Carpe Corpus ( seria Vampirii din Morganville 6 )


Autor carte: 
Rachel Caine
Editura: 
Leda
Anul: 
2011
Traducator: 
Adrian Deliu
Carpe Corpus ( seria Vampirii din Morganville 6 ) de Rachel Caine  -Carti bune de citit

    Aceasă parte a 6-a din seria "Vampirii din Morganville" ne-o va dezvălui pe Claire mai matură, mai responsabilă, angrenată în aventuri determinante atât pentru soarta celor dragi ei, cât şi pentru soarta întregului oraş. Conflictul dintre Amelie şi Bishop se adânceşte, astfel că fosta conducătoare a oraşului va fi nevoită să ducă o luptă din umbră pentru a-şi recâştiga poziţia. Dacă până acum ne-am obişnuit cu suspansul, parcă acest volum va fi şi mai tensionat, evenimentele se vor desfăşura rapid, fără pierderi inutile de vreme, astfel că cititorul va sta cu sufletul la gură în aşteptarea deznodământului.
    Deja familiarizaţi cu stilul autoarei, vom savura încă o dată lumea creată de Rachel Caine, şi ne vom delecta cu dialogurile inconfundabile şi cu povestea lui Claire, Eve, Shane şi Michael, gaşca atipică de prieteni, pe care îi iubim şi care au evoluat în aceste şase volume şi ne-au ţinut interesul viu.





Din aceeaşi serie:

Casa de sticlă (seria Vampirii din Morganville 1) de Rachel Caine  -Carti bune de citit
Balul fetelor moarte ( seria Vampirii din Morganville 2 ) de Rachel Caine  -Carti bune de citit
Aleea Intunericului (seria Vampirii din Morganville 3) de Rachel Caine  -Carti bune de citit
Banchetul Nebunilor (seria Vampirii din Morganville 4) de Rachel Caine  -Carti bune de citit
Domnia Haosului (seria Vampirii din Morganville 5) de Rachel Caine  -Carti bune de citit




S-ar putea să vă placă şi ...

<<
  • Casa de la malul marii vol.1,2 de Santa Montefiore  -Carti bune de citit
  • Experiment (vol.3 trilogia  Divergent) de Veronica Roth  -Carti bune de citit
  • Tronul de clestar de Sarah J. Mass  -Carti bune de citit
  • Atractia (vol.1 seria Crossfire) de Sylvia Day  -Carti bune de citit
  • Oraşul Oaselor (seria Instrumente Mortale 1) de Cassandra Clare  -Carti bune de citit
  • Spulbera-ma ( Atingerea lui Juliette 1) de Tahereh Mafi  -Carti bune de citit
  • Bal Mascat de Melissa de la Cruz  -Carti bune de citit
  • O relatie periculoasa de Amanda Quick  -Carti bune de citit
>>

Comments

Post new comment

The content of this field is kept private and will not be shown publicly.