Sabriel (seria Vechiul Regat vol.1)


Autor carte: 
Garth Nix
Editura: 
Rao
Anul: 
2007
Traducator: 
Maura Cotfas
Sabriel (seria Vechiul Regat vol.1) de Garth Nix  -Carti bune de citit

    Această carte reprezintă o poartă de intrare într-o lume dominată de magie, o lume pe care cei ce percep toate nuanţele de gri dintre alb şi negru o vor savura pe deplin. Pentru că e o lume ghidată de regulile "Legământului", în care necromanţii au un rol foarte important şi în care magii îşi au de-asemenea locul. Pătrundem pe un tărâm unde relativitatea celor două lucruri bine cunoscute ca opuse dintotdeauna, Viaţă vs. Moarte, capătă noi valenţe, astfel că, în anumite condiţii, se poate trece pragul în oricare dintre sensuri. Cam ăsta ar fi cadrul în care se va vedea nevoită tânăra Sabriel să-şi desfăşoare proaspăt începuta carieră de necromant. Personaje fascinante şi terifiante în acelaşi timp se vor perinda prin faţa ochilor cititorului, iar călătoria iniţiatică a tinerei poate fi demnă de cel mai vaşnic cavaler.
    Demn de remarcat este faptul că din paginile acestei cărţi răzbate un simbolism impresionant, pe care-l descoperim cu plăcere şi pe care - de ce nu?- îl putem interpreta fiecare diferit. Şi ca simbol clasic al genului fantasy nu putem să nu amintim rolul magic al apelor curgătoare, descrise cu atât "patos" încât ai senzaţia că simţi stropii depăşind limitele lecturii şi trecând în lumea fizică.
    Este o carte pe care o citeşti cu plăcere dacă vrei să pătrunzi într-o lume fantastică, plină de primejdii şi aventuri, o lume care satisface şi pofta de visare, dar şi pe cea de spaime.





Din aceeaşi serie:

Lirael (seria Vechiul Regat vol.2) de Garth Nix  -Carti bune de citit




S-ar putea să vă placă şi ...

<<
  • ...şi la sfârşit a mai rămas Coşmarul de Oliviu Crâznic  -Carti bune de citit
  • Razbunarea Asasinului (vol. 1,2) - seria Trilogia Farseer 3 de Robin Hobb  -Carti bune de citit
  • Comoara de ametist (seria Vanatoarea de fantome 6) de Jayne Castle (Amanda Quick)  -Carti bune de citit
  • Ingerul Negru de John Connolly  -Carti bune de citit
  • Damnare de Lauren Kate  -Carti bune de citit
  • Divergent de Veronica Roth  -Carti bune de citit
  • Vremea Ingerului (seria Cantecele Serafimului 1) de Anne Rice  -Carti bune de citit
  • Mumia de Anne Rice   -Carti bune de citit
>>

Comments

Post new comment

The content of this field is kept private and will not be shown publicly.

Editura Rao