie să o citeşti. Este o carte despre prietenie, despre dragostea ce depăşeşte barierele rasei, despre discriminare, despre adevărata nobleţe sufletească. O pledoarie pentru umanitate, pentru ce-i frumos în sufletele noastre şi, mai presus de orice, "Culoarea sentimentelor" va transmite mesajul că: Da! chiar şi începând cu un singur om poate interveni o schimbare. Pentru că alături de el va păşi un altul, apoi un altul, iar ceea ce părea o frondă personală se poate transforma într-o revoluţie. Cum? Este nevoie doar de încredere şi de curaj...

 





S-ar putea să vă placă şi ...

<<
  • Revelatia (vol.2 seria Crossfire) de Sylvia Day  -Carti bune de citit
  • Ingerul Noptii de Becca Fitzpatrick  -Carti bune de citit
  • Fete rele vol.1,2 de Rebecca Chance  -Carti bune de citit
  • Golful Havana de Martin Cruz Smith  -Carti bune de citit
  • Dragonii Marilor (seria Saga Arcului Lung 2) de Judson Roberts  -Carti bune de citit
  • Carpe Corpus ( seria Vampirii din Morganville 6 ) de Rachel Caine  -Carti bune de citit
  • Rendez-vous la miezul noptii de Amanda Quick  -Carti bune de citit
  • Cincizeci de umbre intunecate (Vol.2 Trilogia Cincizeci de umbre ale lui Grey) de E.L.James  -Carti bune de citit
>>

Comments

Post new comment

The content of this field is kept private and will not be shown publicly.