Pretul Sangelui (Cartile Sangelui 1)


Autor carte: 
Tanya Huff
Editura: 
Leda
Anul: 
2010
Traducator: 
Iulia Arsintescu
Pretul Sangelui (Cartile Sangelui 1) de Tanya Huff  -Carti bune de citit

Dacă facem abstracţie de existenţa vampirilor (sau mai precis a vampirului) în carte şi a invocatului demon, acest volum reprezintă o excelentă intrigă poliţistă. Nici măcar crimele săvârşite nu par mai violente decât ceea ce ar putea face orice criminal în serie dement. Spre deosebire de alţi poliţişti sau foşti poliţişti, Vicki Nelson - detectiv particular -este surprinzător de "destupată la cap" în ceea ce priveşte întorsătura paranormală luată de cazul pe care încearcă să-l rezolve în paralel cu poliţia. Şi când te gândeşti că toată "tevatura" porneşte de la un puşti tocilar, supărat pe viaţă. Un scenariu absolut actual, dacă ţinem seama de presiunea exercitată asupra celor diferiţi, de şicanele şi de glumele la care sunt supuşi. Dacă ne-am gândi înainte, poate că am putea împiedica următorul caz în care un puşti nemulţumit cu o armă seceră o grămadă de colegi într-o instituţie de învăţământ. Pentru că monştrii adevăraţi se nasc din cauza societăţii. O carte dinamică, interesantă, care sperăm să se continue în multe şi multe alte aventuri.





S-ar putea să vă placă şi ...

<<
  • Roşu - Imposibila Salvare (seria Trilogia Cercului 2) de Ted Dekker  -Carti bune de citit
  • Urmarire la Cernobil de Martin Cruz Smith  -Carti bune de citit
  • Camera groazei de Jussi Adler-Olsen  -Carti bune de citit
  • Inclestarea Regilor  - seria Cantec de Gheata si Foc 2 de George R. R. Martin  -Carti bune de citit
  • Tronul de Jad (seria Temeraire 2) de Naomi Novik  -Carti bune de citit
  • Comoara de ametist (seria Vanatoarea de fantome 6) de Jayne Castle (Amanda Quick)  -Carti bune de citit
  • Soţia Călătorului în timp de Audrey Niffenegger  -Carti bune de citit
  • Razbunarea Asasinului (vol. 1,2) - seria Trilogia Farseer 3 de Robin Hobb  -Carti bune de citit
>>

Comments

Post new comment

The content of this field is kept private and will not be shown publicly.